IN MEMORIAM prof.dr. VASILE BARBA (15.02.1918 – 20.10.2007) – daua parti

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Tașcu Lala, 01.03.2025, 23:21

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUȚIALI ALI TRANSUMANȚÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUȚIALI ALI TRANSUMANȚÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Dupâ 100 di añi, hoara avea anvârliga di 4000 di bânâtori și cupii di oi și căpari nimisurati [1]. Veara ș-pâștea cupiili tu munţâlli di Miglinia, aproapea di hoara Livădz, ți ș-aduna tu unu locu tuț oamiñilli, ditu ahurhita a meslui Apriiru ș-pânâ ti Yiu Dimitri. A dapoa loclu di arniu eara câmpurli di Ianiţa, Vudena (Edesa), Sârunâ, Câlcâș [2].

Uiari a curi multu lâ acâța caplu, livendzâ ș-apridunaț cu hârgiuiarea a pârălui, agiumsirâ, ti șcurtu kiro, s-adarâ câtândie. Di itia că lucurlu a loru s-dizvârtea tu multi planuri icunomiți (adra caș, lânâ, pustavi/veștu, ampilteri ș-alti ahtări ți li purta cu cârvăñili a loru tu mărli pâzări cumerțiali) di cari videa hâiri ș-administrația a naielli ditu vilaietlu Sârunâ ți lâ tiñisea libirtatea di urdinari ș-ndreptul ta s-kiverniseascâ elli ișiși și s-nu s-minteascâ tu lucurlu a loru autorităţli.

Prucukia a hoarâllei nu putea s-nu acațâ oclliul a tâbâbiiloru di furi/câceaț ți adra alimuri, di nu-lli cârtea dotu administraţia a Amirârillei Nturțeascâ cari, dyio taha nu veadi ici țiva, ma s-eara miscutâ. Ma multi ori, tamamu cându s-aștipta ma pțânu, și vigllearea u alâsa cama slabâ, furâ atacaț ș-âmprudaț mâhâladz ântredz, catacumu ș-cârvăñi ți s-turna acasâ cu pâradz. Tu anlu 1881, hoara avu zñie mari, furâ vâtâmaț mulțâ oamiñi și kiru multâ malmâ ș-asimi, anda fu atacatâ dinanapndica di unâ tâbâbie di vârâ 80 di câceaț (furi) mahomedañi ditu Arbinușie.

Tu anlu 1913, după Irinea di Bucureşti cari apufâsi ampârțarea ali Makidunie, hoara Livădz fu âncurpilliatâ tu cratlu gârțescu.
Tu kirolu a protlui polimu mondial, hoara eara parti ditu naiaua a frontului Sârunâ. Tu ațelu kiro, ma multu di cara tu câmpurili iu irna cupiili di oi, furâ colonizaţ greț asiatiț [3] potenţialu icunomic a hoarâllei Livădz scâdzu multu di multu. Dapoaia s-feați strimutarea di s-purtarâ tu Românie și strimutarea/colonizarea tu Dobrugea di Notu, tu iamea di kiro 1926-1930, ali unâ mari parti ditu oamiñilli di-n hoarâ. Cumu ditu veclliulu kiro ș-avea arada s-hibâ cu taifâ mari, tu numiru, câlivyeañilli aminta naț mulțâ, ayoñia-ayoñia di agiumsirâ nâpoi tu scara a numirlui mari di bânâtori. Ama numirlu a oamiñiloru criscu ayoñia di cara s-avea faptâ giumitati pritu fudzearea a oamiñiloru tu Românie. După 10 añi, tu 1940, hoara avea diznău cama di 3000 di bânâtori.

Tu doilu polimu mondialu, armâñilli di Livădz, anvițaț s-bâneadzâ elefteri ș-cu nâmuzi, nu aprukearâ s-hibâ aputursiț di askerea fascistâ. Askirladzlli, cârtiț că nu suntu apruckeaț, asparsirâ hoara ditu thimelliu. Pritu surpâturli di kiatrâ tukitâ di pirili ți arsirâ tutâ hoara ș-di-unâ cali cu ațeali dauâ bâseriț ș-cu pțâñilli bânâtori ți nu avurâ oarâ sâ s-ascundâ tu pâduri, maș mirmințâlli ș-izvurli cu stizñi cu ayalmi a curi apâ eara adunatâ tu kiunghi aduțea aminti că aclo avea bânatâ oamiñilli, armâñilli.

Nipoțlli ațiloru ți ș-vidzurâ avuta Gramusti âmprâdatâ ș-aspartâ di tirnipsitorlu ș-anapudlu di Ali Pâșe, nu pistipsea și minmduirâ că, tu naua hoarâ aspindzuratâ tu munti, iu poț s-agiundzâ maș cu ciciorlu, bana a loru imirâ cu lucru multu nu poati s-hibâ curmatâ tu idyea turlie, tora, tu eta XX. Ei bânarâ ama taxiratea cu aspârdzearea zurlâ ți u feați unâ stâpuiri ți țâni maș unâ iami di kiro, ș-di cara nu âlli cunoaști ghini, mindui, alutusindalui, că poati sâ-lli ândzânunclleadzâ.

Di Lidice și di alti hori asparti idyea turlie tu kirolu a polimlui, s-feați multâ lafi și iuțido. Di Livădz, ama, ți avu idyea mirâ, lipseaști barem aoa sâ zburâmu [4].

Tu proțlli añi di dupâ polimu, câlivyeañilli u znuirâ hoara diznău pi veacllea vatrâ. Ama nu vidzurâ hâiri niți tora că, tu 1950, tu kirolu a polimlui țivil, hoara fu aspartâ diznău, di dip, iara oamiñilli s-arâspândirâ pritu horli ditu câmpu ș-pritu câsâbălu Sârunâ. Tâși dupâ 20 añi, tu 1970, puturâ s-llia ndreptul sâ-și anyeadzâ iarapoi hoara. Tora, Livădz easti pi crișteari diznău, ama pi altu thimelliu: s-adrarâ căliuri ti urdinari cu aftukina; iarapoi pi pâșunili di ma ninti creaști tora unâ birketi avutâ di campiri/combari/pâtăț; năili adârâminti suntu casi moderni cu tuti ifculiili ți lu ari unâ hoarâ iu s-bâneadzâ dipriunâ cu caracter turistic, iu câlivyeañilli, ditu tuti horli pri iu suntu arâspândiț tu câmpu, yinu s-bâneadzâ tuț deadunu, tu meșlli câldâroși di vearâ, purtaț aoa di mirakea a hâvaillei avroasâ ș-cu apa limbidâ cata cumu crustallu, unu locu iu pot sâ-și ducâ ma largu adețli clirunumsiti di la pâpâñi și strâpâpâñi.

[1] Multu kiro (pânâ tu 1896) armâñilli di Livădz u vidzurâ zorea s-pâlteascâ (s-da utlàki) ti pâștearea tu aestu locu pisti cari s-avea adratâ nicukiru unu bei di Jenige – Vardar.

[2] Dupâ Anastase N. Hâciu (op. cit.) tu 1922 avea 250.000 di oi și căpari și 3-4000 di mlări. Criștearea nai ma marea u vidzurâ, ama, ninti di 1912, cându emu munțâlli, emu câmpurli, iu urdina elli, țânea di unu singuru cratu.

[3] Dupâ alumta anamisa di askerli gârțeșțâ ș-nturțeșțâ (dupâ protlu polimu mondialu), s-feați unâ alâxeari di mileti anamisa di Gârție ș-Turkie. Ditu Makidunia gârțeascâ, vârâ 500.000 di mahomedañi fudzirâ tu Turkie, iara tu loclu a loru furâ colonizaț anvârliga di 1.200.000 di criștiñi ortodocși ditu Turkia asiaticâ. Ciuflikili di ma ninti a beilor turțâ, ti cari armâñilli câlivyeañi dâdea pâradz ti pâștearea a cupiiloru tu kiro di iarnâ, lâ furâ dati a năiloru greț, iara câlivyeañii u vidzurâ zorea sâ scadâ numirlu a cupiiloru. Aesta fu unâ ditu furniili icunomiți ti cari unâ mari parti a armâñiloru ditu aestâ hoarâ ș-alâsarâ locurli și ș-loarâ calea câtâ Românie.

[4] Tu idyiul kiro furâ asparti ș-multi alti hori armâneșțâ ditu munţâlli a Pindului: Perivolea, Pădzi, Breaza, Grebeniți, Băiasa, Cuţufleani, Armata, Leașnița, Laca, Paleoseli etc. (cf. și Leonida Scrima tu “Monografia comunei Perivole”, București, 1975).

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea din Brașov

După 100 de ani, comuna număra circa 4000 de locuitori care dispuneau de nenumărate turme de oi și capre [1]. Vara își pășteau turmele în munţii Megleniei, în apropierea comunei Livezi, care își aduna laolaltă toți locuitorii, de la începutul lui Aprilie până la Sfântul Dumitru. Iernau în șesurile Ianiţa, Vodena (Edesa), Salonic, Câlcâș [2].

Oieri pricepuţi, harnici, întreprinzători și economi au ajuns, în scurt timp, la o stare materială înfloritoare. Prin complexa lor activitate economică (producători de mari cantităţi de brânzeturi, lână, postavuri, împletituri etc. pe cere le transportau cu propriile caravane în marile pieţe comerciale) s-au făcut utili și administrației provinciale din vilaietul Salonic care le-a respectat libertatea de mișcare și dreptul de autoadministrare fără amestec din partea autorităţilor.

Bogăţia acestei așezări nu putea să nu atragă atenţia bandelor de jefuitori care acționau puţin stânjenite de administraţia coruptă a imperiului otoman. În câteva rânduri, tocmai când se așteptau mai puțin și paza era mai puţin întărită, au fost atacate și jefuite cartiere întregi, precum și caravane care se înapoiau acasă cu bănet. În anul 1881 comuna a suferit cele mai mari pierderi în oameni, aur și argint, în urma unui atac prin surprindere, organizat de o bandă de circa 80 de mahomedani din Albania.

În anul 1913, după Pacea de la Bucureşti care a hotărât împărțirea Macedonie, comuna Livezi a fost încorporată statului grec.

În timpul primului război mondial, comuna s-a aflat în zona frontului Salonic. În acea perioadă, dar mai ales după ce în câmpiile în care iernau turmele au fost colonizaţi greci asiatici [3], potenţialul economic al comunei Livezi s-a micșorat simţitor. A urmat emigrarea în România și colonizarea în Dobrogea de Sud, în perioada 1926-1930, a unei mari părți din populația comunei. Prolifici, livezenii și-au mărit din nou, repede, numărul populaţiei care se redusese la aproape jumătate, prin emigrările în România. După 10 ani, în 1940, comuna avea iarăși peste 3000 de locuitori.

În cursul celui de al doiloa război mondial, livezenii, obișnuiți să trăiască liberi și demni, n-au acceptat ocupaţia militară fascistă. Ocupanţii, stânjeniți de ostilitatea acestora, au distrus comuna din temelii. Printre mormanele de pietre topite de flăcările care au mistuit întreaga așezare, împreună cu cele două biserici și cu puţinii locuitori care nu avuseseră timp să se refugieze în codri, doar cimitirele și izvoarele ce fuseseră captate în monumentale șipote aminteau că acolo fusese o mare așezare omenească.

Nepoţii celor care și-au văzut bogata Gramoste jefuită și distrusă de sadicul Ali Pașa crezuseră că, în noua așezare din munți, accesibilă numai cu piciorul, via lor activitate pașnică n-ar putea fi curmată în același mod, în plin secol XX. Ei au trăit însă amara durere a unui cataclism absurd, declanșat de o stăpânire vremelnică care, necunoscându-i bine, a socotit, înșelându-se, că astfel îi va putea îngenunchia.

De Lidice și de alte așezări distruse în același mod în timpul războiului, s-a vorbit mult și peste tot. De Livezi, care a a avut o soartă asamănătoare se cuvine să pomenim măcar aici [4] .

În primii ani de după război, livezenii și-au refăcut așezarea pe vechea vatră. Dar n-au apucat să se bucure de prea multă liniște. În 1950, în timpul războiului civil, comuna a fost distrusă din nou, în întregime, iar locuitorii au fost risipiți prin satele din câmpie și prin orașul Salonic. Abia după 20 de ani, în 1970, au obţinut dreptul să-și refacă așezerea. În prezent, Livezi se dezvoltă din nou, dar pe alte baze: s-au construit drumuri de acces cu automobilul; pe pășunile de altădată se produce o bogată recoltă de cartofi; noile clădiri sunt locuințe moderne cu tot confortul unei așezări permanente cu caracter turistic în care livezenii, din toate așezările lor de până acum de la șes, se regăsesc laolaltă, mai ales în lunile călduroase de vară, atrași de răcoarea îmbietoare a munţilor și de apa cristalină e izvoarelor, putându-și cultiva și de acum înainte, în același mediu natural, datinile moștenite.

[1] Multă vreme (până în 1896) aromânii livezeni au fost nevoiți să plătească o arendă pentru pășunatul pe acest platou asupra căruia ridicase pretenții de proprietate un bei din Jenige – Vardar.

[2] După A. Hâciu (op. cit.) în 1922 posedau 250.000 de oi și capre și 3-4000 de catâri. Epoca de maximă dezvoltare a fost însă cea de dinainte de 1912 când și munții, și câmpiile, în care se mișcau, aparțineau unui singur stat.

[3] După confruntarea armată greco-turcă (dupâ primul război mondial), a avut loc un schimb de populaţii între Grecia și Turcia. Din Macedonia grecească, circa 500.000 de mahomedani au emigrat în Turcia și în locul lor au fost colonizați circa 1.200.000 de creștini ortodocși din Turcia asiatică. Fostele moșii ale beilor turci, pe care le arendau aromânii livezeni pentru pășunatul turmelor în timpul iernii, au fost împărțite nou-veniților, iar livezenii s-au văzut nevoiți să-și reducă turmele. Aceasta fost, de altfel, și una din cauzele economice care a determinat dislocarea și instalarea în România a unei mari părţi din locuitorii acestei comune.

[4] În aceeași perioadă au fost distruse și multe alte așezări ale aromânilor din munţii Pindului: Perivole, Pădzi, Breaza, Grebeniți, Băiasa, Cuţufleani, Armata, Leașnița, Laca, Paleoseli etc. (cf. și Leonida Scrima în “Monografia comunei Perivole”, București, 1975).