Yislu al Costa
Yislu al Costa
România Internațional, 07.03.2013, 10:31
Yislu al Costa
Doarme Costa-n protlu somnu: –
Ma pi-aghalea, nu strigaţ ;
Doarme Costa mintimenlu,
Ma mutriţ s-nu-l diştiptaţ.
Doarme Costa şi-nyiseadză,
Că din ţer taha s-dipuse
Aghiul Petru, hrisusitlu,
Şi la Costa ndreptu s-duse.
Aghilu l’i dzâţe : “Ţâne, Costa ;
Ia dişcl’ide mâna ghine.
Nau’ flurii ţ-aduc pişchese,
Ca di vrearea ţi-am tri tine”.
“Nica ună”, Costa greaşte ;
“S-facă dzaţe, aghisite.
Nu ti mâcă pi pâzare,
Dzaţe suntu uidusite”.
“Nu , nu-am alte, ma ţ-agiungu ;
Noauă, Costa, nu-s puţâne”.
“Bre ţi şcl’inciu”, faţe Costa ;
“Nu ti şteam aşi pri pâne”.
Bre că s-faţe, că nu s-faţe,
Cu Sân-Chetru cum zburaşte,
Cum tot caftă , cum s-âncace,
Costa somnul ayuneaşte.
Şi s-dişteaptă, veade-n mână :
Di flurii nu-i niţi urmă.
Ca pălit arsare Costa
şi asudoare greauă l-curmă.
“Bre, ţe-adrai !” ‘şi strigă singur ;
“Fui chirut şi giumitate:
Lu năirii pi Sântul -Petru
Şi-ńi-li lo fluriili toate.
Stăi că-l fac ca s-vină iara;
Hai, să-ńi da cât l’i-easte vrearea.
Noauă dzâţe? Noauă s-hibă.
Maşi s-nu aspardzim noi păzarea”.
Visul lui Costa
Doarme Costa ca buşteanul ;
Linişte dar, nu vorbiţi !
Doarme Costa, om mintos
Luaţi seama că-l treziţi !
Doarme şi visează, dragul,
Cum că a coborât de sus
Sfântul Petru, preaslăvitul,
Şi taman la el s-a dus…
Şi-i zice: “Ia, ţine, Costa,
Darul ăsta de la mine
Nouă lire zimţuite,
Că mult Imi eşti drag…E bine?”
Costa: “Vai, vai, luminate,
Mai pune, să fie zece…
Nu fi, Doamne, cărpănos,
De la tine poate trece…”
“Nu mai am… Dar ce n-ajunge?
Nouă lire-s de colea?…
“Ce calic – mârâie Costa-,
Zău, nu te ştiam aşa!”
Ba mai dă-mi, ba îţi ajunge —
Cu Sânchetru se tocmeşte,
Şi nu-ş cum, mintosul Costa
Iacă-ţa că se trezeşte.
Se trezeşte şi, spăimit,
Se uită în palmă-i drept.
Şi-a ţâşnit ca ars de gloanţe-
Să-i stea inima în piept!
Vai de mine ce făcui?
Că nătâng am fost — oi ,oi !!
Supărai pe Sfântul Petru
Şi-şi luă lirele-napoi…
Stai-aşa, că-l aduc iar…
Fie, deie-mi doar atât !
Vrea el nouă –fie nouă –
Şi-nchei târgul, nu fac gât…”
S-culcă Costa, ncl’ide ocl’il’i
Şi s-prifaţe că durńi.
Timse mâna şi cu dulţeame
‘N somnu Costa aşi gri :
“Adu pradzl’i, Sânte Petru ;
Noauă s-hibă, nu-i ţiva.
S-treacă ună di la mine ;
Hai, si s-faca vrearea ta”.
