Armati și strañe dăcuţi și romani ditu Dacia
Pi teritoriul anamisa di Dunaru, Amarea Lae, Munțălli Carpaț și bazinul intracarpatic băna tru antichitate populațiili a gețlor și a dăcuţloru.
Steliu Lambru, 21.11.2022, 18:51
Pi teritoriul anamisa di Dunăre, Amarea Lae, Munțălli Carpaț și bazinul intracarpatic băna tru antichitate populațiili a gețlor și ăcuţloru.
Toară a civilizațiiloru a lor materiale fură aflati tru ndauă situri arheologhiţi, iara artefactili aflati până tora dateadză ninti si dupu anăkisearea ali Dacie di cătră romani și a fuziunillei daco-romane cari s’feaţi deapoa. Ditu arada a aluştoru artefacte, armatli suntu pi protlu loc neise di simasie anamisa di indiţiili ţi ălli agiută arheologilli să-și imagineadză nivelu di dezvoltare a gețlor și a dăcuţloru, comparativ cu romañilli.
Prezența a romañilor la Dunarlu di Nghiosu dateadză ditu primlu secol nintea ali eră criștină. Ună bună parti a triburilor a geților și dăcuţloru avea intrată tru orbita ali ţivilizație romană, ama alti avea armsă ică nu aprukea clientelismul roman. Nai ma aribelu văsille dac eara Decebal, ditu bitisita a primlui secol ali eră criștină, cari avea statlu tru zona central-sud-estică ali Românie di adză, tru Munțăllii Șureanu ditu Carpațlli Meridionali. Dupu aţeali dauă polimi, anamisa di 101-102 și 105-106, purtati di amirălu Traian, văsillelu dăcuţu Decebal easti azvimtu, decapitatu și regatlu a lui anăkisitu. Ase fitrusea, neise alăncea sinteza daco-romană lugursită di istoriţ baza formarillei națiunillei române.
Asociația “Terra Dacica Aeterna” s-thimilliusi tru 2007 și easti adrată ditu ună parei di entuziaști cari organizeadză spectacole de reenactment și promoveadză cultura getică și dacică. Tra s’aibă ună imagine a armatloru cu cari s-lumtară dăcuţlli și romanii, aoa şi 1900 di ani, Andrei Duduman di la asociația adusă aminti s-anviscu tru dac și părăstisi armatli a dacilor la vernisarea expozițiillei “Dacia, aţelu ditu soni sinuru ali romanitati”.
“Avem un războinic dac, ună turlie unu capdanu di infanterie greauă. Ti războinicul dac, nai ma importantu element vizual eara scutlu, a cusi design easti inspirat di modelele di pi columnă, eali pot s’hibă mutriti tru lapidariumul a Muzeului Național di Istorie ali Românie. Doilu element multu important easti apala di turlie celtică, a curi teacă easti zuyrăpsită cu motive cari suntu pi cunuscuta matriță dacică aflată Sarmizegetusa. Easti ună apală lişoru ti lucrari. Un altu element important di protecție a războniclui easti cămeașa di dzali. Tru cazlu aestu, easti ună cămeașă di dzali nituită tamam bună ti unu arăzboinic ma avutu, cu niscănti hălăţ materiale ma buni. Nituirea aduţea ună rezistență ma bună a cămeaşillei. Cămeașa proteja maxus la goadi, tăllituri, mai puțăn la spănticari. Ea eara maxus adrată s-protejeadză războinicul di tăllituri. Pi cap am un coifu tip Spangenhelm, di inspirație sarmată. Eara adratu ditu segmente de metale andziminati cu bendză și cu nituri. Ca parti ţivilă a strañilui, să spunu aşi, am niscănti giuvaericadz di asimii, cunuscutili penuri dakiţi, tru cazlu aestu maş 3. Ditu câti știu s-aflară și cu 5, și cu 7, și cu 9, după posibilitățli a aţilui caru purta strañilu. Amu şi ndauă mărdzeali di geami și, dealihea, niscănti neali tut di asimi, replit după artefacte orighinali. Un element multu importantu, un semnu a unlui nobil dac, easti sica, cunuscuta sică dacică, un pumnalu.”
Tu arada a lui, Lucian Vulpe agiucă rolu a legionarului roman. “Cara la daci echipamentul eara vără turlie nistandardizatu, avânda diversi decorațiuni și niţi un echipamentu nu ş-aduţi cu alantu, la romani, alliumtrea, tuti eara standardizati. Armata romană eara ună armată profesionistă, tută lumea s-nviştea și alumta idyea turlie. Legionarlu roman standard avea ca armă di bază maş gladiusul, ună armă de turlie iberică, cu origini tru Spania, cari eara ufilisită di nai multi ori nu la dueluri, ama la pindzeari. S-ufilisea la spănticari di itia că eara mulță legionari unu ningă alantu și nu avea loc ti minari. Cathi unu legionaru roman eara apărat di ună “lorica segmentata”. Eara ună armură multu flexibilă, multu mobilă, adrată ditu segmente de tablă, cari eara multu lişoru di znueari tu kirolu di alumtă. Avea nica şi unu coif cari îlu apăra multu ghini de armile curbate ică ndreapti a dackeañîloru. După protlu polimu daco-roman, coiful roman fu ranforsat, tu mesea a lui nica s’adavgară dauă bari di heru tra s’alu agiută să s’apără di apalili (spadele) dakiţi. Echipamentul easti completat de un scut roman, di nai multi ori ori decorat cu ărki și pi cari angrăpsea numa a legiunillei, tru cazlu aestu legiunea a V-a Macedonica staționată Turda. Tu cicioaru purta caligae, sandalele clasiţio romane, cari putea s’libă di ma multi turlii. La centurion eara ma abundentu decorate și ma performante andicra di legionarlli aplo. Nica avea şi ună tunică și ună pilerină, cari avea numa pennula, cari-lu apăra pi askirlălu roman tu kiro di ploaie ică tra să s-ngăldzască.”
Dacilli și romañilli cu armili și strañili a lor xanaanyeară și la Muzeulu Național de Istorie ali Românie di București. Elli suntu ună lume ditu veclliulu kiro cari s’rencarneadză dinintea a lumillei di adză pritu miraclleadzlli ti tricutlu kiro.
Autoru: Steliu Lambru
Armânipsearea: Taşcu Lala
