Pi cârări di munti di Cola Fudulea
Tu cărțâli di școalâ, ma veclji, eara un pârmit cari aspunea cum doi soț andâmusirâ n cali unâ ursâ.
Tașcu Lala, 22.12.2024, 21:20
Tu cărțâli di școalâ, ma veclji, eara un pârmit cari aspunea cum doi soț andâmusirâ n cali unâ ursâ. Unlu di elli avu chiro si s-alinâ pi un pom, di s-ascumsi prit lumăchi și frândzâ; alantu, ma, cari nu putu s-adarâ idyiul lucru fārâ ca zulapea s-lu veadâ, s-teasi mpadi și s-feați ca mortu! Și, cându ursa agiumsi la el, “mortu” dimec, lu añiurdzi ți lu añiurdzi și âș mutri deapoea calea, nclo.
Ași fu.
Anda, ațel di pi pom dipusi și ntribă ți-lli dzâsi ursa la ureaclli, alantu lli-apândâsi: “Soțlu bun, la ananghi s-cunoaști!” ia, ți-ñi dzâsi!…
Dit șcurtul ș-mintimenlu pârmit, ți mutreaști s-da praxi a șcularlor cu mintea ninga crehtâ, aflăm ș-că ursa nu adarâ laeț lâeț a omlui, ma s-nu hibâ cărtitâ.
Și, ma s-pârmituseaști câ, tu-un chiro, unâ dzuâ, ca ti mirindi-oarâ, cum zâirelu di la stani loa di s-bitisea, un tinir picurar dit Pindu fu pitricut acasâ, dupâ mâcari. Câțe lu-aleapsirâ pi el ti ahtari huzmeti, nu easti greu s-achicâseșțâ, ma sâ știi câ gionli ș-eara nsurat di pțân chiro și ș-eara cu mintea ș-ocllilli dipriunâ câtrâ hoara-lli cari, ca s-nu s-afla ermul di munti anamisa, va ș-si duțea searâ di searâ la nveastâ-sa și va-ș si turna la stani ninti di apiritâ…
Așiți, ma, muntili aestu blâstimat, analtu și ndreptu ca vârâ mur di dzâțeai că eara tâlliat di mâna a omlui, cu cipitlu nțâpat tu niori, curma calea-a dorlui a aluștui tinir picurar, ș-nu maș a lui…
Tricurâ dauâ sâptâmâñi di la numtâ, dauâ sâptâmâñi cât unâ etâ, di anda lu diñica dorlu di nvistica-a lui ma, cari s-lji avea zorea, cându aoa, protlu ș-protlu lucru ți prindi s-lu aviñi, oară di oarâ, easti cum s-țâ ñeargâ tutiputa mbar. “Nu ti stuhinedz di lucru, atumțea, câtă aumbrâ arucâ aclu, ahâtâ aveari va s-ai!” ași lu-avdza dipriunâ că dzâțea tatâ-su, ca tut omlu ți cilâstâseaști ti ma ghini. Tatâ-su eara totna, protlu cari s-himusea tu nai ma greaua huzmeti.
Ș-ași, cum tuț lu duchiră că mâratlu gioni s-tuchea, ca țeara, di hoara-lli, lâ si feați ñilâ și, dzua ațea, dupâ ți prândzârâ cu bârgâdan, cu caș ș-cu lapti, tatâ-su lli-adunâ stog tuț picurarlli ș-el, omlu cari nu șteai canâoarâ tu ți ori s-aflâ, că dipriunâ adra maș cum lu tâllia caplu, și nu strâxea sâ-lli si toarnâ zborlu, tora s-para feați că lâ caftâ mintea-a alântor:
– Nâ si bitisi fârina di misur, dzâsi el ș-dânâsi niheamâ, ta s-mutreascâ pi sum dzeanili di oclli, câtrâ hilli-su…
Aestu, cum ștea ghini că di câti ori s-bitisea țiva, lipsea ca un picurar s-hibâ pitricut pânâ acasâ, ahurhi, corbul, s-lli ca gioacâ inima tu cheptu, s-lj-ansarâ, nu altâ și… di-arșini, s-nu- ducheascâ vârâ, ș-aplicâ niheamâ caplu…
Tatâ-su-a ficiorlui câlcă cu ocljul câtrâ picurari și s-feați că lli ntreabâ:
– Cari dzâțeț voi s-da, unâ fugâ, pânâ-acasâ?
– Io! Io!… grirâ dinâcali, tuț picurarlji.
– Em, ni dip ași, de! Ți, nacâ vreț s-mi alâsaț singur la stani aoa, cu zulăchili? Tuti lucrili au arada-a lor… Ia, s-videm noi, ți va nâ dzâcâ pap Halciul, că easti om tricut ș-bun, s-lu badz pi aranâ. El lu aroamigâ zborlu ninti ta s-lu sâligheascâ dit guși ș-ti-ațea, dipriunâ, greaști cu ndriptati.
Și chihâelu âlli feați semnu a aușlui câtrâ nsuratlu proaspit, hilli-su dimec, iara aestu acâță s-treamburâ di fricâ. Vedz, el nu și ștea, mâratlu, că tatâ-su ș-cu paplu Halciul lu avea ndreaptâ lucurlu aestu nica di tahina, cându muldzea oili, un ninga alantu, tu strungâ.
– Io dzâc, feați aușlu, că ma s-hibâ s-alidzem cu ndriptati, prindi s-nâ minduim la dauâ lucri… Prota di prota, cari âș mutri lucurlu ma ghini aesti dauâ stâmâñi dit soni, di-anda ahurhirâ oili s-featâ. Și, aoa, că nu putem s-him strânghi și s-lâ mâcăm dichea, nâ bati Dumnidză altâ soe, Mina ș-Goți câlcarâ lucru, nu șicae!
Cându Mina, tinirlu picurar trâ carı easti zborlu tu aestu pârmit, avdzâ că ș-Goți intrâ tu isapi, cum âși avea hâbari că aestu easti nai ma irbapi om, și acșu tu lucru, duchi că-lli fudzi loclu di sum cicioari.
– Ma, lu lundzi zborlu aușlu, cari ti ancupâra ș-ti vindea tu muabeti fârâ s-duchești țiva, cu tuti că Goți nu lu-astalli can tu lucru, aesti dauâ sâptâmâñi dit soni, Mina lucră isa-isa cu el, s-adră tilefi ohi, și, pisti aestâ, calea nâ aduți s-nu trițem, ma s-nâ minduim ș-că Mina easti multu ma tinir, proaspit ânsurat ș-câ altu tu loclu a lui… cari știi câtâ iu va lli-alâga mintea, maș la lucru nu!
Cându li dzâsi zboarâli ditu soni, aușlu feați semnu cu ocllilli câtâ muntili di dininti, mută caplu ca un irinâ și teasi brațlu ndreptu câtrâ loclu iu, dupâ munti, s-afla hoara-a lor… Un “Oh!” ahândos iși atumțea dit cheptul al Mina, ș-dinâcali prosuplu lli si luñinâ di harauâ.
– Io dzâțeam s-lu pitrițeam Goți ma, cum nâscântiori ghini easti s-urseascâ ș-așcherea, nu maș generalu, dzâsi tatâ-su al Mina, ia că mi pridau fârâ ici altu zbor. Poț, hilliu-a meu, s-llai cali!
Mina, avrapa ș-arcă tisaga pisti-anumir, lo ciumaglu tru mâñi și nchisi calea nghios. Dânâsi ma nclo, la un izvur cu apâ limpidâ ca yilia și, afirit di ocllilli ș-di gura pizutaricâ a alântor picurari, ași si lă ghini ș-mușat, âș chiptină percea și mutri câtrâ dauâli cârări ți s-disfâțea dinintea-a lui. Și, câdzu pi minduiri… Ți s-adarâ, corbul? Cari câlici s-acațâ? Ațea di nastânga, pi cari vinirâ cu oili la stani, ți dipunea pi sum coasti di dzenuri, ca șarpili, oahti dupâ oahti și pâduri dupâ pâduri pânâ alargu, tu unâ vali hândoasâ ș-fuviroasâ, di iu loclu s-alina, iara dzenuri pisti dzenuri ș-pâduri pisti pâduri, pânâ agiundzeai tu hoarâ?
Nu că, s-imnâ pi aestâ cârari nu eara afirit di ghideri, că Mina eara un dealihea gioni, nu di ațelj cari llii apridunâ frica, ma ca trâdzea multu, ponda di ea, și va s-agiundzea acasâ ca baia amânat, tâș dupâ ñiadzânopțâ…
Ași, Mina ș-si șuțâ nandreapta, mutri murlu analtu ș-fuviros di lai munti, cari nu-lli si videa cipitlu hiptu tu niori, ândzeanâ, câtrâ Dumnidză… Ancllisi ocllilli nâ minutâ, vidzu dupâ munti casa-a lor și dinâcali-lj fârnâsi dininti nvistica-a lui, cu prosuplu-lli mușat, albu-crehtu, ca lilicea di mer, cu un șal albu di sirmâ pi dupâ gușa ca neaua , tricut pi sum curauâ pânâ ma nghios di poala pi geangarinâ, di catife…
Eara tu aestu munti unâ cali, ți nu apufāsea s-u calcâ iți om. Unâ câlici strimtâ, cât curaua, cari țindzea mesea a muntilui și șcurta calea ma multu di giumitati. “Ca ți turlie di cârari va s-hibâ ș-aestâ, dicara tati nu mi alâsă s-u calcu pânâ tora?” minduea tinirușlu nsurat. “S-ljai calea nghios, pri iu yinim la stani. S-nu țiva di acaț cârarea di nandreapta!” âlli dzâțea tatâ-su dipriunâ, di câti ori lu pitrițea acasâ, iara hilli-su nu-lli ișa dit zbor.
Maș că tora, gionli picurar, cu mintea ș-inima di foc, minduea că pi ațea cali putea s-agiungâ acasâ tu ascâpitat di soari… Și, dorlu ti nvistica-a lui lu feați s-nu șadâ multu pi minduiri ș-s-aleagâ… Ațea cârari, pi cari cicioarli nu lu avea purtată altâoarâ, aestâ aleapsi el tora. Și, fărâ s-ducheascâ, s-află pi cântari, mea ți cântari!
Moi, lai munti, ș-ațea dzeanâ,
Pleacâ-ñi-ti nica niheamâ,
Pleacâ-ñi-ti și fă-ñi-ti padi
Ta sâ-ñi ved casa-ali dadi…
Chirolu eara di ploae ș-cu cat s-alina ta s-agiungâ tu mesea di munti și s-acațâ cârarea di pi murlu ți s-anâlța dreptu nsus, cu ahât ma multu sazmili di niori eara ma scutidoasi. Ficiorlu câlca greu, pi aoa ș-pi-aclo sâ ndrupa di ciumag și, dupâ vărâ sihati-cali, agiumsi el aclo, tu mesea ațea di munti iu, nastânga, cârarea nvârliga multu fuviros.
Și, imnâ el nica vârâ giumitati di sihati, ș-agiumsi tu un loc iu muntili âș scutea cheptul nafoarâ… S-pârea că tiriulu-munti adillia el ișiș greu, că âș umfla cheptul ca s-pingâ ma nclo sazmili di niori cari lu-avea apitrusitâ. Și, nu maș câ nu putea s-ascapâ di eali, ma tut ma groasi s-adra, că amurdzișlu ș-avea dipusă aclo, tu dzua-ñiadzâdzua!
Peanarga-anarga, cu mâna ndreaptâ alichitâ di mur ș-tu alantâ mânâ cu ciumaglu ți ahulea, ca orghilj, budza-a cârarillei, gionli s-mina greu, cu sudori ca di moarti. Cându, ti bileae, lli-archișură ciumaglu tu valea chisâ-câtrani, tu hauâ nghios, iu puțăn lipsi s-lu tragâ ș-el!
Mina, chicâ di apâ, si șuțâ cu fața câtrâ munti, âș alichi truplu și brațli teasi di mur ș-acâță sâ-și mutâ cicioarli nica ma peanarga, cu multu ngâtan. Cându nvârligă cheptul di munti, cârarea pârea cama imirâ. Dânâsi el niheamâ, ta sâ-și tragâ adilliaticlu ș-cându ahurhi iara s-imnâ, vidzu dininti, dip di-aproapea, unâ ursâ cât nă buvalâ! Perlji s-țâ si scoalâ!!!
Om și zulapi, dânâsirâ pi loc și s-mutrirâ…
Mina eara un om cari s-aprindea truoarâ. Tora-lj fu fricâ? Âlli fu, unâ hopâ, ma tu minutâ alj vini ș-itia. S-adră unâșunâ foc și pirâ!… “Nu-ñi si aspari oclliul” șuiră el. “Va u surpu tu hauâ” âși dzâsi.
Ma troarâ âși adusi aminti că nu mata ari ciumaglu di cornu s-u agudeascâ ursa. Ș-că lipseaști, va nu va, sâ s-acațâ tu brațâ cu ea. “Alumtâ?! Aoa, pi cârarea aesta, strimtâ-strimtâ, cât curaua? Cum s-ti alumțâ cu zulapea fârâ s-ti ahundusești ș-tini , cu ea deadun, ânghiosu, tu valea lâhtâroasâ? Nu-ñi da mâna, nu-ari migdani s-mi acaț tu brațâ cu șcreta di ursâ! S-ca aspâre Mina și sudorli lu arupsirâ iara.
“S-mi tornu, nu s-poati că avdzâi io, ursa, ma ti veadi că fudz, arucâ dupâ tini cu gurgulli ș-ti agudeaști ndreptu! Vahi va s-toarnâ ea, blâstimata, că ș-a llei poati s-llihibâ fricâ…”
Nu mata avu aryi sâ-și giudicâ nica ficiorlu, că ursa s-anălță pi cicioarli di dinâpoi ș-acâță s-li da cicioarli di dininti ca ti alumtâ, cum fac ficiorlli tu padi… Dâdea cu cicioarli , ascuchea ș-aurla câtrâ tinirlu!
“Haidi-de, că ș-a țăia va-ț hibâ fricâ, ursâ lae!…”
Și Mina ș-adusi aminti tu ațea oară că, di pap-strâpap s-aspuni că ursa, ma s-veadâ că nu ai tu minti s-u cârtești, âlli trec ș-frica ș-itia di nu mata țâ adarâ țiva, nitsiun arău.
Aspunea un câ taha tricu pi ningâ unâ ursâ și, ciudie mari, taha âlli dzâsi: “Bunâ dzua, ursâ!” și ași țânu calea-a lui. “Chirâturi… Pirmiti, pirmiti! Cum di nu-lli teasi i nu-lli bâșe mâna a zulapillei!.. Tut lucurlu easti s-nu-ñi cher nâetea și s-fac ași cum dzâc aușlli, că știu elli ma ghini..” Mina s-alichi nica ma multu di murlu-a muntilui ta s-alasâ ma multu loc ti ursâ, s-treacâ.
Maș câ fu altâ soe! Poati ș-a ursâllei alli eara fricâ di om, vahividzut ș-el ca zulapi, di ea…
Ursa, dealihea, dânâsi dinintea-a ficiorlui, lu-ascuche, lu-ascuche, lli-alichi unâ pliscutâ ș-nicâ unâ… Mina s-apreasi tora! Ți va s-hibâ aestâ arșini!?… Dinâcali, ș-li pimsi ghini pâltărli di munti, di cheatra-a muntilui, pâna Ij-intră tu carni și-lli sâlighi deapoca unâ șcloțâ ca ghiulelu, a ursâllei! U-agudi ndreptu tu illi! Ursa, corba, s-difusi ca sfuldzirlu tu valea scutidoasâ și agiunâ di sufliti, cu aurlari ca di om, ți criscu pânâ nsus, di cutrimbură tut miuntili, deadun cu truplu-lli greu, cari tut ma câdea, ca vârâ gazepi, dit șcarpâ tu șcarpâ! Canda bumbunidza, ași câdea, câdea ș-aurla, aurla, fârâ cumtin di dzâțeai că eara bitisita-a lumillei!
Tu ntunicatâ, cându Mina dișcllisi poarta acasâ, nvistica a lui, ma mușatâ di lilicea di mer, s-afla tu praglu di uși, cu albu-lli șal di sirmâ pi dupâ guși, tricut pi sum curauâ pânâ ma nghios di poala geangarinâ di catife, ca vârnu cadur yiu… Aș eara feata aestâ, agno harauâ, tâș canda di tutâ eta ș-aștipta gionili!
Mă-sa al Mina, cari la strañi dinintea-a casâllei, cum lu vidzu, âș si sâlighi câtră el, lu mbârțită, lu bâșe ma, cându vru s-lli hârseascâ percea a lui câtrani, s-trapsi nâpoi, ca aguditâ cu mallilu și zghili, di sculă tut mâhâlălu:
– Mina ali mani ș-dașlu ali mani! Cându țâ alghi perlu ași!?
Perlu a tău chisâ, ca noaptea, ficiorlu ali mani!
Puteț s-acultaț aoa pirmithlu spusu di Cristian Stere:
