GAUDEAMUS Oradea, cel mai tânăr dintre evenimentele organizate de Radio România în cadrul Programului LECTURA – GAUDEAMUS, a ajuns în acest an la cea de a patra ediţie.
Joi, 4 mai, începând cu ora 12:00, la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Capitală, va avea loc cel de-al doilea work-shop din cadrul celei de-a treia ediţie a proiectului Radio Fiction Desk.
Radio România Muzical, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, organizează pentru al doilea an consecutiv Concursul naţional pentru elevi Ascultă 5 minute de muzică clasică.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri primește dosarele candidaților străini pentru pentru bursele acordate de statul român în anul universitar 2017-2018.
Orchestra de Cameră Radio, alături de solista de jazz Elena Mîndru şi de invitaţii săi, Thomas J. Turunen - pian, Michael Acker - contrabas şi Anssi Tirkkonen - percuţie, sub bagheta Mihaelei Cesa-Goje, prezintă o seară inedită de jazz simfonic.
În drumurile sale prin ţară, după ani în care a evoluat pe scene din localităţi mai mari sau mai mici, Horia Mihail a constatat că infrastructura pianistică este una foarte slabă.
Editura Casa Radio rememorează albumele muzicale ce-l au ca protagonist pe pianistul Horia Mihail, cu ocazia recitalului pe care artistul îl va susţine la Sala Radio, miercuri, 19 aprilie, de la ora 19:00
După un periplu prin Moldova de dincolo şi dincoace de Prut şi prin Ardeal,numărând deja 7 recitaluri, peste 2.000 de spectatori şi multe minute în şir de aplauze, Turneul Pianul Călător, ediţia a VII-a, care are loc în perioada 5 aprilie - 4 mai, ajunge
În zilele de 12 şi 13 septembrie 2017 va avea loc la Bucureşti cea de a XXVI-a Conferinţă Anuală a PBI (Public Broadcasters International). La ultima reuniune PBI de la Montreal, Radio România a fost desemnată drept organizator al conferintei din 2017.
În data de 11 aprilie 2017 au avut loc la Bucureşti, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, lucrările Comitetului Director al Public Broadcasters International (PBI).
Miercuri, 12 aprilie, ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune un rafinat dialog muzical între Vivaldi şi Piazzolla, sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, cu participarea violoniştilor Gabriel şi Simina Croitoru
Big Band-ul Radio continuă seria de concerte Jazz pe româneşte cu o nouă seară de jazz la Sala Radio, marţi, 11 aprilie, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor.
Turneul Pianul Călător, ediţia a VII-a, continuă, valsul fiind irezistibila propunere muzicală a pianistului Horia Mihail, care realizează acest turneu însoţit de un pian de concert, pus la dispoziţie de Radio România.
Premiere absolute la Teatrul Naţional Radiofonic Capitularea şi Tigrul şi leoaica de Constantin Venerus Popa
Sâmbătă, 8 aprilie, ora 19:00, scena Sălii Radio devine un spaţiu al jocurilor copilăriei pe ritmuri muzicale, într-un concert-spectacol al Corului de Copii Radio, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, în regia lui Dragoş Huluba.