Unirea, ca ună horă

Hora Unirii (giucare cor, şi coada ţi sâ ncl’idi cu caplu di cor) easte unulu di simbolurile care contureadză leghenda a Uniril’ei a Principatilor Române, tru 1859, prin dubla aleadzire a lu Alexandru Ioan Cuza, tru Moldova şi Muntenia. Di aoa şi 160 di an’i şi ninca şi mamultu, român’il’i se acaţă, di la egal la egal, în hora (gioculu) a unitatilei naţională şi, aşi diunâoară, lă v’ine ritmul şi versurile Hai să dăm mână cu mână!”. Toţ aţei care învârtescu aestu gioc ca un ţercl’iu/ horă cântă versurile mobilizatoare care îl’i cl’eamă pi muntean’i şi moldovean’i să si unească. Amândol’i avem ‘nâ numă,/Amindo’i ‘nâ soarta-n lume./Eu ți-esc frate, ş-tine, frate,/Tru noi doil’i un gean bate!” spune cânteculu ţe însuţaşte hora/gioculu. Poezia zburaşte di unire, di România şi român’i, de un singur suflet şi un singur destin. Autorulu a inspiratilor versuri easte cunoscut, de fapt easte celebru, ună personalitate istorică a poporului român, poetulu Vasile Alecsandri. Scriitor di mare sensibilitate, folcloristu avizat, om politic, ministru şi diplomat, membru fondator a li Academie Română, creator a teatrului românesc și a literaturâlei dramatică în România, patriot şi personalitate marcantă a român’ilor, Vasile Alecsandri u publicăă poezia Hora Unirei” tru 1856, tru Steaua Dunărilei”, revista a lu Mihail Kogălniceanu, un altu apostol a român’ilor, luptător trâ unirea lor. În prezentu si consideră, aproapea în unanimitate, că Hora Unirii” fu giucată prota oară la 24 ianuarie 1859, cându Alexandru Ioan Cuza fu aleptu domnu şi la Bucureşti, după ţe fu ma-ninte alept domnu a li Moldovă, la 5 ianuarie mizi trecut. Ună pictură cunoscută alâxeaşte nâheamâ perspectiva istorică. Easte celebra Horă a Uniril’ei la Craiova”, pictată di Theodor Aman, tru 1857. Schena realizată di artistu pe un panou di lemnu spune, într-ună noapte lum’inată de făclii, ună mulţame/mulţâ/tâbâbie di oamini entuziaşti, acâţaţ mână cu mână” într-ună horă precum aţeale giucate di român’i. Realizarea artistică easte ahoria şi, macă si mutreşti cum sunt acâţate mân’ile, canda avdzâ ritmul şi versurile a Horâl’ei a li Unire. Fişa tehnică a liştei pictură esenţială trâ istoria român’ilor zburaşte tamam di evenimentul surprinsu di artist, dzuua di 9 octombrie 1857 cându, la Craiova, si giucă pentru prima dată Hora Unirii”. Istoria nă oferă şi explicaţia simplă a a liştei constatare şi v’ine di la autorulu a muzicâlei pi care fură bâgate versurile a lu Alecsandri, easte zborulu di compozitorulu Alexandru Flechtenmacher. Dintr-ună familie germană din Braşov, Alexandru Flechtenmacher si născu la Iaşi, iu tată-său, juristu sas, si avea stabilită. Ama, în perioada 1853-1858, deci tama înaintea Unirl’ei di-tru 1859, compozitorulu sas născut la Iaşi, Alexandru Flechtenmacher, locuia şi lucra la Craiova. Aclo si pare că si feaţe şi momentul de inspiraţie în care compozitorulu si aşezăă la pian şi compuse melodia legendară. La dip şcurtu chiro, mai exactu la 9 sumedru/octombrie 1857, locuitoril’i a Craiovâlei, entuziaşti susţânători a Uniril’ei a Principatilor, bâgară în faptu hora compusă di concitadinulu a lor compozitor, pi versurile inspirate a lu Vasile Alecsandri. Pictorulu Theodor Aman asistăă la aestu evenimentu şi, tru tot aţeauăşi toamnă a anului 1857, pictăă “Hora Uniril’ei la Craiova”. Dinclo di valoarea l’ei artistică şi estetică, pictura lui easte un documentu istoric extrem di preţios, ună dialithea/ adevărată cronică vizuală. Ună imaghine spune mai multu decât zboarâle, susţân, fârâ dânâseare, jurnaliştil’i, ama important easte să ştim să u mutrim. Ma să bâgăm cap la cap datile cronologhiţe aduse în discuţie, constatăm ună susţânire entuziastă a ideil’ei a li unirei a ţilor doauă principate române, Moldova şi Muntenia, cu multu chiro năintea gestului politic a li dublă aleadzire a lu Alexandru Ioan Cuza. Soarta/mira ţilor doauă principate se aflaa de ţiva chiro în atenţia mărilor puteri europeane a chirolui. Tru aestu chiro, am, român’il’i şi lideril’i a lor alumta de-a ndreptul trâ aestu deziderat. Unirea Principatelor nu fu ună conjunctură fericită şi niţe un simplu moment di abilă inspiraţie politică, că aspiraţia di secole a ţilor care bâna trum aţeale doauă voievodate. Precedentul v’ine di-tru anulu 1600, cându domnitorulu a Muntenilei, Mihai Viteazul, reuşi să unească toate ţeale treie principate româneşti, Transilvania v’ine arada di Moldova şi Muntenia. După dauă secole şi giumitate, la giumitatea a tumultosului secol XIX, român’il’i îşi didea “mână cu mână”, şi anvârea “hora frăţiil’ei pi loculu/pământul a României”.

Marius Tiţa, 27.01.2019, 21:13

Hora Unirii (giucare cor, şi coada ţi sâ ncl’idi cu caplu di cor) easte unulu di simbolurile care contureadză leghenda a Uniril’ei a Principatilor Române, tru 1859, prin dubla aleadzire a lu Alexandru Ioan Cuza, tru Moldova şi Muntenia. Di aoa şi 160 di an’i şi ninca şi mamultu, român’il’i se acaţă, di la egal la egal, în hora (gioculu) a unitatilei naţională şi, aşi diunâoară, lă v’ine ritmul şi versurile Hai să dăm mână cu mână!”. Toţ aţei care învârtescu aestu gioc ca un ţercl’iu/ horă cântă versurile mobilizatoare care îl’i cl’eamă pi muntean’i şi moldovean’i să si unească. Amândol’i avem ‘nâ numă,/Amindo’i ‘nâ soarta-n lume./Eu ți-esc frate, ş-tine, frate,/Tru noi doil’i un gean bate!” spune cânteculu ţe însuţaşte hora/gioculu. Poezia zburaşte di unire, di România şi român’i, de un singur suflet şi un singur destin. Autorulu a inspiratilor versuri easte cunoscut, de fapt easte celebru, ună personalitate istorică a poporului român, poetulu Vasile Alecsandri. Scriitor di mare sensibilitate, folcloristu avizat, om politic, ministru şi diplomat, membru fondator a li Academie Română, creator a teatrului românesc și a literaturâlei dramatică în România, patriot şi personalitate marcantă a român’ilor, Vasile Alecsandri u publicăă poezia Hora Unirei” tru 1856, tru Steaua Dunărilei”, revista a lu Mihail Kogălniceanu, un altu apostol a român’ilor, luptător trâ unirea lor. În prezentu si consideră, aproapea în unanimitate, că Hora Unirii” fu giucată prota oară la 24 ianuarie 1859, cându Alexandru Ioan Cuza fu aleptu domnu şi la Bucureşti, după ţe fu ma-ninte alept domnu a li Moldovă, la 5 ianuarie mizi trecut. Ună pictură cunoscută alâxeaşte nâheamâ perspectiva istorică. Easte celebra Horă a Uniril’ei la Craiova”, pictată di Theodor Aman, tru 1857. Schena realizată di artistu pe un panou di lemnu spune, într-ună noapte lum’inată de făclii, ună mulţame/mulţâ/tâbâbie di oamini entuziaşti, acâţaţ mână cu mână” într-ună horă precum aţeale giucate di român’i. Realizarea artistică easte ahoria şi, macă si mutreşti cum sunt acâţate mân’ile, canda avdzâ ritmul şi versurile a Horâl’ei a li Unire. Fişa tehnică a liştei pictură esenţială trâ istoria român’ilor zburaşte tamam di evenimentul surprinsu di artist, dzuua di 9 octombrie 1857 cându, la Craiova, si giucă pentru prima dată Hora Unirii”. Istoria nă oferă şi explicaţia simplă a a liştei constatare şi v’ine di la autorulu a muzicâlei pi care fură bâgate versurile a lu Alecsandri, easte zborulu di compozitorulu Alexandru Flechtenmacher. Dintr-ună familie germană din Braşov, Alexandru Flechtenmacher si născu la Iaşi, iu tată-său, juristu sas, si avea stabilită. Ama, în perioada 1853-1858, deci tama înaintea Unirl’ei di-tru 1859, compozitorulu sas născut la Iaşi, Alexandru Flechtenmacher, locuia şi lucra la Craiova. Aclo si pare că si feaţe şi momentul de inspiraţie în care compozitorulu si aşezăă la pian şi compuse melodia legendară. La dip şcurtu chiro, mai exactu la 9 sumedru/octombrie 1857, locuitoril’i a Craiovâlei, entuziaşti susţânători a Uniril’ei a Principatilor, bâgară în faptu hora compusă di concitadinulu a lor compozitor, pi versurile inspirate a lu Vasile Alecsandri. Pictorulu Theodor Aman asistăă la aestu evenimentu şi, tru tot aţeauăşi toamnă a anului 1857, pictăă “Hora Uniril’ei la Craiova”. Dinclo di valoarea l’ei artistică şi estetică, pictura lui easte un documentu istoric extrem di preţios, ună dialithea/ adevărată cronică vizuală. Ună imaghine spune mai multu decât zboarâle, susţân, fârâ dânâseare, jurnaliştil’i, ama important easte să ştim să u mutrim. Ma să bâgăm cap la cap datile cronologhiţe aduse în discuţie, constatăm ună susţânire entuziastă a ideil’ei a li unirei a ţilor doauă principate române, Moldova şi Muntenia, cu multu chiro năintea gestului politic a li dublă aleadzire a lu Alexandru Ioan Cuza. Soarta/mira ţilor doauă principate se aflaa de ţiva chiro în atenţia mărilor puteri europeane a chirolui. Tru aestu chiro, am, român’il’i şi lideril’i a lor alumta de-a ndreptul trâ aestu deziderat. Unirea Principatelor nu fu ună conjunctură fericită şi niţe un simplu moment di abilă inspiraţie politică, că aspiraţia di secole a ţilor care bâna trum aţeale doauă voievodate. Precedentul v’ine di-tru anulu 1600, cându domnitorulu a Muntenilei, Mihai Viteazul, reuşi să unească toate ţeale treie principate româneşti, Transilvania v’ine arada di Moldova şi Muntenia. După dauă secole şi giumitate, la giumitatea a tumultosului secol XIX, român’il’i îşi didea “mână cu mână”, şi anvârea “hora frăţiil’ei pi loculu/pământul a României”.

Autor: Marius Tiţa

Armânipsire: Hristu Steriu