Prima pagină » Rubriţi di cafi stâmână » Carnet cultural » FNT 2017 – teatrul alâxeaşte lumea

FNT 2017 – teatrul alâxeaşte lumea

Desfăşurată în perioada 20 — 30 octombrie, a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru îşi propuse să transmită mesajulu teatrul alâxeaşte lumea”. Tema deşcl’ise unâ dicuaver/adevărată dezbatire întră artiştil’i invitaţ la festival. Dispre spectacolile prezente în festival şi despre alăxirea pe care teatrul poate să u producă asupra lumil’ei discutăm cu Mihai Măniuţiu şi Radu Afrim, regizoril’i cu ţeale mai multile spectacole în programulu FNT 2017.

Luana Pleşea, 12.11.2017, 22:19

Reghizor de teatru, scriitor, director al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Mihai Măniuţiu fu prezentu în Festivalul Naţional de Teatru în toate aţeale treie calităţ, hiinda singurulu artistu cu ună reprezentare ahât de completă. Mihai Măniuţiu îşi lansă în festival ună culeadzere di proze şi un volum de poeme, iar teatrulu pe care îl conduţe fu invitat cu doauă producţii, semnate de tineri reghizori: Procesul” după Franz Kafka, reghia Mihaela Panainte şi Playlist”, istorima a unei familie româno-maghiară, urmărită întră an’il’i 1989 şi 2008, bâgată în schenă de Tudor Lucanu. Şi mai mult, Mihai Măniuţiu easte regizorulu cu aţeale mai multe spectacole selectate trâ ediţia di anulu aestu a FNT: doauă spectacole montate la Bucureşti: Jurnalul a lu Robinson Crusoe” după Gellu Naum, la Odeon şi Iarna” de Jon Fosse, la Nottara, un spectacol bâgat în scenă la Teatrul Regina Maria” di Oradea, Cafeneaua Pirandello”, şi, ţel mai recentul, Rambuku”, tot de Jon Fosse, creat cu trupa Teatrului Naţional di Timişoara. Sunt spectacole care spun preocuparea reghizorului spre aţea ţe easte dinclo de realitatea imediată. Mihai Măniuţiu:

Jon Fosse mi atradze tamam di aform’ia că îm’i da arastea să intru în lumi paralele sau, cum spun eu, să u muresc lumea într-una gh’ialie prin care intru, la un moment dat, şi agiungu dinclo de gh’ilie. Nu practic un teatru realistu. După părerea mea, nu există realismu. Dar eu accentuedzu aestu nerealismu a teatrului. Cred că easte meditaţie, un mod di reflecţie şi, cum spuşu, un mod de intrare în lumi paralele, şi de treaţere dinclo de gh’ialie şi, cu un ocl’iu nou, va vedz tru turlia aestâ realitatea. Aesta cred că faţe teatrul şi de aţea easte importantu trâ oamen’i”.

Cât despre mesajulu teatrul alăxeaşte lumea”, Mihai Măniuţiu preferă să spună că teatrul lă da energhie a oamen’ilor:

Teatrul îm’i da energhie, îm’i da chefe de bană. Deci, pi mine mi alâxeaşte, în sensul că mi scoate din posibile depresii, easte un act exorcistic, cathartic. Şi, ma că spectacolele a meale au aestu efect asupra a spectatorilor, cum au asupra mea, adică exorcistic, cathartic, energhetic, atumţea easte multu ghine, esc convinsu. U spuş dipriună că spectacolul bun easte aţel de la care ieşi cu mai multă energhie decât ai intrată. Deci, aprochi energhie de la spectacol şi atumţea poţ să spun’i da, aestua fu un spectacol bun. Ma că ţ-ai consumată energhia că mutrişi spectacolul, spectacolul nu easte bun”.

În selecţia realizată anulu aestua de criticul Marina Constantinescu si aflară şi treie spectacole montate de regizorulu Radu Afrim în stagiunea trecută. Bâgat în schenă la Teatrulu Naţional Târgu-Mureş — Compania Tompa Miklos”, Pasărea retro se agudeaşte de bloc şi cade pe asfaltul hierbinte/ ţe easte ca hertu” easte ună evocare a Româniil’ei a an’ilor ’70, a copilăriil’ei a reghizorului, care easte şi autorulu a textului. Al doilea spectacol, Măcelăria lu Iov” de Fausto Paravidino, montat la Teatrulu Naţional Vasile Alecsandri” din Iaşi, zburaşte despre vreare, relighie, capitalismu, iar Macă să minduim cu boaţe analtă” de Adnan Lugonic, ună producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu” din Craiova, abordeadză dramele a omului contemporan. Lu întrebăm pe Radu Afrim desi creade că aeste spectacole pot să alăxească lumea măcar puţăn:

Lumea din sală probabil parţial, da. Pasărea retro…” nu şi-are propusă neapărat să alâxească omenirea. Easte un spectacol nostalghic, despre copilăria noastră, în care noi nă avem formată. Spectacolulu de la Craiova da, va poată să deşcl’idă nişte minţă. Macă si minduiari, cu boaţe mare”… Easte zborulu aclo despre nişte probleme a unor minorităţ din categorii sociale diverse. Mi-am turnată puţăn la marginali, mi turnaiu la bătrân’i, la oamen’i pe care societatea îl’i acceptă mai puţân. Eu sper să empatizeadză sala cu el’i. Easte un program a meu pe care îl urmedzu, aestua de deşcl’idere a minţâlor. Eu aesta pot să fac. Măcelăria lu Iov” easte mai focalizat pe ună familie. Aclo easte problema a bănchilor… Ama nu se ştie. Catheun spectacol poate să conţână ţiva în urma a cui să se producă un declic în mintea omului care easte în sală. Aeste treie spectacole spun nişte probleme, alâxescu ţeva în oamen’i. Escu adeptul a teoriil’ei conform a cui teatrulu alâxeaşte lumea”.

Radu Afrim nu fu maşi reghizor invitat a ediţil’ei 2017 a Festivalului Naţional de Teatru. Fu şi un spectator, conştiincios se poate să se spună, a spectacolelor din programulu FNT. Aşi că bitisim aestă discuţie despre teatru, despre alăxirea a lumil’ei, cu ună imaghine a teatrului din România vedzută prin ocl’l’i a unui reghizor care alâxi teatrul românescu:

Giumetate easte tradiţionalismu în continuare. Cându easte ghine făcut, nu easte rău. Dar pe mine nu prea mi provoacă. Exiistă şi ună tendinţă, a independenţâlor mai mult, politică, socială… Mi bucur că exiistă, dip macă nu gustu toate producţiile. Easte necesar. Easte ună alăxire. Exiistă ună şcoală tineră, vără turlie, di reghie bucureşteană, care nu mi şocheadză para multu şi nu mi provoacă dip multu să lă ved spectacolele. Îm’i agiundze să ved nişte fotografii şi îm’ ticneaşte că nu easte ună revoluţie teatrală. Deci, ţe nu easte experimentu şi revoluţie şi nu duţe teatrul înainte cu ndoi paşi pe mine nu mi-are interesată niţeunăoară”.

Autor: Luana Pleşea

Armânipsire: Hristu Steriu