Luna iunie vine în București, la Galeria Estopia, cu o altfel de vară!
Premiul Publicului a fost câștigat de scurtmetrajele Don't Know What (Austria) și Ojos que no ven (Spania)
Plecând de la fotografii alb-negru cu conaţionali îmbrăcaţi cu ii, cămăşile tradiţionale sunt purtate astăzi de tinerii studenţi români pe lângă cele mai importante obiective istorice din Roma.
Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta şi dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea muzicii în ziua solstiţiului de vară.
Ziua universală a iei a fost sărbatorită şi în Italia, în ciuda pandemiei, prin manifestări virtuale.
La 90 de ani de la prima traducere în italiană a volumului Ciuleandra, de Liviu Rebreanu, Editura Rediviva, din Milano, a reluat publicarea volumului cu o nouă traducere.
Începând cu 21 iunie 2020, Liga Studenților Români din Străinătate - Filiala Italia (LSRS), sub patronajul Ambasadei României din Italia și Accademiei di Romania în Roma organizează evenimentul IE, inspiring generations
Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti vă invită miercuri, 24 iunie, de la ora 11:30, să intrați în povestea plină de magie și de frumusețe a Sânzienelor: Sânziene , ie, floare și lumină
În primăvara anului 1990, la scurt timp după evenimentele din decembrie, Radioul public începea să îşi construiască o sursă solidă de informaţii, care să îi permită transmiterea rapidă a unor ştiri diversificate şi de calitate.
Teatrul Naţional Radiofonic, partener de tradiţie al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, este prezent şi la ediţia specială 2020 FITS #online Puterea de a crede / Empowered.
În perioada 1 - 30 iunie, Radio România organizează o ediţie exclusiv online a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, festival care aduce atmosfera sărbătorii în casele ascultătorilor.
De 1 iunie avem o carte-cadou pentru toţi copiii şi bunicii lor, ce trăiesc în epoca Vrăjitoarei Corona!
Radio România Actualităţi este lider de piaţă atât la nivel naţional, cât şi în mediul urban, potrivit celui mai recent sondaj publicat, luni, de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA).
Luni, 18 mai, Radio România Muzical inaugurează pe contul său facebook seria Dialogurilor live cu interpreți români de renume, tema discuției fiind perioada pe care o traversăm cu toții, dar și soluțiile propuse pentru ieșirea din criză
Programat inițial pentru mijlocul lunii iunie la București, Festivalul Grand Prix Nova, ediția a VIII-a, se va desfășura exclusiv online în perioada 1 - 30 iunie, cu câteva modificări importante în regulamentul concursului.