Apostrof la moartea ‘li Matildi

Am dininti, cându scriu textul aestu, scrisoarea (nipitricutâ) ali Chira Iorgoveanu Mantsu, tsi u ndridzea s-u pitreacâ ali Matildi. Masi ca Matilda featse di apa scrisoare tru care sâ-l’i dzâcâ “L’irtari Matilda…”. Ama, – seamnile a citaril’ei (al Guillemet) – “Zboarâli armasirâ nipitricuti”; cu tute aesti, eale îl’i deadirâ “nâdia ca<, poati, Matilda va li aproachi”. Câte l’irtari? Di furn’ia ca atumtsea cându un om shi nchiseashte pi aestâ cale câtrâ la tser, nai ma undzitlu lucru shi aducâtor di isihie shi câldurâ tru suflit easte zborlu “l’irtari”. Care easte atsel tsi s-nu alâtuseascâ (ica ti s-nu aibâ alutusitâ)? Cu ahât ma multu cu cât tut, shi poate ca niscântsâ di noi shi ma multu, him acâtsat tru alumta trâ farâ shi trâ aver. Averlu ama easte greu trâ aflare; shi, ca armân’i, nâ armâne nâmuzea shi tin’ia ca - , eu sunt om de shtiintsa< shi trebuie sa< slujesc adeva s-avea dreptate Matilda, ca< averlu easte (mashi) la ea? Videm ahântsâ oamin’i care minduescu ca< averlu easte mashi la el’i! S-eara shi Matilda un di oamin’il’i aeshti? Care poate nu tuts suntu oamin’i di stiintsâ. Poate easte ghine s-nâ câfta Ma s-neardzim iara ninte, cu trei an’i ninte di la anlu 2002 shi s-agiundzem, la anlu ca>ndu Matilda avea mushata ilichie di 75 di an’i, agiundzem la unâ “altâ carte trâ Matilda”, la unâ “Carte di vreare (=tin’ie) trâ Matilda”, scoasâ în principal, ahât cât putum s-videm noi, cama di aynanghea shi cama di la suprafatsâ, prit pidimolu al Alexandru Gica. Ma multsâ armân’i minduirâ atumtsea s-l’i spunâ ali Matildâ vrearea a lor. Avea, atumtsea, tru 2002, Matilda mashi ea averlu? Ca atumtsea, tru aula ali academie, cându ea ca om di stiintsâ avea canda fricâ di auditoriu, minduindalui ca nu va s-poatâ su-l convingâ di rezultatlu a cercetarlor a l’ei. Di atumtea Matilda armase tut ma singurâ, (armase) ea si cu averlu (a l’ei?). Vinirâ lângorli, tut cama agresive. Matilda tricu la “tablete”, niscânte cu “n’iare”, alte cu “yiarehiare”. Tru unâ ahtare situatsie, s-nu l’i ngâldzim barim nâheam suflitlu tut ma aratse a disperaril’ei ali Matildâ, nica tru banâ; ica< ma amânat, tora, dzâlile aeste, agiumtâ un simbol a mul’iaril’ei armânâ agiumtâ academician, cum bagâ oarâ shi domnul Dumitru Piceava, prota armânâ academician?

S-nâ hibâ l’irtat, ma s-nâ adutsem aminte tora, cându poate suflitlu ali Matildâ easte nica aua cu noi, di n’itsle regul’i di scriare a l’ei (minduite di ea, ama, candu mindui ea fârâ s-aibâ niti unâ ligâturâ cu înanintasl’i a l’ei?). Matilda avea agiumtâ la concluzia ca limba românâ, tru ipostaza a l’ei istoricâ, unâ limbâ protoromânâ ica straromânâ, româna comunâ, sâ mpârtâ tru ma multe dialecte istorite, si di care, un di eale easte dialectul a nostru istoric, unâ “limbâ functionalâ”, dzâte dumnil’ia a l’ei. Tra sâ-si sustânâ, asi minduim noi (H.S.), aestâ teorie a dialectilor istorite a limbâl’ei românâ primarâ, considera ca la scriarea a zboarâlor easte ghine s-hibâ bâgat un “u” final. Easte un sunet vecl’iu si uzat. La niscântâ armân’i el si chiru. Ama, tu scriare el poartâ unâ buiauâ istoricâ. Tut la bitisita a zboarâlor (tu scriare), Matilda afla ca acatâ loc tru niscânte situatii si litera “e”, atumtea cându lipsea s-hibâ marcat singularlu a niscântor zboarâ cum suntu “fluriili” si “poeziili”, tra s-nu nâ minduim dicât la aeste zboarâ ahât di mpline di lun’inâ.

Ma-s intram cama tru interiorlu a zboarâlor, agiundzem la zborlu ti lu aleapsim tra su-l bâgam tru titlu a alustui textu ti vrem “su-l” pitritem” a memoril’ei a distinsâl’ei disparutâ, apostroflu “ali Matildâ”. Aestu apostrof agiutâ la redarea în scris a sunetilor, s-dzâtem di arhiusitâ a zboarâlor, pot s-hibâ “l’irtare” si “n’eare”. Nâ agiutâ aestu semnu grafic tru vârâ mod la marcarea a identitatil’ei a noastrâ romanicâ? Ma s-mutrim ca “l’irtare” yine di la “libertare” latinescu, atumtea poate ca nu easte arau apostroflu “ali Matildâ”, cu tut cu sensul a lui di marcare omiterea (alâsare nanâparte, niscrise) a niscântor sunete dit corpul a zborlui. Va s-hibâ ghine s-li “apostrofam” zboarâle si s-videm asi vârâ turlie si etimologhia a lor? Si, ma-s hibâ ghine, va s-hibâ tut ghine s-fâtem extensie si la litire a alustui apostrof? Si, câte nu, si a marcaril’ei a singularlui pit litira “e”? Ma s-hibâ ca nu alutusim ma s-dam raspunsu afirmativ la aesti ntribari, pânâ tru sone, doauâ ntribari, “e”-ulu final si apostroflu, atumtea, cu acordul a memoril’ei ali Matildâ, ma s-hibâ ca unâoarâ cu zboarâli ali Chira Iorgoveanu, va-s agiungâ si a noastre la Matilda, atumtea lucârle nu suntu greu trâ spuneare; has ca tru dodecaloglu ali Matildâ, cu ateale averuri simple si fundamentale.

Prit alternanta ie (care easte ma multu di cât videm la Matilda) dit bitisita a zboarâlor putem s-reprezentam opozitia singularplural, cându easte zborlu di substantiv, si persoana a II-a sg indicativ persoana a III-a sg indicativ. Cum ti s-hibâ, cantiatea silabicâ pit vocala di bitistâ si marcheadzâ cu i normal si i scurtu (cu câciulâ pi suprâ) si la Dalametra, nica dit 1906.

Ligat di apostrof, pit care va-s justificam si scriarea a alustui articol (di furn’ia ca ligat di alternanta ei avem scrisâ si altâ oarâ), putem su-l bâgam si pi el tru unâ alternatâ ti s-amarcheadzâ unâ opozitie gramaticalâ. Si Matilda avea litera (compusâ) “l’”, ama nu singurâ, ca masi urmatâ di “i” si “e”: “cal’i” si “l’epur”. Opozitia singularplural easte la zborlu “cal”, si opozitia easte “cal – cal’i”. Unâ altâ yramâghramâ easte “n” dit alternanta nn’ si opozitia, s-dztem, “cânecân’i”. Tsi nu avea faptâ Matilda, ama s-pare ca va s-armânem tru spiritlu a literilor “a l’ei” (l si n), putem s-fâtem noi tora: cu litirile “m” si “v”. Trâ aestu lucru va nâ ndrupâm pi ideea di marcare a etimologhiil’ei latineascâ. Maca latin’il’i dzâtea “vinea” (=ayin’e) si “vinum”, atumtea poate nu easte arau sâ scriem “av’in’e” (în loc di ayin’e) si v’in. Va-s avem unâ ma mare ligâturâ graficâ întra formile a verbului “yineare”: “tine v’n’i tora”, “el v’ine tora”, “el vine aualtadz”. Poate ca si la dzua a zeului Mercur va-s putem s-dzâtem “m’ercuri”. Atumtea apostroflu are rolulu a unui modificator fonetic, ica ma s-nâ referim la zânateaprofesia al Alexandru Gica (ama nu specialitatea, cama îngustâ, cama strimtâ, di teoria algebricâanaliticâ? a numirilor), aclo iu aflam conceptile di “functie” si “(functie) derivatâ” (ti va s-dzâcâ, faptâ dupu urnechea a l’ei; etimologhic, easte zborlu “rivus”, arâu – dit care easte traptâ apâ tru ma multe bratâ), atumtea apostroflu “a nostru” spune ca sunetlu nau, amintat prit “mul’iare” (marcatâ în scris pit apostrof) easte un sunet derivat dit sunetlu fârâ apostrof; adica, “functia (initialâ)” si “functia derivatâ”. “Mutatis mutandis”, mutândaluialâxindalui (atea) ti easte trâ mutarealâxearem atumtea di la sunitile l-m-n-v avem sunitile derivate l’-m’-n’-v’, ti ama tra-s hibâ scrise au ananghe di unâ vocalâ anterioarâ, i siica e.

Minduim ca ma s-hibâ di aesti zboarâ “agiungu la” Matilda, unâoarâ ti – ma-s nâ dutim la emailul ali Chira Iorgoveanu Mantu – si noi li bâgam pi carte (Matilda îl cita tru DIARO pi Iezechiel, profetlu a captivitatil’ei babilonanenâ: “dixi et salvavi animam meam”), ea nu are trâ ti s-lughurseascâ intentia a noastrâ ti vrum s-fâtem unâ extensie a apostroflui “a l’ei”, ahât di etimologhizantu diunâoarâ cu litira “u” finalâ, (apostrofu) agiumtu prit tin’ia ti l’i-u purtam, tora a memoril’ei a l’ei, shi apostroflu “a nostru”. Ca unâ lilice stilizatâ la murmintul a l’ei. Easte un n’ic semnu trâ marea tin’ie ti l’i-u purtam. “L’iartâ-nâ, Matilda”!

Tru numa a atilor ti vahi si el’i minduescu asi,

Cu tin’ie H.S.

România Internațional, 28.01.2012, 11:09

Am dininti, cându scriu textul aestu, scrisoarea (nipitricutâ) ali Chira Iorgoveanu Mantsu, tsi u ndridzea s-u pitreacâ ali Matildi. Masi ca Matilda featse di apa scrisoare tru care sâ-l’i dzâcâ “L’irtari Matilda…”. Ama, – seamnile a citaril’ei (al Guillemet) – “Zboarâli armasirâ nipitricuti”; cu tute aesti, eale îl’i deadirâ “nâdia ca<, poati, Matilda va li aproachi”. Câte l’irtari? Di furn’ia ca atumtsea cându un om shi nchiseashte pi aestâ cale câtrâ la tser, nai ma undzitlu lucru shi aducâtor di isihie shi câldurâ tru suflit easte zborlu “l’irtari”. Care easte atsel tsi s-nu alâtuseascâ (ica ti s-nu aibâ alutusitâ)? Cu ahât ma multu cu cât tut, shi poate ca niscântsâ di noi shi ma multu, him acâtsat tru alumta trâ farâ shi trâ aver. Averlu ama easte greu trâ aflare; shi, ca armân’i, nâ armâne nâmuzea shi tin’ia ca - , eu sunt om de shtiintsa< shi trebuie sa< slujesc adeva s-avea dreptate Matilda, ca< averlu easte (mashi) la ea? Videm ahântsâ oamin’i care minduescu ca< averlu easte mashi la el’i! S-eara shi Matilda un di oamin’il’i aeshti? Care poate nu tuts suntu oamin’i di stiintsâ. Poate easte ghine s-nâ câfta Ma s-neardzim iara ninte, cu trei an’i ninte di la anlu 2002 shi s-agiundzem, la anlu ca>ndu Matilda avea mushata ilichie di 75 di an’i, agiundzem la unâ “altâ carte trâ Matilda”, la unâ “Carte di vreare (=tin’ie) trâ Matilda”, scoasâ în principal, ahât cât putum s-videm noi, cama di aynanghea shi cama di la suprafatsâ, prit pidimolu al Alexandru Gica. Ma multsâ armân’i minduirâ atumtsea s-l’i spunâ ali Matildâ vrearea a lor. Avea, atumtsea, tru 2002, Matilda mashi ea averlu? Ca atumtsea, tru aula ali academie, cându ea ca om di stiintsâ avea canda fricâ di auditoriu, minduindalui ca nu va s-poatâ su-l convingâ di rezultatlu a cercetarlor a l’ei. Di atumtea Matilda armase tut ma singurâ, (armase) ea si cu averlu (a l’ei?). Vinirâ lângorli, tut cama agresive. Matilda tricu la “tablete”, niscânte cu “n’iare”, alte cu “yiarehiare”. Tru unâ ahtare situatsie, s-nu l’i ngâldzim barim nâheam suflitlu tut ma aratse a disperaril’ei ali Matildâ, nica tru banâ; ica< ma amânat, tora, dzâlile aeste, agiumtâ un simbol a mul’iaril’ei armânâ agiumtâ academician, cum bagâ oarâ shi domnul Dumitru Piceava, prota armânâ academician?

S-nâ hibâ l’irtat, ma s-nâ adutsem aminte tora, cându poate suflitlu ali Matildâ easte nica aua cu noi, di n’itsle regul’i di scriare a l’ei (minduite di ea, ama, candu mindui ea fârâ s-aibâ niti unâ ligâturâ cu înanintasl’i a l’ei?). Matilda avea agiumtâ la concluzia ca limba românâ, tru ipostaza a l’ei istoricâ, unâ limbâ protoromânâ ica straromânâ, româna comunâ, sâ mpârtâ tru ma multe dialecte istorite, si di care, un di eale easte dialectul a nostru istoric, unâ “limbâ functionalâ”, dzâte dumnil’ia a l’ei. Tra sâ-si sustânâ, asi minduim noi (H.S.), aestâ teorie a dialectilor istorite a limbâl’ei românâ primarâ, considera ca la scriarea a zboarâlor easte ghine s-hibâ bâgat un “u” final. Easte un sunet vecl’iu si uzat. La niscântâ armân’i el si chiru. Ama, tu scriare el poartâ unâ buiauâ istoricâ. Tut la bitisita a zboarâlor (tu scriare), Matilda afla ca acatâ loc tru niscânte situatii si litera “e”, atumtea cându lipsea s-hibâ marcat singularlu a niscântor zboarâ cum suntu “fluriili” si “poeziili”, tra s-nu nâ minduim dicât la aeste zboarâ ahât di mpline di lun’inâ.

Ma-s intram cama tru interiorlu a zboarâlor, agiundzem la zborlu ti lu aleapsim tra su-l bâgam tru titlu a alustui textu ti vrem “su-l” pitritem” a memoril’ei a distinsâl’ei disparutâ, apostroflu “ali Matildâ”. Aestu apostrof agiutâ la redarea în scris a sunetilor, s-dzâtem di arhiusitâ a zboarâlor, pot s-hibâ “l’irtare” si “n’eare”. Nâ agiutâ aestu semnu grafic tru vârâ mod la marcarea a identitatil’ei a noastrâ romanicâ? Ma s-mutrim ca “l’irtare” yine di la “libertare” latinescu, atumtea poate ca nu easte arau apostroflu “ali Matildâ”, cu tut cu sensul a lui di marcare omiterea (alâsare nanâparte, niscrise) a niscântor sunete dit corpul a zborlui. Va s-hibâ ghine s-li “apostrofam” zboarâle si s-videm asi vârâ turlie si etimologhia a lor? Si, ma-s hibâ ghine, va s-hibâ tut ghine s-fâtem extensie si la litire a alustui apostrof? Si, câte nu, si a marcaril’ei a singularlui pit litira “e”? Ma s-hibâ ca nu alutusim ma s-dam raspunsu afirmativ la aesti ntribari, pânâ tru sone, doauâ ntribari, “e”-ulu final si apostroflu, atumtea, cu acordul a memoril’ei ali Matildâ, ma s-hibâ ca unâoarâ cu zboarâli ali Chira Iorgoveanu, va-s agiungâ si a noastre la Matilda, atumtea lucârle nu suntu greu trâ spuneare; has ca tru dodecaloglu ali Matildâ, cu ateale averuri simple si fundamentale.

Prit alternanta ie (care easte ma multu di cât videm la Matilda) dit bitisita a zboarâlor putem s-reprezentam opozitia singularplural, cându easte zborlu di substantiv, si persoana a II-a sg indicativ persoana a III-a sg indicativ. Cum ti s-hibâ, cantiatea silabicâ pit vocala di bitistâ si marcheadzâ cu i normal si i scurtu (cu câciulâ pi suprâ) si la Dalametra, nica dit 1906.

Ligat di apostrof, pit care va-s justificam si scriarea a alustui articol (di furn’ia ca ligat di alternanta ei avem scrisâ si altâ oarâ), putem su-l bâgam si pi el tru unâ alternatâ ti s-amarcheadzâ unâ opozitie gramaticalâ. Si Matilda avea litera (compusâ) “l’”, ama nu singurâ, ca masi urmatâ di “i” si “e”: “cal’i” si “l’epur”. Opozitia singularplural easte la zborlu “cal”, si opozitia easte “cal – cal’i”. Unâ altâ yramâghramâ easte “n” dit alternanta nn’ si opozitia, s-dztem, “cânecân’i”. Tsi nu avea faptâ Matilda, ama s-pare ca va s-armânem tru spiritlu a literilor “a l’ei” (l si n), putem s-fâtem noi tora: cu litirile “m” si “v”. Trâ aestu lucru va nâ ndrupâm pi ideea di marcare a etimologhiil’ei latineascâ. Maca latin’il’i dzâtea “vinea” (=ayin’e) si “vinum”, atumtea poate nu easte arau sâ scriem “av’in’e” (în loc di ayin’e) si v’in. Va-s avem unâ ma mare ligâturâ graficâ întra formile a verbului “yineare”: “tine v’n’i tora”, “el v’ine tora”, “el vine aualtadz”. Poate ca si la dzua a zeului Mercur va-s putem s-dzâtem “m’ercuri”. Atumtea apostroflu are rolulu a unui modificator fonetic, ica ma s-nâ referim la zânateaprofesia al Alexandru Gica (ama nu specialitatea, cama îngustâ, cama strimtâ, di teoria algebricâanaliticâ? a numirilor), aclo iu aflam conceptile di “functie” si “(functie) derivatâ” (ti va s-dzâcâ, faptâ dupu urnechea a l’ei; etimologhic, easte zborlu “rivus”, arâu – dit care easte traptâ apâ tru ma multe bratâ), atumtea apostroflu “a nostru” spune ca sunetlu nau, amintat prit “mul’iare” (marcatâ în scris pit apostrof) easte un sunet derivat dit sunetlu fârâ apostrof; adica, “functia (initialâ)” si “functia derivatâ”. “Mutatis mutandis”, mutândaluialâxindalui (atea) ti easte trâ mutarealâxearem atumtea di la sunitile l-m-n-v avem sunitile derivate l’-m’-n’-v’, ti ama tra-s hibâ scrise au ananghe di unâ vocalâ anterioarâ, i siica e.

Minduim ca ma s-hibâ di aesti zboarâ “agiungu la” Matilda, unâoarâ ti – ma-s nâ dutim la emailul ali Chira Iorgoveanu Mantu – si noi li bâgam pi carte (Matilda îl cita tru DIARO pi Iezechiel, profetlu a captivitatil’ei babilonanenâ: “dixi et salvavi animam meam”), ea nu are trâ ti s-lughurseascâ intentia a noastrâ ti vrum s-fâtem unâ extensie a apostroflui “a l’ei”, ahât di etimologhizantu diunâoarâ cu litira “u” finalâ, (apostrofu) agiumtu prit tin’ia ti l’i-u purtam, tora a memoril’ei a l’ei, shi apostroflu “a nostru”. Ca unâ lilice stilizatâ la murmintul a l’ei. Easte un n’ic semnu trâ marea tin’ie ti l’i-u purtam. “L’iartâ-nâ, Matilda”!

Tru numa a atilor ti vahi si el’i minduescu asi,

Cu tin’ie H.S.