Prima pagină » Rubriţi di cafi stâmână » Pro Memoria » Bucureştiul grăţescu

Bucureştiul grăţescu

Greţl’i suntu ţea ma veacl’e milete di tute aţeale ţi asirâ (agiumsirâ) în spaţiul românescu şi care alăsarâ urme, toarâ, importante în istoria a lui. Primile prezenţe suntu aţeale a greţlor antiţ care au fondatâ pi mealul a Maril’ei Neagrâ coloniile Histria, Tomis şi Callatis, cu ndauâ secole bune naintea a erâl’ei a noastrâ. Dobrogea sau provincia românească dintră Dunăre, Deltă şi Marea Neagră fu leagănulu trâ multe comunităţ gârţeşti. Arămasirâ toarâ şi în toponimie, tru nordul a Dobrogil’ei există localitatea Greci. Iara ţel ma analtul cipit di-tru Munţâl’i a Dobrogil’ei, cu unâ altitudine di 467 metri, easte cipitulu Greci. Nu diparte di Munţâl’i a Dobrogil’ei si află ţitatea Enisala, fortăreaţă a greţilor bizantin’i şi a genovezilor di la bitisita a secolului al 13-lea.

Steliu Lambru, 16.03.2014, 22:02

Greţl’i arhiusescu să mutreascâ mai insistentu spri nordul a li Dunăre arhiusinda cu a daua giumitate a secolului al 15-lea când are loc ţea ma marea traghedie a lumil’i creştin-ortodoxâ, cădearea a Constantinopolului, tru 1453, sum goadile a turţâlor otoman’i conduşi di sultanulu Mehmet al II-lea. Istoriculu Georgeta Penelea-Filiti easte di păreare că, metaforic, atumţea muri unâ lume ţi renăscu tru spaţiul românesc, tru v’initoarea ţitate a ciobanului, a picurarului Bucur şi dzâţe:

“În momentul în care Bizanţul cade, si aruvuiaşte, greţl’i mutrescu şi ved Ţările Române ca pi unâ posibilâ limane. La unâ diferenţă m’ică di timpu si faţe ţiva: avem unâ primă atestare documentară a Bucureştilor. Poate că fu unâ coincidenţă, uidisire, fericită: tru 1453 cade Bizanţulu, tru 1459 easte atestat aestu câsâbic, târguşor, loc di interferenţă, care prite 200 di an’i va agiungâ capitală şi azâ easte unâ di metropolile a Europâl’ei. Ţi si feaţe la 1453? Si aruvui unâ lume caracterizată printr-unâ extraordinară vivacitate, extraordinară dezvoltare urbană, politică, juridică¸ instituţională care îl’i caracteriza pi greţ. În momentul în care furâ cuceriţ di turţâ, oamin’i care v’inea di-tru altu mediu şi di altă cultură, agudiriea fu inevitabilă şi a foarte multor greţ nu lâ arămase altuţiva di fâţeare dicât să părăsească Bizanţul. Poate ţea ma reprezentativa familie din Bizanţ fu aţea a Cantacuzinilor. Di arâzgă imperială, multu avuţ şi multu lucrători, din Bulgaria si relocarâ pri-aghalea-ghalea până agiumsirâ în spaţiul românescu. Aestă familie Cantacuzino, ahât di implicată tru istoria a Româniil’ei, agiundze tru secolul 17, cându ţara easte aruptâ şi disicatâ di alumte politiţe, să hibâ campioana a sentimentului naţional. Aţistă împământenire, aţistă românizare a greţilor, avea agiumtâ unâ realitate.”

După 1453 arhiuseaşte unâ altă istorie a greţilor, unâ parte di ea hiinda tru nordul a Dunăril’ei. Aşezarea a greţlor în Muntenia, în Bucureşti, lipseaşte sibâ vidzutâ ca un proces în derulare, neliniar, ţi urmă raţiuni economiţe, politiţe şi di opţiuni personale. Georgeta Penelea-Filiti spune:

“Greţil’i nu v’in în spaţiul bucureştean maşi în calitate di principi, la un moment dat si dzâţea dispre unulu di el’i că easte “fabricantu di domn’i” di aform’ia că şi-l’i avea subordonatâ pi tuţ competitoril’i la tronulu a Ţarâl’ei Româneascâ. Aţel’i care v’in în Muntenia suntu atrapţâ di multile posibilităţ, cama multu di amintatic, di valorificarea a unor bunuri, di dulţeamea a banâl’ei şi v’in pături, ică straturi soţiale diferite. Pot sâ dzâc un lucru, fără să am faptâ cu tute aeste vârâ statistică, din parcurdzirea a documentilor. În majoritate, greţil’i suntu hibâ în negoţ (tugirete) şi finanţe, hibâ în cultură. Aoaţe intervine un elementu care vrea u caracterizeadzâ istoria a Româniil’ei pi sute di an’i care vrea să urmeadzâ după anulu 1453. Caracterulu a român’ilor eara unulu ghinevroitor, tolerantu, gentil, ama pasiv. Şi-atumţea fu ghinevinit un element dinamic, activ, care arhiuseaşte unâ acţiune şi caftă şi s-u finalizeadzâ. Aţişti greţ v’in, cu bunile şi aralile a lor. În fluxul di greţ care v’ine spri Ţara Românească, fără di altâ că v’in, ca unâ adevărată şi saghlame camarilă, şi aţeal’i dinvarliga a domn’ilor. Şi totâna, un financiar, un adunâtor di impozite, nu easte unâ persoană plăcută, cu hare. Ama v’in profesori, doctori, jurişti, toată aestă soţietate participă la coagularea a propril’ei a noastrâ soţietate urbanâ, u dinamizeadză şi u culturalizează.”

Momentu di cipit a prezenţâl’ei a greţlor în Bucureşti easte secolul al 18-lea, aşi-numita perioadă fanariotă. Atumţea si instaleadză principi di-tru familii gârţeşti care, unile di eale, va mutâ gradulu di cultură a provincil’ei şi va sâ si asimileadzâ. Georgeta Penelea-Filiti v’ine cu detalii:

“Nu putem să nu aduţim aminte aestă mulţime di greţ care v’in aoa, care lucreadză, care si îmbogăţescu şi care mai fac un lucru valabil până astăndzâ: strateghia matrimonială. Din raţiun’i di împământenire, di integrare, el’i avea ananghe să hibâ căsătoriţ, însuraţ, cu românche. Di apofasea că s-nu mata fugâ di aoa, din Ţara Românească, are foarte mulţâ greţ care arămân aoaţe ahtare turlie încât, tru 1719, unulu di el’i dzâţe: “Constantinopolul? Easte unâ politie care nu mi mai intereseadză. Aoa aflu tut ţi mi lipseaşte.” Şi tut în secolul 18, un altu grec entuziastu faţe unâ mărturisire cu dor: “ma că si există paradis, aţela prinde să şi-u aducâ şi sâ undzeascâ cu Valahia.” Afluxul di greţ faţe ca Bucureştiul să poată sibâ numit un câsâbă gârţescu.”

Printră personalităţile a istoril’ei a li Românie cu orighini grăţeşti si numiră scriitoril’i Ion Luca Caragiale şi Panait Istrati, artiştil’i Hariclea Darclee şi Jean Moscopol, politicianulu I. G. Duca, industriaşulu Nicolae Malaxa, bancherulu Zanni Chrissoveloni. Ama aeştia suntu maşi ndoi di aţel’i care au marcatâ bana a Bucureştiului, care fu, tru idiul chiro, grăţescu ama şi a ma multor mileţ.