Amintiri dispri Brâncuşi
Constantin Brâncuşi easte artistulu român di care si-are zburâtâ la nivel mondial, probabil, ţel ma multu di tuţ alanţâ. Niţiun altu român nu are adunatâ ahântea distincţii şi aprecieri universale ca Brâncuşi, niţiun altu român nu şi-u are ligatâ numa ahât di profundu di un domeniu artistic cum şi-u ligă Brâncuşi di sculptură. Numa a lui apare tru aţeale ma multe topuri a artiştilor şi operilor di artă di-tru tute timpurile.
Steliu Lambru, 23.03.2014, 22:26
Constantin Brâncuşi easte artistulu român di care si-are zburâtâ la nivel mondial, probabil, ţel ma multu di tuţ alanţâ. Niţiun altu român nu are adunatâ ahântea distincţii şi aprecieri universale ca Brâncuşi, niţiun altu român nu şi-u are ligatâ numa ahât di profundu di un domeniu artistic cum şi-u ligă Brâncuşi di sculptură. Numa a lui apare tru aţeale ma multe topuri a artiştilor şi operilor di artă di-tru tute timpurile.
Constantin Brâncuşi nu fu ama un om cu mirache trâ celebritate. Din contra, putem sâ dzâţim. Eara un om auster, preocupat multu di arta a lui şi baia rezervat cu oamin’il’i şi în relaţiile cu media. Aestu easte unulu di motivile trâ care nu există interviuri înreghistrate cu el, iara filmările suntu şi eale puţâne. Ama Brâncuşi bână tru memoria a ţilor care lu-au cunoscutâ şi pi care Chentrul di Istorie Orală di-tru Soţietatea Română di Radiodifuziune lu intervievă sau intră în posesia a unor înreghistrări recuperate di-tru alte arhive. Unulu di aţel’i care lu-au cunoscutâ pi Brâncuşi fu criticulu di artă George Oprescu. Tru 1963, el spunea a Radiodifuziunil’ei Românâ dispri aţea dauă adunări a l’ei sale cu Brâncuşi. Prima avu loc după primulu polim mondial tru atelierulu a artistului din Paris, pi Impasse Ronsin, iu bână unâ giumitate di secol, di-tru 1907 până la moartea a lui di-tru 1957. El dzâse:
”Atelierulu a lu Brancuşi, foarte vastu, multu mare, eara dicutotalui ocupat di enorme grendzâ di lemnu vecl’u, niscânte lărdzâ di 50 — 60 cm şi lundzâ di ndoi metri, aduse dintr-unâ hoarâ din Bretania iu avea câdzutâ un numir di case. Unile priste alante, aţiste grendzâ aştipta mâna măgh’iastră a artistului. Puteai s-ti credz într-unâ piştireauă, poate sum pimintu, în care un ciclop era preocupat să transformâ aestu material lemnos tru lucre di care să si ciuduseascâ lumea. Şi cum tru aţea epocă earam multu pasionat di Wagner şi di mitologhia wagneriană, hici ţiva nu-m’i si părea xen ca vidzutâ di aţea ţi videam.”
Tru 1937, Oprescu si turna diznou la Paris, tru atelierulu a lu Brâncuşi, şi îl videa diznou pi artistu puţân alâxit în mediul a lui, şi el alâxit: ”Oara aestâ, aţea ţi didea un aspectu particular a atelierului nu mata eara imensile grendzâ di lemnu di altăoarâ. Tru aestă perioadă, Brâncuşi eara preocupat di sculptura tru cheatră şi tru metal lustruit. Ahtări opere, instalate pi platforme mobile bâgate în mişcare di un mecanismu electric, mi ca ciudusirâ şi nu tamam favorabil. Vinirâ unâ measă pregătită di artistu şi unâ conversaţie în legătură cu aţea ţi videam, unâ conversaţie di barim dauă ceasuri. Aţea ţi agudea canda şi isea tru mighdane tru vidzuta a lu Brâncuşi şi ătea ţi-m’I avea lăsatâ unâ amintire di niagârşire ninca di la primul a meu contactu cu el, eara nobleţea rustică a vidzutâl’ei a lui, supleţea a mişcărilor, trupulu a lui ligat şi sânâtos, ţi cara că ma diavrapa apus. Ocl’l’i, ma multu, eara extraordinari! M’iţ, ama săgghitători, cându sirin’i şi cu arâs, cându gravi, când ironiţ, nu exagerat, alâxitori şi suficientu tra să ti facă să achicâseşti ţi si fâţea în sufletulu a lui. Zboruu a lui eara aştirnut, clar, lungu giudicat. Tru aţea seară domnea canda în varliga a lui ţiva di-tru sirinitatea a artistului care agiumse tru sone la averulu suprem a artâl’ei.”
Dyspré Paleolog fu jurnalistu la Radio România tru an’l’i a doilui polim mondial şi si refugie la Paris după ocupaţia sovietică. Ca studentu, aclo arhiusi să-l frecventeadzâ pi Brâncuşi, coleg di facultate di-a tată-sui a lui, şi spuse: ”Eara multu ligat di tatăl a meu. Perioada a lor di studenţil’e u tricurâ deadun şi cu Brâncuşi, earau priiatini, soţ la cataramă, cum si dzâţe tru Oltenia. Tatăl a meu fu un exeghet a lu Brâncuşi, scrise protile cărţâ dispre Brâncuşi, vârâ 4-5 şi pi ultima u am tipăritâ eo pi cont propriu, în limba franceză. Mută mare ciudie tru domeniul cultural di la Paris şi fu apreciată extrem di multu di ţel’i ma mărl’i cunoscători a lu Brâncuşi. Şi Brâncuşi avea priiatinil’e trâ un tinir studentu, muritor di foame, care îşi căfta un rostu în ţară, în Franţa. Mi dzâse: More ficior, s-hii hitru, afirea-te di legaţia română” Mi-are agiutatâ cu zboarâ. Brâncuşi mi-are aprucheatâ di multe ori, di 5-6 ori, din cauza a cartil’ei şi sigura din cauza a priiatiniil’ei şi suţatâl’ei cu tatăl a meu şi cu el am avuttâ muabeţ baia mpline di interes. Brâncuşi era foarte puţân în contactu cu român’il’i. Brâncuşi si afirea di colonia română, care, sigura ca tute coloniile, bâna unâ perioadă di readaptare hiinda împărţâtă în diferite clanuri: aţel’i care eara anticomunişti declaraţ, aţel’i care eara ma democraţ şi aţel’i care eara di stânga. Şi foarte puţân’i care eara comunişti apreşi. Şi mi afiriiu di colonia română, ca şi Brâncuşi.”
Ofiţerulu şi profesorulu Virgil Coifan şi-aduse aminte unâ serbare la monumentile di-tru câsâbălu Târgu Jiu tru 1938 şi îşi aduţe aminte ţi-l’I dzâse a lu Brâncuşi cu aţea ocazie. Iatu ţi dzâse: “Nâ dusim tru parcul din Târgu Jiu, să aştiptăm să v’ină prefectulu. Directorulu a şcoalâl’ei primarâ din Tismana, Chiţiba lu află pi Brâncuşi. Şi zbura cu Brâncuşi, aşi cu suţâl’e. Nu mata ştiu di si eara soie, ligâturâ di fise, ică priiatin’i ma aprucheţ. L’i si adresa a lu Brâncuşi: “Hei, maestre, gorjean’il’i a noştri dzâc că ţâ bătuşi pezâ di el’i cu lucrările aestea, pi care li-ai adratâ aoa!”. Şi Brâncuşi răspunse: “Aşi dzâc adversaril’i a domnului Tătărescu” Şi tru chirolu aestu dzâse că familia Tătărăscu lu agiută multu di multu în realizarea a lucrărilor şi că Aretia Tătărăscu fu aţea care insistă ţel ma multu să facă un monumentu.”
Nu easte un secret trâ niţiun om că di multe ori artiştil’i nu suntu achicâsiţ di contemporan’il’i a lor, ma multu di aţel’i care nu suntu di specialitate. Ama aesta nu-l’i faţe ma puţân excepţionali, ba din contra.