Agenda armaneasca (25.ian.2017)
Aşi cum si câdea, cama marile evenimentu, arhiusinda di-tru 2010 a mesuljui gh’inar, easte Dzuua a Culturâl’ei Română. Canda pi zboarâle a unui poet ţi muri tamam tru anulu 2010, Adrian Păunescu (1943-2010), care dzâţea tru un versu, “la noi tru iţe pasa an si eminescuiaşte”, lucrile si dusiră aşi că di-tru 2010, dzuua di naştire a lu Mihai Eminescu fu aleaptă şi ca Dzuuă a Culturâl’ei Română. Tut ca tru alţâ an’i, şi anulu aestu si feaţiră manifestări culturale ţi lu adusiră aminte pi Eminescu (1850-1889), “poetulu nipâreacl’e”, tra s-dzâţim expresia uidisitâ pi care criticulu George Călinescu (1899-1965), dispârţât pri-ru dzaţe an’I di calendar di poetulu a cure bană u scrise tru carte şi el, “Viaţa — bana — lui Mihai Eminescu”, expresia “poetulu nipâreacl’e” George Călinescu u loa di-tru poezia di vreare “Pri lângă pluc’’l’i fară soţ”. Mihai Eminescu, poet a imaghinilor selenare, tru poezia “Floare alabastră”, el işişi pare că si avea comparată cu un plop atumţea bagă versul “ca năuc eu stam In lună”, ca un glar eu stam în lună”, “ţi muşată ţi nibună, easte-albastra-m’i, dulţe floare”. Expresia aestâ si ndrupaşte pi ninca alte dauă poezii, unâ u dzâsim, “Pri lângă pluc’’l’i fârâ soţ”, pluc’’l’i pri care tut îl’i misura poetulu cându şi-u aştipta pri-tru m’eaerdzire di aştiptare, vruta. Eara metafora a lui, care aştipta singur, easte unâ comparaţie inversă faţă di aţea di-tru “Floare albastră”, tora pluplu easte un simbol a poetului singur.
Hristu Steriu, 02.02.2017, 21:41
Aşi cum si câdea, cama marile evenimentu, arhiusinda di-tru 2010 a mesuljui gh’inar, easte Dzuua a Culturâl’ei Română. Canda pi zboarâle a unui poet ţi muri tamam tru anulu 2010, Adrian Păunescu (1943-2010), care dzâţea tru un versu, “la noi tru iţe pasa an si eminescuiaşte”, lucrile si dusiră aşi că di-tru 2010, dzuua di naştire a lu Mihai Eminescu fu aleaptă şi ca Dzuuă a Culturâl’ei Română. Tut ca tru alţâ an’i, şi anulu aestu si feaţiră manifestări culturale ţi lu adusiră aminte pi Eminescu (1850-1889), “poetulu nipâreacl’e”, tra s-dzâţim expresia uidisitâ pi care criticulu George Călinescu (1899-1965), dispârţât pri-ru dzaţe an’I di calendar di poetulu a cure bană u scrise tru carte şi el, “Viaţa — bana — lui Mihai Eminescu”, expresia “poetulu nipâreacl’e” George Călinescu u loa di-tru poezia di vreare “Pri lângă pluc’’l’i fară soţ”. Mihai Eminescu, poet a imaghinilor selenare, tru poezia “Floare alabastră”, el işişi pare că si avea comparată cu un plop atumţea bagă versul “ca năuc eu stam In lună”, ca un glar eu stam în lună”, “ţi muşată ţi nibună, easte-albastra-m’i, dulţe floare”. Expresia aestâ si ndrupaşte pi ninca alte dauă poezii, unâ u dzâsim, “Pri lângă pluc’’l’i fârâ soţ”, pluc’’l’i pri care tut îl’i misura poetulu cându şi-u aştipta pri-tru m’eaerdzire di aştiptare, vruta. Eara metafora a lui, care aştipta singur, easte unâ comparaţie inversă faţă di aţea di-tru “Floare albastră”, tora pluplu easte un simbol a poetului singur.
Aeste singurătate şi tutunâoară imagine selenară li videm şi tru poezia “Luceafărul”, tru care poetulu nu poate sâ si uidisească cu vruta a lui cu numâ anonimă, s-dzâţim aşi, “Cătălina”, cu noima şi a unei antiteză cu hiinţa lui stelară, a lu Hyperion, a Luţeafirului, Catălina easte unâ feată di-tru lumea sublunară, di-tru lumea pământeană, di nghios, “Cata — Cătălina”. Prefixulu aestu “cata”, di lume sulblunară, spune ca ună sinteză calitatea di nâpreacl’e a poetului ţi imnă pri-ndzaeană, tru sferile analte a ţerului, hyper-ion”.
Ma să analizăm aestu zbor tru părţâle a lui etimologhjiţe, “hyper” — di ndzeană, antiteză cu “cata-“ di nghios, şi “-ion”, aţel care imnă (achjicâsinda c pri cubeulu a ţerlui, videm că Dzuua a lu mihai Eminescu, di pi 15 gh’inar, are ligâtură tru calendar şi cu Dzuua a Sâmtului Ioan, di pi 7 gh’inar.
Cu aestâ numă, di hyper-ion a Luţeafirului, Mihai Eminescu, are unâ a daua denumire, după marea lui poezie, capodopera dispre care şi faţim tora zbor, “Luţeafirulu”, di “Luţeafirulu a poeziil’ei românească”, denumire consonantă, muşat consonantă cu un pleonasmu, cu denumirea di “poet nipâreacl’e”.
Maca anamisa di Mihai Eminescu şi George Călinescu tricură dzaţe an’i di calendar, di la moartea lu Adrian Păunescu arhiusi tamam di aţel an, 2010, sărbătoarea născută di-tru Dzuua di naştire a lu Mihai Eminescu, 15 gh’inar, Dzuua a Culturâl’ei Română. Tut ca Mihai Eminescu, care avea multă vreare trâ armân’i, ca fraţ romaniţ di anaparte di apa a li Dunăre, fraţâl’i arămăn’i, di la sud, şi Adrian Păunescu, tru emisiunile a lui la televiziune, l’i aduţea cu mare vreare şi pi arămăn’i, pi schenă. Aşi si alânci pi ţerulu a cânticului arămănescu unâ steauâ cu boaţe di malămă şi cu numa di Sirmă, Sirma Grandzulea.
Anulu aestu, Dzuua a lu Eminescu, şi a li Cultură Română, fu sărbătorită va s-dzâţim la mardzinea a lumil’ei, cătră la Soare-Răsare, tru Extermulu Orinetu, tru îndipârtata China. La Beijing fu dat un filmu tamam dispre poemulu Luţeafirulu. Ma s-v’inim, di-tru Asia, tru Europa, tru ţara di iu nâ easte vinită şi limba, la Roma Institutlu cultural Român are organizată manifestări cultural, iara tru câsâbălu Milano fu dat un filmu documentar dispre bana a lu Mihai Eminescu.
**********************
Mesulu gh’inar easte ca un mes di arhiusitură tră bana culturală şi pri-tru Dzuua a Culturâl’ei, di pi 15 gh’inar, ama şi pri-tru Dzuua a uniril’ei a li Moldova cu Ţara Românească, la 24 gh’inar, anulu 1859. Atumţea fu aleptu ca domnu ică domnitor a Ţarâl’ei Românească, domnulu a li Moldova, aleptu cu vârâ dauâ-treie siptămân’I ma ninte, la 5 gh’inar, Alexandru Ioan Cuza. Dorulu trâ unire a ţărilor române, care gheologhic putem s-dzâţim eara unite di m’il’e di an’i ninte di Munţâl’i Carpaţi (aşi cum avea faptâ referire la aestâ ligtură muntoasă istoriculu Nicolae Iorga (1871-1940). Anulu 1859 fu unâ arhiusitură a li oficilaizare a uniril’ei pri care român’il’i u duchea pri-tru limbâ şi piri-tru bana a lor românească. Ninte di unificare pri-tru domnitor, fu unificare pri-tru tipografie, iar după 1859, unificarea si duse ninte pri-tru unirea a capitalilor Iaşi şi Bucureşti, ca unâ singură capitală, Bucureşti, şi oficializarea a numâl’ei di România, tru anulu 1862, la 24 gh’inar. Nu eara agârşiţ niţe fraţâl’i di la sud di Dunăre, arămăn’il’i. Di doi an’i ninte, tru anulu 1860, si avea faptâ Comitetulu Macedo-Român, preşedinte Dimitrie Cozacovici, iar tru 1864, cându la Bucureşti si dişcl’ise universitatea, la sud di Dunăre si dişcl’ise nviţâmintul trâ armân’i, tru localitatea Târnova, iu dascal eara Dimitrie Atanasescu, după ţi avea nviţată liceulu la Bucureşti. Cu agiutorulu a statului Român, arhiusea trâ unâ mare perioadâ tru an’il’i care vinirâ, inviţămintul trâ arămân’i, ca unâ musată paralelă didactică la nviţâmintul di grad universitar, di la Bucureşti.
Di numa a lu Alexandru Iaon Cuza, domnitor întră 1859-1866, si leagă M’ica Unire di la 1859, şi tutunoarâ nviţâmintul românescu, trâ fraţâl’i di la sud di Dunăre, arămăn’il’i, sau macedo-vlahil’i, cum dzâse tru dodecalogulu tabla a ţilor 12 averuri trâ armân’i, di-tru anulu 1993, a li Matilda Caragiu Marioţeanu (1927-2009).