Luplu cu vulpea

LUPLU CU VULPEA

România Internațional, 18.10.2013, 10:47

LUPLU CU VULPEA

Eara ţe nu ş-eara.

Eara un lup, – Masturlu- Nicola, si ună vulpe, Chira-Mara.

Nâşi s-feaţiră soţ, se-avină deadun şi avinaticlu s-lu-mparţă frăţeaşte.

Tu işirea avinare- aflară ună oală cu ńeare.

-Ha!, s-aurńi Masturlu-Nicola, -va u mâc !

-Năinte ş-năinte nu prinde s-dzâţ: “va u mâc”, ma: “ va u mâcăm”, âl’i faţe Chira-Mara. S-apoia, nu dzâţ tine, ninga nu o-aflăm- şi, ai!- s-u mâcăm? Macă vrei casă s-adrăm, casa nu se-adară cu gâlpuirea a tut ţe aflăm…

-Cum ştii, Mară!

-Ti să ştiu? Cum adarâ tută lumea, ş-noi: s-o-ascundem ńiearea şi dit trei-trei dzâle, s-nă duţem s-mâcăm câte puţână.

Feaţiră cum gri Chira-Mara aţea şireata: o-ascumsiră ńiearea tu un giuneapine.

Nu tricu ună dzuă şi — ia-ţ-u cumbara vulpe, iu-l’i dzâţ a luplui:

-Masture-Nicola, me-acl’imară s-pătedz!

-Macă te-acl’imară, du-te!, dzâse luplu.

Duse vulpea şi- glâp-glâp!, glâpui ńearea diprisupră, că aclo duse, aestu-l’i fu pătezlu.

Cându s-turnă, u întribă luplu:

-Cum îl’i dzâseşi, Chira-Mară?

-Apărńitlu! Cum altă soe s-l’i dzâţ, – că eara protlu ficior în casă.

-Muşeată numă, s-ţă băneadză! — gri luplu.

Dzua alantă, ia-ţ-u vulpea, pale:

-Mastur-Nicola, me acl’ieamă s-pătedz, iară.

-Em, du-te macă te-acl’ieamă!

Vulpea duse şi- glâp-glâp!, u-ngiumitică oala di ńeare. Tu turnată u-ntribă nâpoi luplu:

-Ti numă-l’i bâgaşi, Chira-Mară?

-Ţi numă s-l’i băgam? Giumitică îl’i, că-şi fu feată aestă.

După nă dzuă, nâpoi , vulpea:

-Mastur-Nicola, ş-adz me-acl’imară s-pătedz!

Luplu- lup, iu si-l’i si ducă mintea lui că aoa nu cură lucru curat! “Du-te” , l’i dzâse diznou.

Cari duse vulpea, nu ţ-alasă ńeare tu oală!

Tu turnată, nâpoi u-ntribă Masturlu-Nicola:

-E, ţi numă-l’i băgaşi a noului vleat?

-Biţită îl’i băgai numa!, dzâse vulpea- că ş-o-avea biţită tută ńearea.

-Muşeată numă, -s-ţă bâneadză! — îl’i ură zdanganlu du lup.

Taman avea tricută treile dzâle, ş-aprindea să s-ducă s-mâcă di ńeare. Am, ţi s-mâcă, cheţre? Ńearea tută o-avea glâpuită mastorsa di vulpe.

-Mastur-Nicola, Mastur-Nicola, -u mâcaşi ńiearea fără di mine , cumu s-veade!, dzâse vulpea.

-S-mi l’ierţî, Chira-Mara, gri luplu — ma ńi si pare că tini u adraşi aestă muşuteaţă!

Ba, că tine, ba, că mine- si-ncăceară şi si-mpărţâră.

Vulpea lo calea câtră-n hoară, s-anciupă vâră găl’ină.Aclo iu-şi imna, da di un preftu. Aestu s-turna, cu yumarlu încărcat di lituryi, di la bisearică. Nâsă-l vidzu, ma, di diparte, s-tease-n calea-l’i, ca psoahe, şi, preftul, cum u vidzu, cându tricu pri ningă vulpe, u lo di cicior ş-o-arucă pri yumar. Bună-i, mindui omlu, tră guna ali prifteasi!

Vulpea, pri dinăpoi, dizleagă saţ-l’i ş-arucă lituryili ună câte ună, tute împade. Dipune apoia şi iar , ună câte ună, le-adună di-mpade şi- l’iea l’i ciulica, s-poţ! Agiumse cu nâse tu pădure. Aoa, na-l şi Masturlu-Nicola. Aestu-l’i dzâţe, ciudusit:

-D-iu, cumbară, d-iu, Mară, cu pleaşca aestă?

-D-iu s-hibă, Masture-Nicola? Em, di la bisearică!

-Cum acşi, di ţâ li deadiră? Cum feaţişi?

Cum s-fac? Cum vreai s-fac?Mi duş ningă uşa di bisearică şi acăţai: dă-ńi prefte, nă lituryie! –dă-ńi, prefte, nă lituryie! Şi preftul, tră ună –îńi deade nă tisagă! -S-mi duc ş-io, ńi-da ş-a-ńia?

-Avdză, s-da? Va zbor, aestă?

Nu amână luplu şi na-l iu s-duţe la bisearică. Işi bagă caplu tu uşă şi apărńieaşte s-aurlă ca vâr lup:

-Dă-ńi , prefte, nă lituryie! Dăăă-ńi prefte nă lituryie!

-Duuua, lupe! Duuua, lupe!-acăţară lumea si zghilească di tute părţâle, – că nu vidzu luplu cum fudzi de-acloţi.

Agiumse tu pădure. L’i-iase vulpea s-lu-aşteaptă şi s-lu-ntreabă, cum tricu? El aspuse ţi pâţâ ş-cum vrea-l’i frângă chilunghea, s-lu băga ti mână.

-Am, nu ti-ntreb- cum dzâţeai?, gri vulpea.

-Cum s-dzâc? : Dăăă-ńi, prefte, nă lituryie!

-De-aestă nu-ţ deadiră, Mastur-Nicola. Va dzâţeari cu boaţea ma minută, nu tu groasa! Aclo va si stridz dip ayalea: “ Dă-ńi, prefte, nă lituryie”.

Chirutlu di lup ascăpă nă oară nifrâmtu, şi s-lo după mintea ali vulpe, să s-ducă s-grească….cu boaţea minută. E, nu-apucă Masturlu si-şi bagă caplu tu uşe, şi: Duuuua!- pri nâa, cu câńi, cu căţăl’i, şi-l cruiră, îl cruiră cu parlu, până-l vătămară!

S-cu aestă, ascăpă vulpea di pondul di lup.