Pirmithi: Bileaia easti tu sac, Vulpea și țaplu, Pitâ fârâ fârinâ

Ghivâsiţ și ascultaț ma-nghios 3 pirmithi ditu cartea "Limba Armâneascâ ti sculia primarâ" di Iancu Ianachieschi-Vlahu ți inși tu padi tu Republica Macedonia dit Arațili, tu anlu 1997.

Tașcu Lala, 12.06.2024, 23:23

Bileaia easti tu sac

Unâ searâ cându ntunică ghini, un huriat ș-trițea pitu cali ti acasâ. Di-anumirea avea aspindzurat un sac gol.
Pi ninga cali vidzu un mușat bâhce. Tu bâhce criștea un mari praș. Huriatlu ș-dzâsi: “Ti ți s-neg gol acasâ? Tora easti noaptea, nu ari cari s-mi veadâ. Va l-umplu saclu cu prași.”
Dzâsi ași ș-intră tu bâhce. Acâță s-tragâ di prași și sâ-lli arâdâpseascâ tu sac.
Tu ațea oarâ tricu nicuchirlu a bâhcelui. Âl vidzu huriatlu cum âlli zmuldzi di tu arâdâținâ prașlli și lu antribă:
– E, bre! Ți cafțâ ația?
Huriatlu apândâsi:
– Ași mi-adusi vimtul!
– A ti ți ti țâñi di praș? ntribă nicuchirlu.
– S-nu mi llia iara vimtul! apândâsi huriatlu.
Nicuchirlu a bâhcelui lu ntribă diznău:
– A ți țâ easti ațea tu sac?
Huriatlu nu avea iu, eara acâțat tu furlâchi ș-tu minciunâ ș-apândâsi:
– E, tu sac easti bileaia.

Vulpea și țaplu

Vulpea câdzu tu apuț, a cum nu ștea s-iasâ, lipsea s-așteaptâ.
Un țap cari murea di seati acâță s-u ntreabâ desi apa easti bunâ. Vulpea nu-lli spusi ti zorea ți u-avea, ma acâță s-u alavdâ apa, s-dzâcâ că easti ti anami, multu bunâ și ași lu-angână țaplu ta si s-dipunâ tu apuț. Nâs s-dipusi că murea di seati, a cându u asteasi seatea acâțarâ deadun cu vulpea s-mindueascâ cum s-iasâ ditu apuț. Vulpea dzâsi că mindui țiva multu ahârdzitâ ti-ascâparea a doilor.
– Țâni-ti cu cicioarli di dininti pi stizmâ și aproachili coarnili și dicara va mi-alin io pisti a tali pâltări nsus, va ti trag deapoea ș-tini, dzâsi vulpea.
Dupu unâ lungâ cândâseari, țaplu s-cândâsi, nâsâ ansâri pi pâltărli a lui, câlcâ pi coarni, inși ditu apuț și acâță sâ s-dipârteadzâ.
Cându țaplu u câtighursi ți nu-l țâni zborlu, nâsâ s-șuțâ și-lli dzâsi:
– Mușatlu a meu, s-aveai ahâtâ minti cât ai peri pi barbâ nu-avea ni s-ti dipuñi tu apuț fârâ s-minduești cum va s-eși.
Dupâ Esop

Pitâ fârâ fârinâ

Unâ mulleari ș-avea un ficior di șapti-optu añi.
– Ah, scumpul a meu, s-aveam fârinâ și umtu – âlli dzâsi – ta s-adram unâ mari pitâ șuțâtâ, ahât ași, și ta s-prândzam ș-deapoea s-n-arupeam di apâ beari.
Ficiorlu u mutrea dadâ-sa n gurâ și-lli si pârea că dealihea va-lli firmitâ pitâ ș-dzâsi:
– E, de, lea mamo, cându va s-u firmits? Ma cându va s-frângu unâ ahâtâ bucatâ, ta s-ñi mâc multâ oarâ.
– Cum poati s-frândzâ ahâtâ mari bucatâ, bre ndihristu, ma cama puțân s-frândzi, bre nisuturat un! Și-lli trapsi unâ multu sânâtoasâ pliscutâ pisti gurâ.
Cându âl duru, ficiorlu plâmsi ași că casa s-cutrimbură. Avdzâ ș-afen-su tu bâhce iu lucra, vini cu ayuñii s-veadâ ti ți plândzi ficiorlu.
– Ți plândzi, lea ficiorlu, cari-l bati?
– Am cara plândzi, las plângâ, las șadâ fronim și s-nu frângâ mari cumatâ di pita șuțâtâ, ta s-nu-l bat.
Lli spusi cu aradâ ti pita ți vrea s-u firmitâ ș-ti ți-l bâtu. Nâirit, el âlli strigă:
– Câțe nu-ñi lu-alași ficiorlu, a lea, s-ñi mâcâ șuțâtâ cât va și s-ñi creascâ? Ia tora va s-vedz tini, ia s-vedz!
Și lo un ciumag și acâță mullearea s-u batâ. Zghili mullearea cât putea ș-mâhâlălu tut lu-adună.
– More, azâptâsea, bre om, ia s-videm ți țâ feați mullearea ți u baț? – âlli dzâsirâ vițiñilli.
S-achicâsi și u-alâsă. Spusi mullearea ți eara lucurlu, ti pitâ, ș-dicara avdzârâ vițiñilli, âlli dzâsirâ pi arâdeari:
– E, e, e, ficiorlu ninga nifaptu, capelâ lli-acumpârarâ.