Nvistica di Cola Fudulea

di Cola Fudulea pirmith spusu di Cristian Stere:Taha, iuva, tu unâ hoarâ dit Machidunia gârțeascâ, bâna unâoarâ un om multu șâcâgi ș-nostim foc.

Tașcu Lala, 14.12.2024, 13:13

Nvistica
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian Stere:

Taha, iuva, tu unâ hoarâ dit Machidunia gârțeascâ, bâna unâoarâ un om multu șâcâgi ș-nostim foc. Că va s-alâxea ndauâ zboarâ, pisti gardu, cu vârâ vițin, că va s-ișa la cafine i la cor, ș-ma multu, atumțea cându s-afla la vârâ numtâ, nu putea el s-nu arucâ vârâ șicae ș-altâ, di s-trunduea lumea di ahâtâ arâdeari, s-vâtâma cari di cari s-hibâ cama aproapea di el ș-nu di puțâni ori s-ciudusea: “Ore, ma cum li ari dipriunâ etimi? Canda dzâț că li ascoti cu mâna dit gepi…!”

S-aspuni că ș-tu tinireațâ eara tut ahtari. Taha, tu dzua cându si nsură, dip tu oara ți ânchisea la numtâ, u-avea ntribatâ mă-sa:

— Mână, va neg ș-io cuscru?

Ea, anicatâ tu huzmeț cum eara, nu para-avu chefi ti hazi ma, că nu putu s-nu pârñiascâ pi-arâdeari:

— Ficiorlu-ali mani, ma niți adzâ nu ti-alaș di șicăi?! l’i-dzâsi ea, prit hohutli di-arâs.

Ma, yini oara s-adarâ ș-el socru. S-avea, pi-atumțea, ca vârâ patrudzăț și doi di-añi, ma multu nu, ași că fendâ-su, om tricut ș-cu zborlu la loclu-a lui, tru oara cându s-anchisescâ la numtâ, cara vidzu că hil’i-su nu știu ți tut lâ dzâțea la niscanțâ tiniri că aeșțâ va s-murea di ahâtâ arâdeari (maca fendâ-su aduna tut gailelu a numtâl’ei, nu lipsea sâ-și frimitâ el mintea ti vârâ lucru ș-altu) ahurhi s-lu vâryeascâ că:

— O, lâi Tefa, nica va ti tundzâ cu noatiñil’i? Cându va ti-adari ș-tini om salami? S-ai mintea cu tini adzâ, s-țâ ședz arihati, avdzâ i nu avdzâ?

Ș-vru s-ducâ, că avea nica huzmeț ti ndridzeari, ma s-așuțâ și adâvgă:

— Fronima, avdzâ! fronima, că di adzâ ș-ninti hii socru, ș-ca mâni ti ved ș-pap.

— Ghini, ghini! apândâi el dealihea fronim, ca dipriunâ cându zbura cu fendâ-su, ma, cum așuțâ caplu, feați cu ocl’i câtâ numtari ș-aeșțâ plâscânirâ di-arâdeari.

Dumânicâ, ti prândzu, dupâ ți giucarâ di ș-arupsirâ pâpuțâli, s-adunarâ el’i dinintea-a casâl’ei ș-tuț, pânâ di per, ân cap cu socrul, sâlighirâ cântițli prit cari, tu ahtari oarâ ș-aradâ, s-caftâ a pârințâlor s-nâ da nveasta.

Cântarâ el’i ca vârâ sihati ș-cama, ș-dicara vidzurâ că ațel’i di nuntru nu s-sâyisea s-ascoatâ nveasta ațea naua tu praglu di uși , ahurhirâ s-mutâ boațea câtâ casâ, ma cum ânveasta nu s-fârnâsea nica, pârñirâ cu ascucherli câtâ socru că “maș el u poartâ tutâ câbatea”, că “ș-ahâtâ amânari nu s-fați”, că “ți ncoa și nclo, âl tiñiaseaști cuscru-su ca pi gepea di dinâpoi!” (dzâsirâ el’i, dip ândreptu, câtâ iu yini gepea aestâ…)

– Aveț maș niheamâ arâvâdari că va lu-andreg io lucrul aestu pânâ s-dzâț unâ! lâ feați șâcâgilu socru și sumarâdea pi sumu mustațâ.
Fârâ s-aibâ zori di ascucherli di ma ninti, ș-fârâ s-șadâ ici pi mindueari, nchisi câtâ casâ.

– Iu nedz, lăi, mintemene? ahurhi s-lu ancaci fendâ-su. Adzâ hii socru, iu ti aurli tini nicl’imat tu casa-a oamiñilor?! Dânâsea!!!

– Maș cât s-lâ dzâc s-aguniseascâ niheamâ, apândâsi el, ș-troarâ s-aurlă nuntru, mea ș-dip tu udălu ti hiritiseari…

Cându agiumsi el tu ațel udă, vidzu că hiritisearea s-avea bitisitâ di multu ș-că nveasta ațea naua, cari eara unâ fiticâ di șasprâdzați añi nica nincl’iși, slâboancâ ca pailu, plândzea di s-arupea, s-ascutura di-ahât plângu.

Âl’i si feați ñilâ a socrului, ma cum niți tu ahtari oarâ nu putu s-nu sâligheascâ vârâ șicai, dzâsi:

– Aaa, ma ți ved io, oamiñi buñi? Ali nvisticâ âl’i easti multu arău, âl’i easti greu s-si dispartâ di pârințâ i, vahi, nu va s-mâritâ. Easti nica ñicâ, mârata, ași că io dzâc s-u alâsăm aoa, s-creascâ niheamâ ș-va yinim di toamna alantâ s-u lom…

Nvistica, nica veardi tu minti, ansâri ca arsâ di pi scamnul iu șidea, truoarâ dânâsi dit plângu ș-ahurhi s-aurlâ:

– Nuu, fende! Io nu plângu că ñi-easti greu s-mi dispartu di pârințâ, ți că… ași easti adetea. Cum s-nu voi s-mi mârit?! Mea, hiu etimâ, loaț-mi!

Mă-sa, arușinatâ, aplică caplu, ma tuti alanti cari s-afla tu udă, niscânti moași, cari nica âl’i ura cali bunâ, arâsirâ cu lăcrâñi.

Socrul inși tu ubor și-l’i ciuciură tuti aesti a nunlui, dapoaia, lugursindalui că feați mari alatusi, âl bâgă s-si giurâ că nu va sâ scoatâ vârnu zbor. Ș-nunlu s-țânu di giuratic, ahât di multu că, di atumțea, bârnu di bârnu s-tut pirmituseaști ș-ia cum, pisti vârâ sutâ di añi, li aflăm ș-noi…

Nvistica fu scoasâ tu praglu di uși, dupâ cari, cându agiumsi la poartâ, bâșe mâna a pârințâlor, fu alinatâ pi cal ș-numta ncâlar anchisi.

S-țânu ghini ea, pârea hârsitâ, ma cum inșirâ dit hoarâ, așuțâ caplu câtâ casâ ș-dinâcali lăcârñili âl’i umplurâ ocl’il’i.

Socrul s-aplică câtâ ureacl’ea a nunlui și-l’i ciuciură:

– Tâș tora plândzi dealihea…

Custanța, Cirișar, 1987.

Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână