Oaspiț la microfonu: Interviu cu teatrina Ioana Popescu

Interviu cu teatrina, jurnalista și scriitoarea Ioana Popescu ți scoasi tu migdani, di ptânu kiro, cartea "Poveste din Pipera: Anotimpuri pierdute" ("Pirmithuseri di-tu Pipera: Iami kiruti di kiro")

Tașcu Lala, 25.04.2025, 16:19

OASPIȚ LA MICROFONU
Interviu cu teatrina, jurnalista, scriitoarea Ioana Popescu

Autoru: Taşcu Lala
Apriduţearea pi armãneaşti ditu Limba romãnã: Mirela Biolan Sima

Taşcu Lala – Vruț ascultâtori, avem haraua s-u-avemu oaspitâ tu emisiunea armâneascâ di la Radioulu Internaționalu teatrina/actrița, jurnalista Ioana Popescu cu furñia s-nâ spunâ ndauâ zboarâ ti bana a llei, ti fumealli, ti pârințâ și pâpâñi, ama ș-ti lucurlu a llei profesionalu/zãnatea, nu dipu tu soni că ari scoasâ ațea dit soni carti cu numa “Poveste din Pipera” (“Pirmituseari di-tu Pipera”) și tut ea va nâ spunâ ti alanti cărțâ ți li ari scoasâ nintea aliștei.

Taşcu Lala – Ghini viniși tu emisiunea armãneascã di la RRI, tiñisitâ Ioana.

Ioana Popescu – Ghini vâ aflaiu, duruțlli a melli. Mini hiu vârâ 15% armânâ ș-achicâsescu tutu, fârșiruteaști, ti amârtií nica nu zburăscu ghini. Vâ hâristusescu că mi câlisitu. Bana-a mea easti unu dealihea pirmithu, unu romanu, nu mași aesti 3 cãrţã ți li scoșu tu migdani.
Antreabâ-mi ș-va s-apândâsescucu miraki.

Taşcu Lala – Prota ș-prota, tu ahurhitâ, ndauâ zboarâ ti arâzga-a ta, ti pârințâ, pâpâñi, ti numa-a ta di fumealli, ninti s-hibâ Popescu.

Ioana Popescu – Tu șcurti zboarâ, taifa-a mea fu ampârțâtâ… Ari ma multi zârțiñi (arâsi): unâ ditu eali, multu mușatâ și vârtoasâ, easti ațea machiduneasca, ditu naeaua machiduneascâ, ditu Gârțií. Strâ-strâpâpâñilli a melli u-avea numa Papadopulos. Elli, anda vinirâ, anvârliga di 1900 – ș-aesti lucri li aflaiu anda adramu sucțesiunea dupâ moartea ali dadi, aoa ș-doi añi, anvițaiu aesti lucri.

Șteamu mini țiva di ma ninti, ama nu aveam vârâ lucru limbidu ta sâ știu salami, nu aveam vidzutâ țiva cu ocllilli a melli, că nu mutrii mini documentili a fumeaillei. Ama, cându fu ananghi ta s-adaru sucțesiunea vidzui că strâpaplu, ashi u avea numa: Papadopulos.

Pâpâñilli ditu partea alu afendi u avea numa Aristotel și Eleonora, ama elli u vidzurâ zorea s-alâxeascâ numa ditu Papadopolus, nu știu câțe, avea vârâ polimu, vârâ ahtari, ș-lipsea s-fugâ, cata cumu s-fați cu ucraineañilli ți fugu tora tu Românií i cã s-ducu tu alti părțâ, tamamu ași s-feați cu a melli, u vidzurâ zorea s-fugâ di aclo, niscânțâ ditu naeaua Fanar, câtâ Custanța. Niscânțâ nu armasirâ Custanța, ama fudzirâ câtâ Moldova.

Ș-aoa ahurheaști pirmithlu a numâllei Popescu ți u amu mini. Ta s-minteascâ ma multu tu miletea di aoa ș-ta s-hibâ ma ghini aprukeaț, cata cumu s-fați ș-cu alanti mileț, cata cumu s-fați cu maghiarilli, u alâxescu numa.

Nu că lâ si bagâ zori, ama că vor elli ași, lâ yini cama lișoru. Dipu ași s-feați ș-la pâpâñilli a melli: u alâxirâ numa ditu Papadopulos tu Popescu, dimi tu numa nai ma lișoara, cama di arada.
Ioana, numa a mea, easti unâ numâ gârțeascâ. Tamamu ș-cându fui tu Gârțií, aoa ș-ndoi meși, unâ soațâ ñi’dzâsi cumu sâ scrií: cu V tu locu di N. Și suntu doi V: Ioavva.

Dimi la elli easti unâ numâ multu mușatâ. Ti ațea ș-ñi-u aleapsirâ numa aesta. Minduescu că ti ațea ñi-u deadirâ, vahi ta s-ducu ma largu adetea. Tora achicâsecsu ma multi lucri, dupâ ahânțâ añi. Nu-ñi dzâsirâ multi, di itia că pârințâlli a melli s-alâsarâ anda mini earamu dipu ñicâ.

Afendi eara disidentu anti-Ceaușescu. Elu lucra la Animafilm ș-eara contra a reghimlui ș-lu ancllisirâ. Nu știu ma s-avea cripări n’casâ, ama cumu ți s-hibâ, elli s-alâsarâ. Iara mini nu avui ligâturi ș-tutu ți știui easti di la dada, cari nu para zbura, ș-di la baba cari eara ditu partea alantâ a taifâllei, ș-cari avea zârțina tu Moldova.

Taşcu Lala – Tu ligâturâ cu alâxearea a numâllei di la Papadopulos la Popescu, ditu ți știu mini, anda trițea tu vâsilie tu añilli 1925, anda vinirâ tu Cadrilater, i cã nica ș-ma ninti, la sinuru, âlli antriba simenlu di la sinuru: “Cumu țâ-lli numa?”, “Papadopulos”, apândâsea omlu, iara elu âlli anyrâpsea Popescu, că nu ștea ți easti ațea numâ Papadopulos, că nu ștea salami cumu sâ scrií. Ș-ași s-feați cu multi tăifuri di armâñi ți avea vinitâ tu Românií.

Ioana Popescu – E, ași easti. Ș-ti amârtií, maca nu mata suntu oamiñilli ațelli, nu mata amu cumu s-âlli antreb și s-vedu cumu s-feațirâ lucârli dealihea. Ș-documentili ți armasirâ suntu pțâni. Mini dau tora s-li aflu, ma easti multâ zori…

Taşcu Lala – Dzâ-nâ ndauâ zboarâ, ti plâcârsescu, ti lucurlu a tău, ti zânatea a ta, ti aţea ți hii/eşţã tini: scriitoari, jurnalistâ, teatrinâ.

Ioana Popescu – E, haristo di antribari! Va vâ apândâsescu tu șcurti zboarâ. Mini hiu pi zona artisticâ. Nu para u strâxescu matematica. Mini totna avui miraki ti dumenea artisticâ: di la cânticu la actorií, la anyrâpseri di sțenarii ti len-turlii di emisiuñi di televiziuni pânâ la aţea ta s-giocu tu seriali di televiziuni.

Bunâoarâ, tu chirolu ditu soni, duñeaua mi cãnoaști-n cali ș-că giucai tu Serialul “În căutarea adevărului” (“Câftarea-a averlui”) i cã “Ochii din umbră” (“Ocllilli ditu aumbrâ”), seriali di la Kanal D.

Ama protlu lucru, ta s-potu s-amintu pâradz, ta s-fugu di acasâ, s-shedu singurâ, âlli amintaiu pritu presâ, jurnalisticâ. Ș-ñi ahurhii calea tu banâ la fimirida “Dzuua” tu ațelu kiro eara cumândâsitâ di Sorin Roșca Stănescu.

Tu idyiul kiro adramu dauâ facultăț di presă ș-că mi arisea ma multu dumenea di mondenu, di showbizz, mi mutai la fimirida “Vip”. Atumțea avea multi fimiridz tipusiti, atumțeaeara pi carti. Tora nu para ari.

Tu șcurti zboari lucrai tu presâ, actorie, muzicâ. Ș-am tu naeti, ti șcurtu kiro, s-am unu concertu la Sala Palatului (Sala a Pâlatillei), că pțânâ lumi știí că mini ș-cântu… cabaia ghini. Puteț și s-mi avdzâț ma s-vreț.

Taşcu Lala – Pânâ la cântari, Ioana, viniși ș-nâ durusiși nai ma năulu tomu, cu numa “Pirmithuseri di-tu Pipera”. Dzâ-nâ ndauâ zboarâ ti aestu tomu: cându alânci? Ți spuñi tu aestâ carti? Ari ș-poemati anyrâpsiti di tini. Ama ti ți easti zborlu? Cari easti subiectul a cartillei? Ș-câțe âlli bâgași numa “di-tu Pipera”?

Ioana Popescu – Di cara s-dzâți că armâñilli makiduniț aflarâ ași unu locu a loru Pipera, că am mulțâ soț ți ședu aclo. E, ti pirmith – easti unu pirmithu di vreari ți lu bânaiu mini, ama siyura că easti alâxitu.

Lipseaști s-alidzeț cartea ta s-videț ți s-fați. Easti unu pirmithu di sivdai cu unu fcioru ți eara ș-ma tiniru di mini, iarapoi elu niți nu ștea că mini hiu armânâ ș-nu pistipsi că hiu ti sibepea a numâllei Popescu.

Ti amârtií, nâ dispârțâmu că fumeallea a lui vrea ta s-lu ancurunâ cu unâ featâ tinirâ ș-ți s-hibâ ș-armânâ, ași cum easti nica adetea la niscânti tăifuri di armâñi. Siyura, ari niscânțâ ți s-modernizarâ, ama alțâ nica u țânu adetea. Nica vor sâ-și ansoarâ fciorilli cu feati armâni ș-di sòi bunâ, iara mini… di cara afendi nu eara cu noi. Ș-ma multu că mini nu mași că earam ma mari di elu, ama hiu ș-unâ persoanâ publicâ. Dimi aveamu tuti cripărli ditu lumi.

Ti armâñi nica angreacâ lucârli aesti, ti amârtií. E, ș-tuti lucârli aesti li alâxii niheamâ ta s-lâ dau unâ buiauâ cama uidisitâ ti pirmithu ș-li bâgaiu tu cartea aesta. Ma s-vreț, dghivâsiț cartea că easti mușatâ și s-aleadzi lișoru.

Taşcu Lala – Siyura că va u dghivâsimu, nu mași mini, ama tuț soțlli di la redacțií. Dzâ-nâ ndauâ zboarâ ș-ti poemati.

Ioana Popescu – E, tu soni bâgai ș-niscânti poemati. U au numa “Anotimpuri pierdute” (“Iami kiruti di kiro”). S-vâ dzâcu pirmithlu. Mi adunai veara ți tricu cu aestu bârbatu, ți tora easti antrenoru di fotbalu ș-ñi dzâsi că fui nai ma marea sivdai ditu bana a lui. Ș-mini tutu ași âlli dzâshu: că fu vrearea a mea tu banâ. Ama, ți s-adrămu, dusi… Ti ațea âlli bâgai numa “Iami kiruti di kiro”, că añilli dusirâ, tricurâ… Elu tora easti ansuratu, ari fciori, ari fumeallea a lui… Nu mata putemu s-adrămu țiva.

Taşcu Lala – Dghivâsea-nâ unâ poematâ, cari vrei tini.

Ioana Popescu – Va vâ alegu unâ ți nu easti musai di Pipera. Va vâ alegu unâ ditu kirolu anda șideamu Frankfurt. Șideamu Frankfurt, tu mesi di câsâbă. Easti unu câsâbă arați, ama ți mi prâxi multu.

Caimolu di Frankfurt

U loai di dupâ uși
Unâ searâ di apriiru.
Eara pandemií ș-ñi pari că eara dumânicâ.
Lipsea s-ședu ancllisâ-n casâ
că dupâ sâhatea 20 nâ bâgarâ zori s-șidemu
froniñi
U loai di dupâ uși.
Di anda ședu singurâ, ñi andregu ma ghini lucârli.
Știu iu li bagu tuti.
Singurlu lucru ți nu lu-aflu di-unu kiro și-ncoa
easti unu lucru câtu bușlu, aroșu
ți bati niscânti ori multu ayoñia ș-cu silâ.
Nu, nu easti tu keptu…
Aclo s-ascunsi unâ cumatâ di mâduuâ.
Inima a mea fudzi iuva.
Ași că u loai di dupâ uși,
di meturâ zburăscu,
singurlu lucru ți mi adarâ
s-agiungu iu voi mini noaptea,
tu pandemií.
Ñi curdisií pusula
ș-dapoaia dișcllișu hani firida.
Vițiñilli andicra di bloclu a meu vahi durñea,
că videala eara asteasâ.
Mutrii nghiosu: nu avea canâ pi geadei.
Oamiñilli s-adrarâ dipu froniñi!
Agiumsirâ niscânțâ roboț aspâreaț
ca omlu di tiniké
i ca omlu di palli.
Șidzui lișoru pi coada a llei
ș-grii: Hocus Pocus!
Ș-atumțea ahurhi s-azboiru.
Metura a mea azbuira cabaia ghini
ași că agiumșu ti ndauâ sticuri di oarâ
tu câsâbălu iu binăili analti pân’ di nioru s-yilipsescu tu arâulu ñirlu,
tu Frankfurt.
Mi dușu la loclu iu șidzui ma ninti: pi sucakea Günderrode.
Locurli s-aspunea idyea,
tamamu ș-Rhododendroñilli ditu gârdinici.
Azbuirai dapoaia pisti apunțâ.
Alepșu unâ di eali cama pțânu urdinatâ
tamamu ași cumu adramu aoa ș-ndoi añi,
anda șideamu aoa.
Dapoaia bâgai oarâ că easti pandemií
și la elli. Și s-bagâ ș-elli ayoñea.
Nu avea canâ pi geadei.
Dapoaia mi lo dorlu di dada
ș-ñi-adușu aminti iu easti inima a mea –
Mama –
Ți easti fronimâ tu spitalu,
Alargu di lumea aesta ti puvrií
Ți s-ari ti farsi.
Agârși tutu, că ari Alzheimer.
Vahi ași vru ea…
Nu, nu easti Alzheimer, easti, vahi, agârșarea di umbrili a alântoru.

Frankfurter Melancholie

Am luat-o de după ușă
Într-o seară de aprilie.
Era pamdemie și mi se pare că era duminică.
Ar fi trebuit să stau închisă în casă
căci după ora 20 ne-au obligat să stăm
cuminți.
Am luat-o de după uși.
De când stau singură, sunt mai organizată.
Știu unde-mi sunt toate lucrurile.
Singurul lucru pe care nu il găsesc de ceva vreme
este chestia aia cât unu pumn, roșie,
de bate câteodată foarte repede și tare.
Nu, nu este în piept…
Acolo s-a ascuns o bucățică de creier.
Inima mea a fugit undeva.
Așa că am luat-o de după ușă,
la mătură mă refeream,
singurul lucru care mă poate face
să ajung unde vreau eu noaptea,
în pandemie.
Am setat busola
și apoi am deschis larg fereastra.
Vecinii de vis-a-vis de la blocul vecin probabil dormeau,
căci lumina era stinsă.
M-am uitat în jos. Nimeni pe stradă.
Oamenii s-au cumințit de tot!
Am devenit niște roboței sperioși
ca omul de tinichea
sau ca omul de paie.
M-am așezat ușor pe coada ei
și am zis: Hocus Pocus!
Și atunci am început să zbor.
Mătura mea mergea destul de bine
Așa că am ajuns în câteva minute
În orașul unde zgârie-norii se oglindesc în râul albastru,
în Frankfurt.
Am trecut pe la vechea mea adresă: pe Günderrodestraße.
Locurile erau la fel,
chiar și Rhododendronii din grădiniță.
Am zburat apoi spre poduri.
Am ales unul dintre ele mai puțin circulat.
așa cum făceam acum câțiva ani,
când stăteam aici.
Apoi am realizat că este pandemie
și la ei. Și se culcă și ei devreme.
Nu era nimeni pe străzi.
Apoi mi s-a făcut dor de mama
și mi-am aus aminte unde este inima mea –
Mama –
Care stă cuminte la spital.
Departe de lumea asta infectă
Care se vrea atat de perfectă.
A uitat tot, că are Alzheimer.
Căci poate așa voia…
Nu, nu e Alzeihmer, e poate uitarea de umbrele altora.

Taşcu Lala – Hâristusimu, tiñisită Ioana, și ti alidzearea a poematâllei. Hâristusimu ti interviu, ti multili lucri năi ditu bana-a ta, ditu lucurlu a tău profesionalu. Țâ urămu multâ, multâ sânâtati, multâ hâirlâticâ!…

Ioana Popescu – Ș-eneryií!

Taşcu Lala – E, ș-puteari di lucru, sâ scoț ș-alti cărțâ, alti poemati ți ai tu umuti.

Ioana Popescu – Voi s-bitisescu cu unu mesaju: ânj pari că Dumnidzălu nâ alâsă pisti locu, ta s-șidemu cât ma multu, cathi unu.