Unâ featâ cu minti
UNÂ FEATÂ CU MINTI
România Internațional, 18.10.2013, 10:46
UNÂ FEATÂ CU MINTI
S-aspuni că tu ună zămane, – şi easte multu de-atumţea, – băna un amiră, cari eara multu sirsem şi multu pângăn. Tri un lucru di ţiva-ici, pidisea oaminl’i di l’i loa cutremlu. Ca vai di-aţel’i ţe-l’i cădea tru mână!
Nu-ascăpă di sirsimlichea amirălui ş-un om — analtu ş-muşat ca un anghil. Cari ştie ţe avea faptă el, că amirălu, lu-arucă tu zundani şi dimăndă ca s-nu-l’i da s-mâcă ici-ţiva, aşi că s-lu-alasă s-moară di foame. Vârnu, ni oaspe, ni duşman, nu putea s-ńeargă s-lu veadă, Maşi ună hil’ie a lui, veduită şi cu nat pri sin, avea-ndreptu si s-ducă doauă ori în dzuă la nâs.
Ma, ş-nâsă, ninte ta s-intră la tatu-su , eara mutrită ghine, ca s-nu-aibă ţiva di mâcare ascunsă. Inima l’i si curma a măratil’iei di feată, cându videa că lailu-l’i di tată- dzuă di dzuă slâghea şi, după patru dzâle, cându s-dusi di-l vidzu leşinat di nimăcare, l’i si feaţe ahântă jale , că-l’i deade a tată-sui să sugă dit sinlu a l’ei. Di oara aţea îşi curmă natlu, şi doauă ori în dzuă s-aplica pri tatu-su, ca pri un ficiuric, s-lu hrănească.
Putu aşi, ca s-nu lu alasă s-moară, şi după multă minduire şi-află ş-un trop tea s-lu-ascapă dit zundane. Ştia feata că amirălu işea la primnare ună oară-n dzuă, călare pri un cal ţe fudzea ca un smeu.
S-feaţe nâsă ca glară, şi — la poarta palatil’iei, tu işirea ş-tu intrarea amirălui, îşi cânta cânticlu aestu:
Amiră — muşat ca soare,
Ca s-asculţ a meale zboare,
Ţâni-ţ calu-aţel astimtu,
Cal ţe fudze ca un vimtu.
Că di mumă-sa nu-i faptu,
Ma cu mumă-sa i-ndreptu.
Di tu ponda di zundane
Scoate-un om, ţe-i ca fidane,
Ţe-l hrănescu ca pri-un nat
S-easte-a dadă-meai bărbat.
Tricură nâscânte dzâle, aşi. Amirălu avdza cânticlu ş-tu işita din casă, ş-tu turnată, ma l’i se părea că feata i glară, şi nu-l’i băfa zboarile tru minte.
Ună dzuă ea cânta ahânt jilos, că amirălu îşi ţânu calu, ca s-avdă ghine zboarile, cari nu-l’i se părură ca dzâse di glară. U acl’imă ningă nâs, şi u întribă ţe va s-dzâcă: “cal ţe nu-i di mumă-sa faptu, ma cu mumă-sa i-ndreptu” şi “om ţe-l hrăneaşte nâsă ca pri un nat, şi easte adadă-sai bărbat”. Feata l’i-aspuse că, aţel cal a lui, ţe-l încalică el, nu i fitat di iapă, ma s-disică iapa, cari nu putea s-lu feată şi aşi fu scos dit nâsă mândzul, şi cu chealea iapil’iei s-feţe şeaua cu cari s-îndredze calu.
Aşi avea avdzâtă nâsă de la tatu-su. Apoia l’i dzâse a amirălui că un om, pri cari el dimăndă s-lu arucă tu zundane şi lu-alăsă fără di mâcare, l’i-easte a l’iei tată şi, ca s-nu-l alasă s-moară di foame, lu hrăneaşte nâsă, ca pri un nat, cu sin;u a l’iei.
Cându avdză amirălu aiste zboară, şi vidzu diştiptăciunea featil’iei şi vrearea a l’iei câtră tatu-su, l’i si mul’ie ahânt inima, că di-unăoară lu scoase pri tatu-su dit hapse, iar a featil’iei l’i deade ună pungă di păradz.
Cu multa vreare ţe u-aspuse tră tatu-su, ş-cu diştiptăciunea a l’iei, putu feata s-lu ascapă di la moarte sinyură!
