Mărţişor/mărţic tru mplină iarnă

DZuua de 1 marţu easte numită, în România, şi mărţişor. Denumirea v’ine de la tradiţia înţeputului de primuveară, de la m’iculu obiectu ca ună amuletă cu şigime/cu cioară albă-roşe oferit şi purtat tru aţeale momente. Mărţişorulu poate să hibă iţido, un m’ic obiectu artizanal, care invoocă tihea, cum sunt trifol’iulu cu patru frundză, petala di cal sau silueta unui ogeaclii. Ghiocelul/caţida, floarea primăvearâl’ei, easte reprezentat de multe ori ca mărţişor, iţe floare mplină de culoare poate sa hibă reprezentată în metal, în plastic, în ceramică sau pictată pe lemnu. În ultimulu chiro se consiideră că şi cadourile mări şi scumpe, inclusiv maşin’ile de lux pot să hibă dăruite de mărţişor, ama treaţem, desigur, într-ună zonă a adaptărilor contemporane care se îndepărteadză mult para multu de tradiţie. Mărţişorulu/mărţiculu lipseaşte să hibă m’ic, tra să hibă purtat pe cheptu. Dinclo de forma cât mai împlină de imaghinaţie pe care o l’ia, esenţial trâ mărţişor/mărţic easte şigimea bicolor, albă-roşe care îl însoţaşte. Mărţişorulu easte aprucheat şi purtat de feate, ama în Moldova easte ştiut că ficioril’i aproache marţuri/mărţişoare. Sunt foarte multe elemente specifiţe în întreaga ţară mutrinda adetea mărţişorului, iar ună di eale spune că, după ţe treaţe 1 martie şi marţul/mărţişorulu fu purtat, hirulu alb-aroşu poate să hibă legat de lumăchile a unui pom, ţi tamam sunt pe cale să îmbubuchisească şi să înflorească.

Marius Tiţa, 10.12.2017, 21:23

DZuua de 1 marţu easte numită, în România, şi mărţişor. Denumirea v’ine de la tradiţia înţeputului de primuveară, de la m’iculu obiectu ca ună amuletă cu şigime/cu cioară albă-roşe oferit şi purtat tru aţeale momente. Mărţişorulu poate să hibă iţido, un m’ic obiectu artizanal, care invoocă tihea, cum sunt trifol’iulu cu patru frundză, petala di cal sau silueta unui ogeaclii. Ghiocelul/caţida, floarea primăvearâl’ei, easte reprezentat de multe ori ca mărţişor, iţe floare mplină de culoare poate sa hibă reprezentată în metal, în plastic, în ceramică sau pictată pe lemnu. În ultimulu chiro se consiideră că şi cadourile mări şi scumpe, inclusiv maşin’ile de lux pot să hibă dăruite de mărţişor, ama treaţem, desigur, într-ună zonă a adaptărilor contemporane care se îndepărteadză mult para multu de tradiţie. Mărţişorulu/mărţiculu lipseaşte să hibă m’ic, tra să hibă purtat pe cheptu. Dinclo de forma cât mai împlină de imaghinaţie pe care o l’ia, esenţial trâ mărţişor/mărţic easte şigimea bicolor, albă-roşe care îl însoţaşte. Mărţişorulu easte aprucheat şi purtat de feate, ama în Moldova easte ştiut că ficioril’i aproache marţuri/mărţişoare. Sunt foarte multe elemente specifiţe în întreaga ţară mutrinda adetea mărţişorului, iar ună di eale spune că, după ţe treaţe 1 martie şi marţul/mărţişorulu fu purtat, hirulu alb-aroşu poate să hibă legat de lumăchile a unui pom, ţi tamam sunt pe cale să îmbubuchisească şi să înflorească.

Ţi cara că multu chiro aveam crezută că easte ună adete strictu românească, aflăm mărţişorulu peste tot în Balcan’i, mai multu la bulgari. La sud de Dunăre, mărţişorulu se numeaşte “martiniţa” şi are forma tradiţională a unui cuplu (ficior-feată, sau bârbat-mul’eare). Ea, aroşe şi El, albu. Peste tot descoperim elemente comune, ama şi specifiţe ale tradiţie a mărţişorului, toate legate de alupta frigului cu căldura, a iarnâl’ei care dispare cu primăveara care v’ine. Ama câţe zburâm de mărţişorulu care aghoneaşte iarna tamam tora, la înţeput/la cap de iarnă? Di aform’ia că tru aeste dzile nâ vine hâbarea că “mărţişorulu” fu inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial ale umanitate. Aestă decizie fu loată la sesiunea a Comitetului Interguvernamental trâ Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, în Coreea de Sud. Hâbarea nâ fu anunţată, la şcurtu chiro după ţe aflăm că regele Mihai muri, tamam de ambasadorulu român la UNESCO, profesorulu universitar Adrian Cioroianu. Demersul trâ recunoaşterea muşatâl’ei tradiţie nu easte unulu strict românescu, că ama reuni eforturile a mai multor ţări, România hiinda arada de Republica Moldova, Bulgaria şi Machedonia.

Departe de să hibă ună regulă uniformă şi strictă, mărţişorulu easte ună tradiţie veacl’e şi mplină de sensuri, de la ţară la ţară, de la comunitate la comunitate. În unele locuri conteadză m’iculu obiectu ataşat a sigimil’ei, tru alte tamam aestă sigime easte esenţială. Miniştril’i a culturâl’ei di aţeale 4 ţări iniţiatoare a demersului, întruniţ în primăveară, constatară că tru unele locuri bărbaţâl’i poartă maşi hirulu bicolor, tru alte mărţişorulu easte ca ună bijuterie sau medalie trâ mul’eri. Adetea nu se limiteadză la 1 martie, că si tinde pe 12 sau mai multe dzâle de arhiusită de primăveară. Mărţişorulu v’ine din chirolu vecl’u, de m’il’e de an’i şi lo sensuri nale de-a lungul a etilor. Si adaptăă dipriună, ama arămase esenţial în formele a lui şi mai multu în demersul a lui. Ghinele şi lum’ina triuumfă, spune mărţişorulu, mai mult cându easte un ghiocel pur protejat de un hir de lână tru doauă culori, albul a neurilor şi roşulu a sândzelui. Easte pământul îngl’eţat şi bana triumfătoare tru aeste sensuri de primăveară. Iar când recunoaşterea a lor easte ună hâbare bună la încap de iarnă, nu ai cum să nu te alaşi cuprinsu de optimism şi bucuril’e. Cât să hibă de greauă aestă iarnă, la bitisita a l’ei v’ine cu siguranţă primăveara şi spiriduşil’i a l’ei, mărţişoarele!

Autor: Marius Tiţa

Armânipsire: Hristu Steriu