IN MEMORIAM prof.dr. VASILE BARBA (15.02.1918 – 20.10.2007) – țințea parti

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Tașcu Lala, 08.03.2025, 08:30

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

3. Activitatea icunomicâ. Adeț.
3.1. Tu kiro di vearâ

Ditu protili dzâli a meslui apriiru ș-pânâ tu inșita a lui, bairlu fâr’di bitiseari di calli ș-di mlări, ancârcaț cu furtiili a tăifuriloru ți irnarâ tu câmpu, pitrundea pi tuti călliurli-n hoarâ Livădz. Adetea eara purtarea a furtiiloru, emu toamna, anda dipunea tu câmpu, emu primuveara, anda s-turna nâpoi-n hoarâ Livădz, si s-adarâ di dauâ ori, că nu putea maș tu unâ cali s-poartâ tutâ câtândia, a că câlivyeañilli avea mulțâ calli.

Prota cali u avea numa “lafurmâ”. Daua cali nu avea unâ numâ ahoryea. Cu ațea ditu soni cali yinea, di arada, tăifurli ș-cupiili. Ațeali ditu soni tăifuri yinea-n hoarâ nai ma amânatu tu ahurhita a meslui maiu. Tutu meslu apriiru, ’n hoarâ avea multâ activitati. Oamiñilli ți armânea iarna-n hoarâ, âlli aștipta ațelli ți s-turna cu urări di ghineațâ ș-cu âmbârțâtări. Cupiili s-dânâsea 1-2 dzâli aproapea di hoarâ, ninti ta s-hibâ purtati la stani, iu s-andridzea lucurlu a laptilui. Haraua a andamusillei cu soia ș-cu soțlli ți irnarâ Livădz și trițearea di nica unâ etapâ ditu banâ pritu xeñi, dusi la unâ adeti: s-muldzea oili, anda dânâsea ninga Livădz, și lâ si dâdea multu lapti ațiloru ți nu avea oi, di cara irnarâ-n hoarâ ș-avurâ angâtanu di lucârli alâsati ș-di oamiñilli vgaț tu arniu.

Ti ficiuriț, oara a dispârțarillei, toamna, ș-a turnarillei, primuveara, eara frunie di harauâ – lâ bâșea mâna a aușiloru, emu tu fudzeari, emu tu turnatâ, ș-aușańilli lâ dâdea câti unu pâră; axia a pârălui eara dupâ cum eara sòi, ma de-aproapea i cama di largu.
Cupiili di oi eara dusi la stani și bâgati pi pâșunili teasi a munţâloru Paicu și Dzâna ți li loa cu pâradz, cathi vearâ, di la unu bei.

Tu anlu 1912 tu pâșunili ditu munţâlli Paicu, ți li loa cu pâradz, pâștea 105.000 di oi mulgâtoari, iara 40.000 di oi stearpi și noatiñi [1] pâștea cama câtâ nkeari, pi muntili Dzâna, ți adarâ tora sinurlu anamisa di Gârția și Makidunia ditu Arațili. La ciciorlu a muntilui Dzâna pâștea și anvârliga di 30.000 di căpari [2].
La cathi stani cu oi mulgâtoari kihâielu numâsea unu câșaru di prota thesi, unu agiutoru ș-unu omu ți purta cașlu la favrica di câșcâvalu bâgatâ, di arada, ninga unu izvoru și ninga unâ cali pri iu s-agiundzea ma lișoru-mpâzari.

Muldzearea a oilor eara adratâ i di nucukirlli a oilor i di oamiñi pâltiț di fâlcari ti ahtari lucru. Di arada, laptili s-dâdea la unu angrosistu ți adra câșcâval. Contractul s-adra ti 2 meși: meslu maiu ș-cirișaru. Laptili eara ânclligatu la stani, iara cașlu ți inșea eara pitricutu la favrica di câșcâvalu a angrosistului ți putea s-hibâ emu unu kihâie, emu unu pârmâteftu xenu, ama di hoarâ. Ditu proțeslu di alâxeari a laptilui tu caș inșa ș-unâ mari cantitati di dzâru, dzâru multu grasu tu cari avea ș-multâ caseinâ. Dzârlu s-hirbea tu focu slabu, cu pirâ ñicâ, pânâ s-adra pisupra laptilui “mâģistrâ” (unâ turlie di aicâ) ți eara bâtutu tu buț ditu cari inșea tu soni unu umtu multu vrutu, maxus di turțâlli di-n Sârunâ [3].

Dupâ ți sâ scutea umtul, armânea “dhala” ți ș-ea eara grasâ. Pritu hirbeari, ditu dhalâ s-adra “ghizâ” (urdă). Ghiza eara ansâratâ ș-țânutâ tu foali di chieali di caprâ deadunu cu cumăț di “cașu bâtutu” ș-cu “cutmaciu” – unu likid vâscosu ți s-adarâ ditu lapti dulți hertu multu ș-ți agiutâ s-țânâ cama ghini ațea ți badz nuntru, tu foali. Acestu eara mâcatu pânâ amânatu, tu iarnâ ș-eara multu câftatu ș-di turțâlli ditu câmpul di Caragiova [4] ți lu mâca cu pâni adratâ ditu fârinâ di melliu coaptâ tu unâ “podnițâ” [5] anvâlitâ cu “cirke” [6]. Pânea di melliu s-mâca caldâ cu niheamâ cașu di foali ș-țeapâ di apâ ș-aestâ eara mâcarea cama vrutâ di turțâlli ditu câmpul di Caragiova. Pânea coaptâ tu podniţi mâca și miglinițlli/tucañilli ditu horli vițini cu Livădzli, ama câlivyeañilli filisea fârinâ di gârnu ș-cuțea pânea tu cireapu, iara tu tâvadz di halcumâ anvâliț cu “cirke” cuțea plâținti turlii-turlii (cu cașu, cu cașu ș-cu urdzâț ică șteyii, cu prașu, cu curcubetâ ș-alti).

Pânâ ti 1 di alunaru, câtu kiro laptili eara vindutu ațiloru ți adra câșcâval, oili eara mulsi di 3 ori tu dzuuâ, iara di la 1 di alunaru pânâ di 15 di agustu, di dauâ ori tu dzuuâ. Di arada, tu dzuua di 16 di agustu sâ silighea birbețlli tu cupii – ta s-iasâ ñielli timpurii, cari, ditu intrata a meslui yinaru putea s-hibâ vinduţ la pârmâtefțâlli ditu câsâbă, cu unu pâhă bunu. Vindearea di cu kiro a ñielliloru duțea la unâ producţie ma mari di lapti, cât kiro oili eara tu câmpu, aproapea di pulitiili cu pâzări.

Câtu kiro lapili eara datu la favrica di câșcâval, pţâñi bârbaț s-videa-n hoarâ. Elli fudzea tahinima tu hâryii ta s-mulgâ oili; niscânțâ s-turna acasâ noaptea amânatu ș-ankisea alantâ dzuuâ diznău, nica nidatu soarli, iara alţâ durñea la stani ta s-hibâ tahinina aclo la muldzeari.
Di la 1 di alunaru, di cara s-bitisea borgili contractuali cu fabricantul di câșcâval, lâ si ampârța a uiariloru laptili, dupâ numirlu di oi ți li avea. Țânândalui tiñia, prota ș-loa ndrepturli ațelli ți avea ma pțâni oi. Ditu ahurhitâ s-luyursea, pi thimelliu a ștearillei, cantitatea di lapti ți cathi oai putea s-u da di la 1 di alunaru ș-pânâ tu bitisita a muldzearillei.

Unitatea te-a misurari eara gâleata. Elli luyursea că tuti oili mulgâtoari dâdea unâ cantitati isa di lapti. A nicukirloru lâ si dâdea cotâ parti ți lâ si câdea ditu isapea adratâ di cu kiro, tu dauâ părțâ/hâști isa. Ma s-bâga oarâ că s-feați altâ turlie di cumu fu isapea, s-alâxea cantitățli ți s-dâdea la daua parti/hâști.

Ta s-filiseascâ ș-cantitățli mări di dzâru ți inșea cathi dzuuâ, ditu adrarea a cașlui, la stâñi s-criștea ș-mulțâ porțâ.

[1] oi tiniri – di un an – lat.: annotinus = di un an;

[2] dupâ anyrâpserli alu Mihail Gioga, tu kirolu anda eara dascalu Sculia româneascâ di Livădz.

[3] Di cara turțâlli eara mohomedañi ș-uidisitu cu nomurli relighioasi nu avea izini s-filiseascâ ligdâ di porcu, filisea umtu și ligdâ di oai. Ti ațea elli eara proțlli ți ancupâra umtul ș-carnea a oierilor armâñi. “Tru añilli di nintea apolimlui balcanicu, armâñilli di Livădz vindea pi pâzarea di-n Sârunâ 100.000 ocali di cașu di oaie și 100.000 ocali di câșcâval. Tutnâoarâ, umtul nai ma bunlu ți s-vindea tu pâzarea di Sârunâ eara ațelu di Livădz. Ti ațea tuț armâñilli ditu aestâ hoarâ suntu cama avuț”. (Th. Capidan: “Megleno-românii I”, București, 1928, pag. 29.)

[4]”Caragiova” numâ nturțeascâ (ți va s-dzâcâ, “caprâ lài” tu naiaua Miglinia. Zârțin a zborlui Miglinia easti slavâ (mâglensco = reghiunea cu neguri)

“Tutu laptili ți s-vindea, tu kiro di iarnâ,-n Sârunâ, yini di la aeșțâ armâñi grâmusteañi ditu Livădz” (Th.Cupidan “Românii nomazi” Cluj, 1926, pag. 62)

[5] unâ turlie di tâvă adratâ ditu locu arsu.

[6] unâ turlie di clopatu, adratu ditu locu arsu ică ditu tùci (tùngi, trùnciu), cu cari s-anvâlea pânea, bârgâdanlu ș-aalti ahtări ți eara bâgatu s-coacâ tu vatrâ.

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

3. Activitutea economică. Obiceiuri.
3.1. În timpul verii

Din primele zile ale lunii aprilie și până la sfârșitul ei, interminabile șiruri de cai și catâri, încărcaţi cu bagajele familiilor care au iernat la cîmpie, pătrundeau pe toate drumurile de acces în Livezi. Era obiceiul ca transportul bagajelor, atât toamna, când se făcea deplasarea spre câmpie, cât și primăvara, la înapoierea în Livezi, să se facă în două rate, deoarece, deși livezenii posedau un mare număr de cabaline, acestea nu erau suficiente pentru a transporta o singură dată tot avutul cu care fălcările se mișcau.

Primul transport se numea “lafurmă”. Al doilea și ultimul transport nu avea o denumire specială. Cu ultimul transport soseau, de regulă, familiile și turmele. Ultimele familii soseau în comună cel mai târziu la începutul lunii mai. În tot cursul lunii aprilie, comuna era în plină agitație. Cei rămași în timpul iernii în Livezi îi întimpinau pe cei ce se reîntorceau cu urări de bun sosit și cu îmbrăţișări. Turmele poposeau 1-2 zile în apropierea comunei, înainte de a fi mânate la stâni, unde se organiza și valorificarea laptelui. Bucuria revederii cu rudele și prietenii care au iernat în Livezi și încheierea cu bine a încă unei etape din viaţă printre străini, statornicise obiceiul ca din mulsul oilor, în timpul popasului la Livezi, să fie oferite cantităţi apreciabile de lapte celor care nu aveau oi și, iernând în comună, avuseseră grijă și de bagajele lăsate de cei plecaţi.

Pentru copii, momentele de despărţire, toamna, și de revenire, primăvara, erau prilejuri de bucurii – doarece sărutând mâinile celor bătrâni, atât la plecare cât și la înapoiere, primeau câte un ban a cărui valoare era în funcție de gradul de rudenie dintre copil și cel căruia i se săruta mâna.

Turmele de oi erau duse la stâni și instalate în poienile întinse ale munţilor Paic și Zâna aflate în posesia unor bei și arendate în fiecare vară de livezeni.

În anul 1912 în poienile arendate în munţii Paic pășunau 105.000 de oi mulgătoare, iar 40.000 de oi sterpe și noateni [1] pășunau mai la nord, pe muntele Zâna care formează acum frontiera dintre Grecia și Iugoslavia. La poalele muntelui Zâna pășunau și circa 30.000 de capre [2].

La fiecare stînă cu oi mulgătoare kihăelu numea un cășar principal, un ajutor și un om de serviciu care transporta cașul la fabrica de cașcaval instalată, de regulă lângă un izvor și lângă o cale de acces spre târguri.

Mulsul oilor se făcea de proprietarii oilor sau de oamenii din fălcare tocmiţi cu plată. De regulă, laptele era contractat de un angrosist care febrica cașcaval. Contractul se încheia pentru 2 luni: mai și iunie. Laptele era închegat la stână, iar cașul ce rezulta era expediat la fabrica de cașcaval a angrosistului care putea fi un kihăe sau un negustor străin de comună. Din procesul de transformare a laptelui în caș rezulta o mare cantitate de zer, bogat în grăsimi și caseină. Zerul se fierbea la foc slab până ce la suprafaţa cazanului se forma un strat de “mâģistră” (un fel de smântână) care era bătută în putini și se extrăgea unt foarte apreciat, mai ales, de turcii din Salonic [3].

După extragerea untului rezulta “dhala” care mai conţinea grăsime. Prin fierbere, din dhală se obţinea “ghiza” (urda). Ghiza era sărată și păstrată în burduf de piele de capră împreună cu bucăți de “caș bătut” și cu “cutmaciu” – un lichid viscos obţinut din lapte dulce prin multă fierbere și care asigura conservarea conţinutului din burduf. Acest preparat era consumat până târziu în iarnă și era mult solicitat și de turcii din câmpia Caragiovei [4] care îl consumau cu pâine făcută din făină de mei coaptă într-o “podniță” [5] acoperită cu “cirche” [6]. Pâinea de mei consumată caldă cu puţină brânză de burduf și ceapă de apă constituia mîncarea de predilecție a turcilor din câmpia Caragiovei. Pâine coaptă în podniţe mîncau și megleno-românii din satele vecine cu Livezi, dar livezenii foloseau făină de grâu și coceau pâinea în cuptoare, iar în tăvi de aramă acoperite cu “cirche” metalic coceau plăcinte de tot felul (cu brânză, cu brânză și urzici sau ștevii, cu praz, cu dovleac etc.).

Până la 1 iulie, cât timp laptele era vândut celor ce fabricau cașcaval, oile erau mulse de 3 ori pe zi, iar de la 1 iulie la 15 august de două ori pe zi. De regulă, în ziua de 16 august se dădea drumul berbecilor în turme – pentru a se obţine miei timpurii, care, cu începere din luna ianuarie puteau fi vânduţi negustorilor de la orașe, cu preț bun. Vânzarea timpurie a mieilor permitea și realizarea unei producţii mari de lapte, cât timp oile se aflau la câmpie, în apropiere de centrele de consum.

Cât timp laptele era predat la fabrica de cașcaval, puţini bărbați se vedeau în sat. Ei plecau în zori la stâni, la muls oile; unii se înapoiau acasă noaptea târziu pentru a pleca la muls din nou, a doua zi în zori, iar alţii înnoptau la stâni pentru a fi prezenţi la mulsoaroa de dimineață.

Cu începere de la 1 iulie, după ce se terminau obligaţiile contractuale cu fabricantul de cașcaval, laptele se repartiza oierilor în raport cu numărul de oi ce posedau. Din considerente etice, își primeau drepturile mai întâi cei ce aveau oi mai puţine. De la început se aprecia, pe baza experienţei, cantitatea de lapte pe cap de oaie ce putea rezulta de la 1 iulie și până la încetarea mulsului.

Unitatea de măsură era găleata. Se considera că toate oile mulgătoare dădeau o cantitate egală de lapte. Proprietarii de oi primeau cota parte ce li se cuvenea prin antecalcul, în două rate egale. Dacă se constatau diferențe față de prevederi, se modificau cantitățile ce se repertizau, în rata a doua.

Pentru a da o întrebuinţare utilă cantităților mari de zer ce rezulta zilnic, din prepararea cașului, la stîni era crescut și un mare număr de porci.

[1] ovine tinere – de un an – lat.: annotinus = de un an

[2] cf. notelor dlui Mihail Gioga, pe vremea aceea învățător la Școala română din Livezi.

[3] Deoarece turcii erau mohomedani și potrivit prescripțiilor religioase nu aveau voie să folosească untură de porc, consumau unt și grăsimi de oaie. De aceea ei erau principalii consumatori ai producției de unt și de carne a oierilor aromâni. “Între anii înainte de războiul balcanic, românii din Livezi vindeau pe piața Salonicului 100.000 ocale brânză de oaie și 100.000 ocale de cașcaval. De asemenea untul cel mai bun care se desfăcea pe piața Salonicului este acela din Livezi. De aceea situația materială a tuturor românilor din această comună este dintre cele mai bune”. (Th. Capidan: “Megleno-românii I”, București, 1928, pag. 29.

[4] “Caragiova” denumirea turcească (în traducere, “capra neagră” a regiunii Meglenia. Etimologia denumirii Meglenia este slavă (măglensco = regiunea cu ceață).

“Tot laptele ce se consumă, în timpul iernii, în Salonic, vine de la acești aromâni grămusteni din Livedzi” (Th.Cupidan “Românii nomazi” Cluj, 1926, pag. 62)

[5] un fel de tavă din pământ ars.

[6] țest