Aprindu Cârciun

di Alexandru Vlahuță

Tașcu Lala, 02.01.2025, 23:05

Aprindu Cârciunu
di Alexandru Vlahuță

transpuniri anonimâ ditu limba româneascâ

boați: Toma Enache

Easti an treia oarâ ți u andâmusesc aestâ moași cu 2 ñicâdzț di mânâ. Ți slabâ easti, mârata, ș-mizi imnâ. Easti ânviscutâ tu unu strñiu șcurtu, tutu ditu peatiți adrat, pri capu ari unâ bruboadâ di lânâ, ca galbinâ, și-n cicioari tradzi azvarna ațea ți armasi dit unâ preacl’i di șoșoni.

Ñițl’i, alâxiț tu strañi vecl’i, loati di la alțâ ñiț, galghiñi tu fațâ, mutresc cu ocl’il’i mări, aspâreaț, tu firidzli a magaziniloru amplini di giucâreali.

Ți ñilâ ñi-easti di ñițl’i oarfâñi cari nu au giucâreali di Cârciun ș-a curi “Năulu Anu” nu lâ aduți vârnâ doarâ. Ș-cu tuti aesti, nu aestâ easti ațea ma ânvirinata padzinâ ditu bana a loru. Cum va vream sâ știu ți minduesc ei tora!… Poati ți mindueam ș-io tu ilichia a lor.

Ñi-u ved ahât ghini ficiuramea a mea tu mutrita a lor apreasâ, tu mirăchili și lipsitili a lor, tu gâlbineața lor ș-tu urfânia a strañilor a lor. Ș-mi duc dupâ el’i, ninga el’i, ș-bana a mea s-ameasticâ cu a lor, moașa ñi-easti ș-ñieia mài. Easti unâ dzuuâ di muinâ, pari că easti primuvearâ. Calea easti amplinâ di lumi. Trăsurli, tu dauâ arădz, s-minâ ayalea, ca dupâ mortu. Pritu ducheñi easti unâ strimuxiri ș-unâ vreavâ andrâlâsitoari. S-ciudusi moașa di ahântâ lumi… Nâ astâmusim ân fața ali unâ firidâ di la unâ ducheani.

– I, ți mușat easti, mae!… Mini va vream s-am araplu ațel ncâlar pi țap… Ma tini, Lizică, tini ți va s-vreai?

– Mini?… Stăi s-țâ spun…

Lizica mutreaști andrâlâsitâ; pari că-l’i easti fricâ sâ s-facâ mucaeti ahât ayoñia. Suntu ahânti lucri mușati și tuti u arisesc, tuti fac sâ-l’i batâ iñioara, di surprizâ, di harauâ, di mirăchi nistipsiti.

– Mini voi pâpușa ațea marea cu câciulâ aroși.

Și Lizica u aspuni cu dzeaditlu. Un suro di pâpuși, cu brațili teasi, cu fățâli umflati ș-aroși par că mutrescu ciudusiti câtrâ noi, cu ocl’il’i a lor di mârdzeali. Nolgica a lor easti unâ ma mari și sta-mproastâ, și ari pârpodz ș-cordel’i și lustriñi și easti-ndreaptâ tu fustani di nveastâ nauâ… aestâ u vrea Lizica.

– Avdzâ, mae, Ionel dzâsi că pâpușa aesta zburaști… Nu-i ași că pâpușili nu zburăsc?

– Aidiț, ficiori, nu mata mutriț, că aesti nu suntu trâ noi…

– Ma trâ cari sunt, mae?

– Ia … trâ ațel’i avuț!

– Ma noi nu him… avuț?

Și s-duc. Lizica ma toarnâ caplul, ta sâ-și l’ia sânâtati di la pâpușa a l’ei. Ș-mini mutresc dupâ nâși minduindaluii…

Tu un fundu di mâhâlă ved unâ câlivâ aplicatâ, angrupatâ tu loc pânâ la firidâ; geamurli suntu lâvoasi, asparti ș-ampiticicati cu carti; nâuntru easti unâ luñinâ vinitâ, fumurie; pri stizñili udi suntu arâcăi di ploai. Unâ ruguzinâ aruptâ acoapirâ singurlu pat și singura movilâ aliștei limeri. La câpitâñiu, ninga soba cari easti totna arați, suntu arcati unu pisti alantu strañi vecl’i ți añiurdzesc a lândzitu.

Aclo u vedu “maia”, c-unâ pâni sumsoarâ ș-cu ațel’i doi ñiț cari nu știu ș-nu pot s-aducheascâ cum s-fați aesta că nu suntu ș-nâși “avuț”. Ș-nu-au di iuva niți unu agiutor și nu s-aflâ unâ mânâ di bârbat s-aducâ unâ gâleatâ cu apâ-n casâ…

Ș-mâni easti Cârciunlu!

Puteț s-ascultaț aoa pirmithlu “Aprindu Cârciunu” spus di Toma Enache: