Tașcu Bongu Iliescu
Poet, folcloristu, autor di manuali di sculii și dascal armãnu. Puizii spusi di Aurica Piha și Cristian Stere.
Tașcu Lala, 08.02.2025, 11:47
Poet, folcloristu, autor di manuali di sculii și dascal armãnu. Easti faptu Crușuva, iuva tu anlu 1845 și muri pi 28 di Xumedru, 1906, Crușuva. Sculii-nviță Crușuva și București și multu chiro feați ca dascal cum Crușuva așiți și Cumanuva. Ari publicatâ folclor ma și studii folcloristiți tu revistili-a chirolui. Ari tradusă ș-unâ ñicã poemâ dit limba oxitanâ, “L’Escriveta”, ți el âl’i lu deadi titlul “Ascâparea-ali Dince dit mâñili turțeșțâ”.
Puizili și traduțerli-a lui âl’i-furâ-adunati și publicati, ti prota oarâ, tu-unâ carti cu titlul “Limba strâ-aușeascâ”, ediții-ndreaptâ di Dina Cuvata, publicatâ di “Unia ti Culturâ-a Armâñilor dit Machidunii”, Biblioteca Naționalâ Armâneascâ “Constantin Belemace”, Colecția”Velo”, Scopia, 1998, cu ucazia-a 90-lor di-añi di moartea-a lui.
Limba strâ-aușeascâ
Domñi mări, țităț și casi
Chirurâ cu tuti ș-toț
Și-armânească limbâ-armasi
Di la-auși la strâ-nipoț.
Ma tu dertea-n cari easti
Mârata di limbâ-a mea,
Ti l’ea ñila di-a l’ei masti
Anda-aruț ocl’i pi ea.
Anvirnatâ și-adâpatâ
Cu piloñi suti di veri,
Tâlâitâ, sfuldziratâ
Și-amuțâtâ di dureri,
Dispul’eatâ, dipiratâ
Și cu truplu vâtâmat,
Anvâlitâ și-nfâșeatâ
Tu-unlu strañŭ âmpiticat,
Agârșítâ-n muhlidzari
Eti-ntredz ca ti ciudii
Și-alâsatâ-n putirdzari
Nu di morțâ, ma ș-di yii…
Scoasâ,-aștearsâ di tu carti,
Avinatâ di pângâñi
Dit bâsearicâ diparti,
Ca luplu-avinat di câñi,
Sum neguri-ntunicoasâ.
Zdruminată di furtuñi,
Pliguită dzacâ-n casâ
La fumel’ili di Armâñi.
Mulțâ-Armâñi pi ea mutrescu
Cu-arâeațâ, ș-fâr’ di dor,
Că di fumlu-ațel dușmanu,
‘Ntunicatâ-i mintea-a lor,
Mulț’ di noi, fraț di sândzâ,
Noi, tu loc ta s-nâ-agiutăm,
Di-arăù mari ț-yini s-plândzâ,
Cum fâțem, și cum adrăm.
Dăm averli, dăm sâdoari.
Dăm di tut ma bun ți-avem
Pristi lumea di sum soari,
Ehțârl’i ta s-l’i-ngrâșem.
’Ncl’idem poartâ, uși, casâ,
La a noșțâ hil’i și fraț.
Și-angânăm la-a noastâ masă.
Șerchi ș-luchi nisâturaț…
Nâ-nâcem cu mumâ ș-tatâ
Nâ bâtem cu frati ș-sor.
Ș-cu oaspiț di eta toatâ
Ti-ațel’i ți s-nâ zgrumâ vor.
Mulțâ glari sun cari zghearâ
Și lucreadzâ nicurmaț
Dzuùâ ș-noapti, vrunda s-chearâ
Limba di pârințâ ș-fraț.
Țer și lumi, niori, steali
Munțâ ș-câmpuri pân videm.
Bârțiri, chețrâ, pâduri greali,
Peșț’ tu-amari pânâ-avem,
Ș-pânâ soarli va s-luțeascâ
Ea nu cheari di stri loc!
Că-i yișteari părinteascâ
Cari nu-ardi niți-n foc!
Natlu dat la paramanâ
Nâ mul’eari nipututâ
Și di vrâstâ ca tricutâ
Amintă un ficiuric
Bun, mușeat, ca un pirdic!
Ghini ma, ti tihi-ahtari
Nu-avea lapti-ațea mul’eari;
Și, plângând’ dzâțea: “Ți s-fac
Ta s-nu-ñi moarâ lailu nat?”
Unâ moași dit vițini
Dzâsi: “Hil’e, s-țâ spun mini
Cu ficiorlu ți-ai ta s-faț.
Ma s-nu plândzâ,-aravdâ ș-taț:
Fă-ț nâ cruți la icoanâ
Că țâ-aflai nâ paramanâ.
Cari ti-unâ ñicâ-arugâ
Va-l’i da sin cu lapti s-sugâ.”
Vru nu vru, mârata mumâ
Foamea ș-moartea s-nu l’i zgrumâ
Natlu, cari nu-avea hranâ,
‘L deadi la nâ paramanâ.
Adzâ, mâni, dzâli multi
Au tricutâ (cum trec tuti
Pristi lumea di sum soari),
Criscu ș-natlu, s-feați mari.
Anda-agiumsi om cu minti,
Vru di tuti cama ninti
Sâ-și cânoascâ a lui mumâ
Și di ca dealihea-l’i numâ;
Că videa, că paramana
Vrea s-l’i-astingâ numa ș-bana;
Ori su-l facâ ta s-lucreadzâ
Sclav ti ea ti pân s-bâneadzâ.
Cara-avdzâ că nu l’i-u dadâ
Paramana, pânâ-n coadâ,
El di ea ași si disparti
Și ș-si tradzi nanâparti.
Anda s-veadi paramana
Alâsatâ, nu-și vru bana:
Sâ splinseaști, s-nârâeaști,
Ș-bati caplu, s-agudeaști;
S-duți di lu-aputurseaști
Parahil’i-su și-ași l’i-greaști:
– “Hil’i, anapud, fâr di-arșini!
Ți-i aestâ ți faț tini?
Li-agârșiși bunețli-a meali
Ți-s cât numirlu di steali?..
Cu tut că-ț fui paradadâ,
Nu-alâsai pi tini s-cadâ
Niți pulbirea pi fațâ!…
Ti-am criscutâ tut ân brațâ!
Ti-am hârnitâ dzuùâ ș-noapti,
Dânda-ț sinlu-a meu cu lapti!..
Și-aestâ țâ easti oari,
Buna-a ta discumpârari,
S-fudz, s-mi-alași ânvirinatâ.
’Nfârmâcatâ, dipiratâ?!”
– “Nu ti plândzi, paramanâ
Că ti mini eșțâ… xeanâ…
Dzâsi el cu sândzâ-arați.
Ti hâtârea că ñi-ai datâ
Lapti, și ațel cu platâ,
Nu pot s-ñi-agârșescu muma
Niți soia, niți numa!…”
……………………………………………..
Car’ eara-ațea paramanâ
Ș-natlu ți nu și-avea hranâ?
Easti limba-ațea xeanâ
Și fumeal’ea armâneascâ!
Câtrâ-Armâñi
Voi, Armâñi-Machiduniț,
Pânâ cându va s-durñiț?
Câțe nu vâ minduiț
Ca Armâñi curaț ți hiț?
Cum di nu vâ diștiptaț
Pristi lumi ca bârbaț?
Pânâ cându va sâ staț
Di pâmoara-ncâlicaț?
Cum puteț di vâ purtaț
Greața-aestâ, lăi măraț?
Pânâ cându va s-bânaț
Cu-alti limbi-mpârmutaț?
Duri șidzut âncl’inaț
La xeñi disputadz!
Bârbaț, mul’eri, ñiț cu mări,
Tuț vâ țân ligaț di nări!
Cum avdzâț, cum arâvdaț
Di tuț hiț ânfricușeaț!
Turțâl’i vâ dzâc chitabâși;
Au ândreptu, nu su-arâși.
Vâryaril’i vâ dzâc Țințari,
Vâ-au ca tu loc di glari!
Grețl’i vâ dzâc Cuțo-Vlahi.
Vâ-au ca tu loc di sclayi!
Tuti-aesti li-ascultaț
Pi tu xeani, iu-alâgaț;
Și nica nu vâ diștiptaț
Limba-a voastâ s-u-nvițaț!…
Cu sâdoari vâ bânaț;
Cu tiñii vâ bânaț;
Xeani gârdiñi adâpaț
Și-a voasti vâ li uscaț.
Ți că vâ hiț diștiptaț
Și di-alțâ cama-ascâpiraț.
Vreț, nu vreț, staț âncl’inaț.
Ș-di-un di-alantu aurlaț.
la sculaț di vâ-mprustaț,
Dipriunâ ș-tuț ca fraț!
Limba-a voastâ s-vâ-nvițaț
Ta s-hiț di tut alâvdaț!
Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.
