IN MEMORIAM prof.dr. VASILE BARBA (15.02.1918 – 20.10.2007) – șaptea parti

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Tașcu Lala, 08.03.2025, 12:06

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ, lucârli imobili (ți nu pot s-minâ, ți va s-dzâcâ: casi, locu, siminâturâ) di la hoarâ ți putea s-hibâ dati cu gilepu ti pâșteari eara di trei turlii:

a) “mulkie” – lucri pisti cari eara nicukiru unu omu, loati cu acti di la kivernisi ti vârâ buneațâ/lucru ți lu adrarâ ti statu i vârâ giuneațâ aspusâ tu polimu;

b) “vâcufie” – lucri pisti cari eara nicukirâ bâsearica;

c) “mirie” – lucri pisti cari eara nicukiru cratlu ș-ți li filisea mași unu omu ică cama mulțâ.

Protili dauâ turlii ți avea nicukiru, putea s-hibâ dati/vinduti maca ași vrea nicukirlu ș-putea s-adarâ ahtari lucru uidisitu cu nomlu. Ama ațelli ți mași filisea unu locu ș-ti cari dâdea pâradz, putea s-vindâ mași ndreptul di filiseari, iara a cratlui ți eara nicukirlu dealihea, lipsea sâ-lli pâlteascâ unu girimé/bidelli ți nu trițea di 10% ditu pâradzlli ți âlli loa. Girimelu eara loat di oamiñilli ți dâdea aestu ndreptu pritu licitaţie publicâ – dimi âlli si dâdea ațilui cari pâltea ma multu ti mireauâ/ciiri.

Lucârli imobili (ți nu pot s-minâ: casi, locu, siminâturâ) ditu câsâbă avea numa “mulkie” și “vâcufie”.

Plateea iu șidea câlivyeañilli, fu luyursitâ multu kiro mulkie a niscântoru bei.

Dupâ acţiunili ti giudicu fapti di câlivyeañi câtâ bitisita a etâllei XIX, elli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul) ndreptul di “mirie”, tu anlu 1896 [1].

Tu protili dzâli anda agiundzea tu arniu, bârbațlli andridzea mandrili ta s-aibâ apanghiu prăvdzâli iarna, iara m’llerili andridzea udadzlli ți âlli loa cu niki ti irnari.

Apanghiul/pâeata ti oi, iarna, avea numa “mandrâ”, iara ațel di veara, iu oili eara mulsi, avea numa “stani”.

Lucurlu di cathi dzuuâ a bârbaţlor eara ligat di angâtanlu și pâștearea a oilor, pânâ tu yinaru, anda ahurhea ș-muldzearea a oilor a curi ñillei eara fapțâ curbani. Tu apriiru s-tundea oili ș-dapoaia ahurhea andridzerli ti unâ nauâ fudzeari, tu munti, cu tăifurli, cu oili ți inșirâ ghini ditu iarnâ, cu ñielli țânuț ti dâmarâ.

Lucurlu a m’lleriloru s-adra tu udadzlli loaț cu niki, iu – nu va zboru –, nu videa ghineața ți u videa tu casili a loru ditu munti.

Ditu hirlu torsu veara, tu munti, ampiltea pârpodz ți eara ancupâraț cu pâhă bunu, ma multu, di miletea-nturțeascâ. Cadânili, nu-și ampiltea singuri pârpodzlli, purta pârpodz albi ampiltiti di armâni ditu lânâ ndilicatâ. Maca pârpodzli ti m’lleri eara albi i albi ș-cu lilici/kitki, pârpodzli di bârbaț eara albi i kindisiti, ama canâoarâ cu lilici/kitki [2].

Cu nâscârsirea, mâyiripsirea tu casili loati cu niki ți nu eara ș-ahâtu mări, m’llerili nu kirea multâ oarâ cu ahtări huzmeț. Eali lâ avea câștiga a ficiurițloru și lucra lâna.

Iarna, ți cara că eara tu mesea di alti mileț, armâñilli câlivyeañi ș-duțea bana dupâ adețli clirunumsiti di la pâpâñi. Cu turțâlli avea mași ligâturi di emburliki/tugearlâki, că avea altâ pisti. Cu grețlli, armeñilli ș-uvreilli ți bâna ș-elli tu câsâbă, avea mași cu elli ligâturi di prâmâtliki.

Singura mileti criștinâ cu cari avea ligâturi tu câmpu eara vâryarilli makiduneañi. Ligâturli cu elli eara multu buni, ama pțâni, că avea zânăț ahoryea. Cu elli s-aduna, ma multu, tu dzâlili pisimi (di sârbâtoari) tu idyea bâsearicâ a curi nomuri li tiñisea tuț.

Câti vârâ pisudrom (curier) pitricutu tu Livădz ică ți yinea di Livădz aduțea, cându ș-cându, hâbări di la ațelli ți armasirâ acasâ. Pârinţâlli ți ș-mârtarâ feata di Stâ Mârie – ș-nu irna tu idyea hoarâ i câsâbâ – ș-câlisea feata, tiñisindalui ași unâ țeremonie cu sâltânati. Dupâ 1-3 meși di șideari la pârinţâ, sucrimea, cu idyea sâltânati, ș-aduțea nveasta acasâ ta s-hibâ deadunu cu naua taifâ cându va ș-llia diznău calea s-ankiseascâ tu munti.

Aesta eara turlia di banâ a câlivyeañilor, nu mași tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ (pânâ tu 1913), ama ș-pânâ dupâ doilu polimu mondial, anda hoara a loru fu aspartâ di dipu, fu adratâ padi-livadi, ti daua oarâ.

Maca, toamna, câlivyeañilli ș-alâsa horli a loru ditu munti cu doru și sicleti, ta s-ducâ tu locări iu nu s-dukea acasâ, ama iu prăvdzâli putea s-treacâ iarna, primuveara, alâsa cu miraki câmpurli ș-alina hârcoki tu munţâ, la elli acasâ, iu s-aduna cu tutâ soia ș-tuț soțlli tu locărli vruti, iu șidea ma largu, cu harauâ, ta s-lucreadzâ lucurlu a loru imiru.

[1] Tu unâ carti pitricutâ di Mihail Gioga, ditu apriiru 1973, elu dzâțea cumu s-feațirâ lucârli cunuscuti ghini di tuț aușlli: “Unâ alumtâ sarpitâ avea ahurhitâ contra a beilor ți câfta di la hoarâ pâradz para mulțâ, girimé ti pășteari, ama fârâ s-aibâ vârâ carti di la cratu ti ahtari lcuru. Alumta, tu numa a hoarillei, u dusirâ doi oamiñi: Papazi, cu ligâturi tu țercurli administrativi a Vilaietlui Sârunâ, ș-paplu a tău, lali Parișcu Barba, ațelu ți-lli angâsâi oamiñilli contra a beilor. Alumta fu apreasâ, ama pânâ tu soni armâñilli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul). Cându, unâ dzuuâ di agustu, anlu 1896, eroilli s-turnarâ-n hoarâ cu apofasea-n gepi, oamiñilli âlli purtarâ pi brațâ, di la Scâpitatu până tu Misihori (mesea a hoarillei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: Meglenoaromânii” I pag. 29.

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

În timpul imperiului otoman, bunurile imobile rurale care puteau fi arendate pentru pășunat erau de trei categorii:

a) “mulkie” – bunuri proprietate individuală, obținute pe bază de acte emise de autorităţi ca recompensă pentru servicii aduse statului sau pentru acte de bravură în războaie;

b) “vacufie” – bunuri proprietate bisericească;

c) “mirie” – bunuri proprietate de stat aflate în folosință individuală sau colectivă.

Primele două categorii de bunuri aflate în deplină proprietate puteau fi înstrăinate de proprietari cu înscrisuri legale. Deținătorii, uzufructuari de bunuri “mirie”, puteau înstrăina numai dreptul de folosinţă, iar statului, proprietar de drept, îi erau obligați să-i plătească o dare care nu depășea 10% din veniturile aproximate. Darea era încasată de persoane particulare care concesionau acest drept prin licitaţie publică.

În ceea ce privește bunurile imobile urbane, acestea erau numai “mulkie” și “vacufie”.

Platoul pe care și-au instalat așezarea livezenii, a fost considerat multă vreme proprietate mulkie a unor bei.

În urna acţiunilor judiciare întreprinse de livezeni către sfârșitul secolului XIX, ei au câștgat în fața Curții de Casaţie din Istambul dreptul de “mirie”, în anul 1896 [1].

În primele zile de la poposirea în locurile de iernat, bărbații amenajau saielele pentru adăpostit animalele în timpul iernii, iar femeile amenajau încăperile primite în folosinţă pentru iernat.

Adăpostul făcut pentru iernatul oilor se numea “mandră” spre deosebire de cel de vară, unde oile erau mulse, cere se numea “stani”.

Activitatea obișnuită, zilnică, a bărbaţilor era legată de îngrijirea și pășunatul oilor, până în ianuarie, când începea și mulsoarea oilor ai căror miei se sacrificau. În aprilie se făcea tunsoarea oilor și apoi pregătiri pentru o nouă deplasare la munte cu familiile, cu oile scoase cu bine din iarnă, cu mieii reţinuţi pentru prăsilă.

Activitatea femeilor se desfășura în locuinţele provizorii închiriate, care, nici pe departe, nu aveau confortul celor proprii de la munte.

Din firul tors vara, la munte, împleteau ciorapi care erau cumpărați la preţuri bune, mai ales, de populaţia turcă. Turcoaicele, fiindcă nu-și împleteau singure ciorapii, purtau ciorapi albi împletiți din lână fină de aromânce . Dacă ciorapii pentru femei erau albi sau albi și înfloraţi, cei bărbătești erau albi sau coloraţi, dar niciodată înfloraţi [2].

Dereticatul, gătitul, în condiţiile de provizorat în locuințe modeste, nu luau mult timp femeilor. Se ocupau însă cu atenţie de copiii mici și-și foloseau cea mai mare parte din timp cu prelucrarea lânii.

Deși iarna erau în mijlocul altor popoare, aromânii livezeni îsi duceau viaţa după propriile datini moștenite. Cu turcii nu aveau decât legături de afaceri, fiind de altă religie. Cu grecii, armenii și evreii locuitori ai orașelor, aveau, de asemenea, doar relaţii comerciale.

Singura populaţie creștină cu care intrau în legături la cîmpie erau slavii macedoneni. Relaţiile cu aceștia erau din cele mai bune, dar foarte restrânse din cauza ocupaţiilor care erau diferite. Cu aceștia se întâlneau, mai ales, în zilele de sărbătoare la aceeaşi biserică ale cărei reguli erau ţinuți să le respecte cu toţii.

Câte un curier trimis la Livezi sau venind de la Livezi aducea, din când în când, vești de la cei puţini rămași acasă. Părinţii care îşi măritaseră fata de Sfânta Maria – și nu erau în aceeași localitate la iernat – își invitau fata, respectind un ceremonial fastuos. După 1-3 luni de ședere la părinţi, socrii, cu același ceremonial, își aduceau nora acasă pentru a fi împreună cu noua familie când se vor porni din nou spre munţi.

Modul acesta de viaţă i-a caracterizat pe livezeni, nu numai în perioada imperiului otoman (până în 1913), dar și până după cel de-al doilea război mondial, când așezerea lor a fost distrusă total pentru a doua oară.

Dacă, toamna, livezenii părăseau așezarea lor de la munte cu nostalgie și cu păreri de rău, deplasându-se în locuri în care nu se simţeau acasă, dar unde turmele puteau supravieţui iernii, primăvara, părăseau cu bucurie câmpiile și urcau voioși în munţi, la ei acasă, regăsindu-se cu toate rudele și toţi prietenii în locurile îndrăgite, unde își continuau fericiţi activitatea lor pașnică.

[1] Mihail Gioga – într-o scrisoare, din aprilie 1973, relata acele împrejurări cunoscute îndeaproape de toţi vârstnicii: “O luptă aprigă începuse împotriva beilor care spoliau comuna de sume însemnate de bani, sub formă de taxe de pășunat, fără să aibă la bază vreun titlu legal. Lupta a fost dusă în numele comunei de doi oameni care se completau unul pe altul: Papazi, cu legături în cercurile administrative ale Vilaietului Salonic, secundat de bunicul tău, lali Parișcu Barba, animatorul și mobilizatorul populaţiei împotriva beilor. Lupta a fost dârzâ, dar a fost câștigată în faţa Curţii de Casaţie din Istambul. Când, într-o zi de august a anului 1896, eroii s-au întors în sat cu hotărârea în buzunar, poporul i-a purtat în brațe, de la Scâpitat (apus) până în Misihori (mijlocul comunei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: “Meglenoaromânii” I pag. 29.