V’in american’il’i!

La bitisita a doilui polim mondial, român’il’i credea că prezenţa sovietiţilor în ţară şi abuzurile di tute turliile va sâ dânâsească şi că american’il’i va să v’ină în România tra s-li bagâ lucrile pri calea a lor. Eara ună manifestare a speranţâl’ei într-un v’initor ma bun şi tutunâoară unulu di imboldurile a ţilor care au activată în mişcarea di rezistenţă anticomunistă.

Steliu Lambru, 07.12.2015, 22:27

La bitisita a doilui polim mondial, român’il’i credea că prezenţa sovietiţilor în ţară şi abuzurile di tute turliile va sâ dânâsească şi că american’il’i va să v’ină în România tra s-li bagâ lucrile pri calea a lor. Eara ună manifestare a speranţâl’ei într-un v’initor ma bun şi tutunâoară unulu di imboldurile a ţilor care au activată în mişcarea di rezistenţă anticomunistă.

Până tru oara a aderaril’ei a li Românie la coaliţa condusă di Ghirmânia, relaţiile româno-americane fură multu bune. Declararea a polimului di România gheneralului Antonescu a Statilor Unite a li Americă, pi 11 andreu 1941, fu un actu contrar a spiritului ţi avea animată relaţiile bilaterale. Tutunâoară, bombardarea a Româniil’ei di aviaţia americană tru 1944 ţânea di loghica a polimului, ună loghică strâmbă trâ un chiro normal, di pace şi di bună achicâsire. Cu toate că si afla tru tabere opuse, român’il’i lâ aplicară tratamente rezonabile a piloţâlor americani capuraţ. Conform a mărturiilor, unil’i ofiţeri români au adunată cadavrile a piloţâlor americani surpaţ şi li înmormintară cu cheremonial relighios. Treaţirea a li Românie di partea a Naţiun’ilor Unite, pi 23 agustu 1944, fu un ghestu di reparare a unei anormalitate istorică.

Urmările a polimului ama nu fură aţeale aştiptate di societatea românească. Prezenţa trupilor sovietiţe în ţară şi acapararea a putearil’ei di partidulu comunist feaţiră ca speranţile a român’ilor să si leagă cu disperare di ună debarcare a trupilor americane la Constanţa sau în Balcan’i. Expresia v’in american’il’i” era deja un loc comun şi majoritatea român’ilor credea, la bitisita an’ilor 1940, că eara maşi ună chestiune di meşi până ca trupile americane să-şi facă apariţia.

Nicolae Dascălu fu membru a Partidului Naţional Ţărănesc şi activ într-ună organizaţie anticomunistă di elevi întră 1947 şi 1949. Intervievat tru anulu 2000 di Chentrul di Istorie Orală di-tru Radiodifuziunea Română, Dascălu mărturisi că v’inearea american’ilor feaţe motivare trâ dzăţ di tineri tru loarea a unei atitudine apofăsită tru apărarea a democraţiil’ei şi a libertatil’ei.

”Tută lumea spera că v’in american’il’i şi noi tuţ avem aştiptată agiutorulu american! Sigura, ninte fu speranţa pi care nâ u insufla tinireaţa şi curajulu cu care intrăm tru alumtă crezânda că cum ţi s-hibă, valorile democratiţe va să azvingă, va să si impună. Niţe un om nu si aştipta la perioada aesta ahât di lungă şi nu să spune di greauă! Lungă, ama şi multu greauă tru manifestări! Şi ahât di strictă în manifestări şi ună interdicţie totală a aspiraţiilor umane.”

Tru anulu 2000, Elena Florea Ioan, sora lu Toma Arnăuţoiu, şefulu a unuia di aţeale ma ghine organizatile grupuri armate anticomuniste, deade confirmare că fratile a l’ei fudzi şi si duse tru munţâ tra să alumtă cu speranţa că v’in american’il’i. ”Achicăsiiu atumţea că, dialithea, fratile a meu fudzi, şi nu putui niţe să-l dănăsescu. Ahântua am insistată la mama şi-l’i dzâş să nu-l alasă să fugă! Ama di cara vidzui că mama eara de acord ca el să fugă, nu mata avui ţi să fac. Mama eara multu niisihă, ca mamă să veadă că fratile a meu doarme maşi pri-trun ascumtişuri şi că nu avea arâhate. Şi credea că ma să si ducă tru munte, are să-şi afla isihia, aşa si minduia. Că aşi avea promisiuni, că americanil’i, într-un mes di dzâle, v’in şi nă scapă di ruşi. Şi aşi fudziră şi si dusiră el’i cu minduita, că va să dureadză puţân aestă perioadă di mare zore. Nu s-minduia că va să sta ahântua tru munte. Organizaţia aesta, di la Nucşoara, fu singura din Europa care ţânu, care dură 9 an’i.Alanţâ nu rezistară, fură arestaţ, muriră, si predeadiră. Aesta fu singura organizaţie care ţânu nauă an’i.”

Ahât di mare fu pârearea di arau a unora din cauză că agiutorulu american nu mata assea încât aeştia nu şidzură pri minduire tra să-şi părăsească fraţâl’i di arme. Aşi fu cazulu a colonelului Gheorghe Arsenescu, după cum mărturisea Elena Florea Ioan. ”Colonelul Arsenescu fudzi ma multu tra să-şi apără bana şi dzâlile. Nu voiu să-l critic, ama nu feaţe un gest patriotic că fudzi. Crezu că easte ţiva di şcurtă durată. Că aclo, când m’earse şi si duse în munte, şi el şi alţâ cându vidzură că nu mai au ţi să mâncă, şi nu mata are friptură şi alte, acâţară să si ncace. Că el nu mai sta. Ama alţă dzâsiră că va sa mâncă rădăţin’i di arbor tuţ, va să mâncă frundze, că aesta mânca atumţea când nu avea ţi să mâncă, ama că va să rămână uniţ şi va să sta pi munte cât eara nivol’ie. A lu Arsenescu nu-l’i conveni situaţia aesta, nu si acomodă cu bana aesta, di zore. Şi atumţea l’i deade a frate-m’iui Toma conduţirea a liştei organizaţie, şi el si retrapse pentru că nu mai putea să arabdă di foame şi di frig. Vudzu că american’il’i nu mata v’in şi achicăsi că easte ună situaţie nesigură. Şi fudzi.”

Ama american’il’i, ţi cara că nu putură să v’ină direct tra s-u elibereadză România, feaţiră organizarea di acţiun’i di întreţânire a speranţâl’ei. Ahtări acţiuni fură paraşutarea di români din exil în România, un caz hiinda ţel din iulie 1953 a grupului comandat di căpitanulu Sabin Mare. Ama evoluţia relaţiilor dintră aţeale daule blocuri politico-militare, ţel a democraţiil’ei şi ţel comunistu, cătră ună coabitare duse la abandonarea a iţe proiectu di salvare a ţărilor ocupate di sovietiţ. American’il’i viniră cu diaver în România şi tru Europa Chentrală şi di Est după 1989. Ama aţist lucru fu posibil prin faptul că amintară competiţia pi durata a ndauă dechenii cu URSS.

Autor: Steliu Lambru

Armanipsire: Hristu Steriu