IN MEMORIAM prof.dr. VASILE BARBA (15.02.1918 – 20.10.2007) – treia parti

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Tașcu Lala, 03.03.2025, 16:25

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Armâñilli ditu Livădz u țânurâ, ș-tu naua hoarâ, aproapea idyea andridzeari politico-icunomicâ ți u avea tu locurli iu ș-avea zârțina. Elli țânea, cama largu, ditu videala politicâ, di administraţia-nturțeascâ adratâ deskentralizat pe “vilaieti” [1]. Naia iu curdisirâ eara subordonatâ “mutessarifului” di Inige – Vardar și vilaietlui di Sârunâ. Ama elli nu mata țânea di câmândâsearea-nturțeascâ, eara maș simbolicâ. Elli nu eara borgi cu servițiu militar și ș-andridzea singuri administraţia a hoarâllei și tutu elli ș-andridzea cripărli di giudico, icunomiți, suțiali, di pisti, fârâ s-minteascâ autorităţli-nturțeșțâ a curi lâ pâltea maș unu unâ dari tu pâradz, cathi anu, cu numa “bidelli”.

La câlivyeañi, idyea cumu tuț armâñilli ți eara cu bânaticlu di transhumanțâ, cumandulu pritu cari eara andreapti tuti cripărli cama di simasie a isnafillei eara “fâlcarea”, cumândâsitâ di “celnic” i, numâ cama cânâscutâ tu hoara Livădz, “kihâie”.

Fâlcarea, Livădz, s-aspunea, pânâ câtâ doilu polimu mondialu, ca unu organismu suțialu unitaru ți avea tu mesi taifa a cumândarlui, soia și oamiñilli ți lucra ti elu, picurarilli di la cupii și ațelli di la stăñiuri. Aliștei tâbâbii âlli si adâvga ș-alti fumelli, nai ma multili eara sòi cu taifa a “kihâielui” (a celniclui). Tu unâ fâlcari, ași cumu s-fați ș-la armâñilli di Livădz, cama multu angrica dukerea di familie ș-ligâturli di sòi, soia hiindalui unu elementu di ligâturâ cu unâ simasie multu ahoryea.

Cât ti numâ, bâgămu oarâ că zârțina a azborlui “fâlcari”, “celnic-kihâie” nu ari canâ șubei: “fâlcari” easti arâzgâ latinikeascâ (falcaria), iara “celnic” yini ditu vâryâreasca veaclli “celiniku” (“praefectus”), anda “kihâie”, cu idyea noimâ, s-tradzi di la-tnurțesculu “kehaia” (intendent”) [2]. A că numa “celnic” ți u avea capidanlu, filisitâ niscântiori ș-di câlivyeañi, maxus tu ligâturili cu armâñilli ditu alti lumăki (cu fârșiroţlli), easti di arâzgâ vâryâreascâ, instituția eara di ninti sâ-lli da elli ahtari numâ. Adunarea tu unu locu a multor tăifuri tu fâlcari, pi thimelliu a ligâturilor di sòi, câtu alargu s-hibâ eali, aduți aminti di “gentes”-ul roman adratu ditu “cognationes”. Tutnâoarâ, maca la armâñilli di Livădz ș-ditu alti părţâ, ma multu la grâmusteañilli ditu Vâryârie, numa di “celnic” fu alâxitâ cu unâ numâ-nturțeascâ “kihâie” scoati tu padi că instituţia aesta bâna di ninti s-adunâ elli cu turțâlli, iara numa u alâxirâ di cara vidzurâ zorea s-aibâ ligâturi cu lumea di nafoarâ. Numa “kihâie”, di arâzgâ-nturțeascâ, nu poati ici s-aspunâ că instituţia easti ea ișiși nturțeascâ, ași cum singurâ zârțina vâryârescuâ a zborlui “celnic”, ninti di “kihâie”, nu poati s-hibâ unâ provâ ti zârțina aliștei instituție multu veaclli la armâñi.

Kihâielu, cata cumu și celnicul di zâmani, âși-thimilliusea cumandul di capidanu a fâlcarillei pi anamea di cari s-hârsea di la hărli aleapti, ama ș-pritu avearea tu cupii ți li avea. Ascultarea di kihâie nu s-thimilliusea pi niți unâ anyrâpsitâ di nomu, u di nomu, iara tu cumandul a lui nu avea țiva ți s-angârdeascâ.

Borgili a kihâielui eara multi. Elu andridzea apârarea a fâlcarillei anda cutidza vârâ s-u atacâ, emu tu hoarâ, tu Livădz, emu tu kirolu anda alina cu cupiili ta s-ducâ tu locurli a loru ditu munti, iu ș-avea casili, emu cându dipunea tu câmpu, ta s-aflâ vârâ locu di arniu, urdinari ți u adra cathi primuvearâ ș-cathi toamnâ. Andridzândalui armâtusirea ș-apârarea ali fâlcari, kihâielu avea, dimi, borgi militarâ și, ninti kiro, eastâ lipsea s-angreacâ nai ma multu [3]. Tu câmpu, anda dipunea cu oili, apârarea eara andreaptâ pritu akicâsearea cu autoritățli-nturțeșțâ de-a loclui.

Capidanlu avea, tutnâoarâ, și borgi giudicâtureascâ, elu andridzea ș-vârâ niakicâseari ți s-fâțea anamisa di membrilli a fâlcarillei. Anda andridzea ancâcerili, uidisitu cu spiritlu etic ș-cu adețli clirunumsiti, eara agiutatu di adunarea a aușiloru ditu fâlcari, ama zborlu ți angrica nai ma multu tu apofasea ditu soni, lu avea kihâielu. Maca niakicâserili s-adra anamisa di membrilli di la ma multi fâlcări, li andridzea capidañilli a loru, di cara s-akicâsea tuț, ș-nu eara ici ananghi di vârâ foru di ma ndzeanâ, eara duri tiñia a capidañiloru ș-a aușiloru, ta s-nu s-facâ vârâ apofasi strâmbâ.

Ca tuț armâñilli ți duțea unâ banâ di transhumanțâ, câlivyeañilli nu eara ankidicaț di tiñisearea a niscântoru nomuri anyrâpsiti. Ndreptul di nicukiratâ eara mârdzinitu la ndauâ lucri ți putea s-li poartâ cu elli ș-la casa adratâ tu hoara a loru di vearâ, dimi, nu avea ananghi di caști ți nomuri ndilicati/greali. Avea, ama, adeț clirunumsiti cu numa “ndreptul valah” nianyrâpsitu, idyea la tuț armâñilli picurari ș-ți lu asculta tuț ta s-poatâ s-bâneadzâ ași deadunu, iara capidañilli avea borgea s-veaglli ta s-hibâ tiñisitu aestu ndreptu.

Borgea nai ma marea ți u avea kihâielu eara icunomicâ. Elu eara ațelu ți ursea sinferlu icunomic a fâlcarillei. Tutâ tutiputa ți u adra avearea la cathi taifâ ți fâțea parti ditu fâlcari, eara luyursitâ di ațelli di nafoarâ ca a kihâielui. Ti ațea, ițido omu cari vrea țiva ditu aestâ aveari, lipsea sâ zburascâ prota cu kihâielu. Tut ți eara ligatu di pâradz, eara lucurlu a kihâielui. Elu eara ațelu ți apâra și zbura tu numa a fâlcarillei tu ițido catastisi, anda avea vârâ ligâturâ cu lumea di nafoarâ.

Ti pâșunili di cari avea ananghi cupiili veara, tu munti, și iarna, tu câmpu, ti eali zbura și li pâltea kihâielu, idyealui ș-ti mâxuli (tuti lucârli ți li da oaia: lânâ, lapti, cașu) – tutu gailelu lu aduna kihâielu. Elu afla pâzărli iu sâ-și aspunâ pârmâtia ti ñiei, andridzea lucurlu cu laptili ș-adrarea a lui tu cașu, tu câșcâvalu, ţânea ligâturli cu mărli pulitii tu imbruki ta sâ-și vindâ cu hâiri umtul, cașlu câșcâvalu. Di toamnâ s-adra isapea a pâradzloru loaț ș-a hărgiloru a fâlcarillei, iara kihâielu ampârța pâradzlli la cathi unu dupâ numirlu a oiloru ditu cupie.

Pânâ di protlu polimu mondialu, di cara duñeaua nu avea cu ți s-poartâ lucârli, fâlcarea criștea ș-unu numiru mari di cal’i și mlări ti purtarea a furtiiloru ș-a pârmâtillei. Niscânti fâlcări andridzea salami cârvăñi ți urdina pritu reghiuni multu teasi ditu Turkia ivropeanâ ș-di nafoara a llei. Birkeavis aluștoru cârvăñi s-țânu ligâtura cu emburi ditu multi țentri icunomiți, ditu pulitiili dit tutâ Hamunisia Balcanicâ.

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

[1] Ditu videala administrativâ, locârli ali Turkie ivropeanâ eara adrati tu: 1) “caric” (hoarâ), nai ma ñica unitati administrativâ; “mudirlic” (comunâ), ți ari ma multi hori; 3) “caimacanlâc”, raion ți urseaști ma multi comuni; 4) “mutessarif” (giudeţ), unitati administrativâ ți ari ma multi raioani; 5) “vilaiet” (reghiuni) nai ma marea unitati administrativâ adratâ ditu ma mutli giudeți.

[2] Cf. și Take Papahagi – “Dicționarul dialectului aromân”. Buc. 1974, pag. 432, 542 și 708

[3] Cronicarlu bizantin Kekaumonos zburaști ș-elu di celniț, tu eta X, a curi lâ dzâți “procriti ton Vlahon” (cumândari a vlahilor) ș-apriduți numa “celnic” pritu zborlu gârțescu “stratighos” (comandant).

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea din Brașov

Aromânii instalaţi în Livezi au păstrat în mare, și în noua lor așezere, organizarea politico-economică pe care au avut-o în locurile de origine. Ei depindeau, în continuare, din punct de vedere politic, de administraţie turcă organizată descentralizat pe “vilaiete” [1]. Zona în care s-au așezat era subordonată “mutessarifului” din Inige – Vardar și vilaietului din Salonic. Dar, dependența lor de cârmuirea otomană era oarecum simbolică. Ei nu datorau serviciu militar, își organizau singuri administraţia comunală și își rezolvau problemele de ordin juridic, economic, social, religios, fără amestec din partea autorităţilor turcești cărora le plăteau doar un impozit anual, numit “bideli”.

Și la livezeni, ca la toți aromânii care duceau o viață de transhumanță, nucleul socio-politic în cadrul căruia erau rezolvate problemele mai importante ale colectivităţii era “fălcarea” condusă de “celnic” sau, denumirea devenită mai uzuală la Livezi, “kihăe”.

Fălcarea, la Livezi, se prezenta, până către cel de al doilea război mondial, ca un organism social unitar care cuprindea familia căpeteniei, rudele și oamenii din serviciul acesteia, ciobanii de la turmele sale și bacii de la stâni. Acestui grup inițal i se alăturau și alte familii, cele mai multe înrudite cu familia “kihăelui” (a celnicului). În legătură cu componența fălcarei trebuie observat că și la aromânii din Livezi simţământul de familie și legăturile de rudenie sunt foarte dezvoltate, rudenia alcătuind un element de coeziune de o importanţă covârșitoare.

Privitor le originea denumirilor “fălcare”, “celnic-kihăe” nu există nici un dubiu : “fălcare” este de origine latină (falcaria), “celnic” provine din slava veche “celiniku” (“praefectus”), “kihăe” cu aceeași semnificație de celnic, dar de la turcescul “kehaia” (intendent”) [2]. Deşi vechea denumire a căpeteniei “celnic”, folosită din când în când și de livezeni, mai ales în raporturile cu aromânii din alte ramuri (cu fărșeroţii de pildă), este de proveniență slavă, instituția trebuie să fi existat și înainte de a se folosi această denumire. Reunirea mai multor familii în fălcare, pe baza legăturilor de rudenie, oricât de îndepărtate ar fi ele, amintește de “gentes”-ul roman alcătuit din “cognationes”. De altfel, faptul că la aromânii din Livezi și din alte părţi, mai ales la grămostenii din Bulgaria, denumirea slavă de “celnic” a fost înlocuită cu una turcească “kihăe” dovedește că instituţia aceasta, cert preezistentă contactului cu turcii și-a schimbat doar numele în condițiile în care relaţiile cu lumea din afară au impus aceasta. Termenul “kihăe” de origine turcă nu poate demonstra, în nici un caz, că instituţia insăși este de provenienţă turcă așa cum, singură originea slavă a termenului “celnic”, anterior celui de “kihăe”, nu poate constitui o dovadă a originii acestei instituții foarte vechi la aromâni.

Kihăelu, ca și celnicul de pe vremuri, își baza autoritatea de căpetenie a fălcarei pe prestigiul de care se bucura prin însușirile deosebite cu care era înzestrat și pe averea în turme de care dispunea. Raportul de obediență nu era întemeiat pe nici un text de lege, iar în constituirea autorităţii kihăelui nu era nimic coercitiv.

Atribuţiile kihăelui erau multiple. El organiza apărarea fălcarei de cei ce s-ar fi încumetat s-o atace, fie la Livezi, fie în timpul mișcărilor periodice de la așezarea lor permenentă din munţi la câmpie și înapoi, fie în locurile unde se așezau pentru iernat. Organizând înarmarea și apărarea fălcarei, kihăelu avea deci atribuții militare care, în trecut, trebuie să fi fost preponderente [3]. La câmpie, apărarea era organizată în înțelegere cu autoritățile locale turcești.

Căpeteniei îi reveneau, de asemenea, și atribuţii judecătoreşti deoarece el rezolva și pricinile ce se iveau între membrii fălcarei. La lichidarea litigiilor, în spiritul eticii și al moravurilor moștenite, era ajutat de un sfat de bătrâni din fălcare, dar cuvântul hotărâtor în darea hotărîrii îl avea kihăelu. Când pricinile se refereau la membrii mai multor fălcări, le rezolvau căpeteniile acestora, de comun acord, și nu s-a simțit nevoia organizării unui apel la vreun for superior, deoarece onestitatea căpeteniilor și a bătrânilor din sfat erau garanţii suficiente pentru a se evita hotărâri arbitrare și nedrepte.

Ca toți aromânii care duceau viaţă de transhumanță, livezenii nu erau tinuți la respectarea unor legi scrise. Dreptul de proprietate era limitat la câteva bunuri mobiliare și la locuinţa construită în așezarea lor de vară și, deci, n-au simţit novoia unor legi complexe. Aveau, în schimb, datinile moștenite care constiuiau “dreptul valah” nescris, analog la toți românii păstori și căruia se conformau pentru a face posibilă conviețuirea de grup, iar căpeteniile aveau dreptul și datoria de a veghea la respectarea lor.

Cel mai important rol pe care-l avea kihăelu era de natură economică. El era cârmuitorul intereselor economice ale fălcarei. Toate vitele din care se compunea averea fiecărei familii alcătuind fălcarea erau socotite de cei din afară ca aparținând kihăelui. De aceea, oricine avea de pretins ceva în legătură cu acest avut trebuia să se adreseze kihăelui. Toate aranjamentele de ordin fiscal erau treaba kihăelui. Acesta reprezenta, apăra și intervenea pentru întreaga fălcare în toate împrejurările în care ea era în relaţii cu lumea din afară. Pășunile de care aveau nevoie turmele în timpul iernii, la cîmpie, și vara, la munte, le arenda kihăelu, iar conducerea exploatării economice a turmelor era tot în grija lui.

El găsea piețe de desfacere pentru miei, organiza prelucrarea laptelui, întreţinea relaţii cu centrele mari comerciale pentru a plasa în condiţii avantajoase untul, brînza, cașcavalul. Spre toamnă se făcea socoteala veniturilor și cheltuielilor fălcarei, iar kihăelul repartiza câștigul net fiecăruia după numărul capetelor de vite ce avea în turme.

Până la primul război mondial, în condiţiile inexitenţei unor mijloace de transport mecanizate, fălcarea creștea, în număr mare, cai și catâri pe care îi folosea la transportul bagajelor proprii și al mărfurilor. Unele fălcări organizau adevărate caravane care străbăteau regiuni întinse din Turcia europeană și din afara ei. Graţie acestor caravane se întreţineau legături cu comercianţi din numeroase centre economice ale Peninsulei Balcanice.

[1] Din punct de vedere administrativ, teritoriul Turciei europene era organizat în: 1) “caric” (sat), cea mai mică unitate administrativă; 2) “mudirlic” (comună), cuprinzînd mai multe sate; 3) “caimacanlâc”, raion, având în subordine mai multe comune; 4) “mutessarif” (judeţ), unitate administrativă cuprinzînd mai multe raioane; 5) “vilaiet” (regiune), cea mai mare unitate administrativă formată din mai multe județe.

[2] Cf. și Tache Papahagi – “Dicționarul dialectului aromân”. Buc. 1974, pag. 432, 542 și 708.

[3] Cronicarul bizantin Kekaumonos pomenește și el de existența celnicilor, în secolul al X-lea, numindu-i “procriti ton Vlahon” (conducători ai vlahilor) și traduce denumirea “celnic” prin grecescul “stratighos” (comandant).