Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Spovedania – spectacol după Demonii de Dostoievski, în premieră absolută la Teatrul Naţional Radio

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, joi, 8 februarie, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi: Spovedania - scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski

Spovedania – spectacol după Demonii de Dostoievski, în premieră absolută la Teatrul Naţional Radio
Spovedania – spectacol după Demonii de Dostoievski, în premieră absolută la Teatrul Naţional Radio

, 05.02.2018, 14:56

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, joi, 8 februarie, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi: Spovedania – scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski. Regia artistică: Ilinca Stihi.

În distribuţie: Zoltan Octavian Butuc, Marian Râlea, Ana Ioana Macaria, Isabela Neamţu, Magda Catone, Manuela Ciucur, Andrei Ciopec, Ana Maria Ţoghină. Muzica originală şi sound design: Tom Brânduş. Asistenţa tehnică înregistrări teren: Bogdan Dumitrescu şi Marius Ţoghină. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.

Spectacolul radiofonic Spovedania va putea fi audiat în avanpremieră marţi, 6 februarie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu nr. 8).Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Teatrul Naţional Radiofonic propune publicului său o pagină sonoră inedită: spectacolul Spovedania, după F. M. Dostoievski, o provocare la introspecţie alături de eroul care parcurge un tragic proces de conştiinţă, capabil să exprime o viaţă interioară cu infinite meandre, complicate frământări psihologice: cea a demonicului prinţ Stavroghin.

Scenariul radiofonic semnat de Doina Papp, realizat cu ştiinţa dozării exacte şi simţ teatral, porneşte de la ultimul capitol din Demonii, La Tihon, refuzat iniţial publicării. Aici, Stavroghin, care caută mântuirea spovedindu-se călugărului Tihon, retrăieşte obsesia unui act de pedofilie, crima odioasă comisă faţă de copila pe care o ademeneşte şi o împinge la sinucidere, corolar al unei vieţi în afara credinţei. Suferinţa personajului, dilemele acestei fiinţe aflate în impas se amplifică prin inserarea unor secvenţe retrospective semnificative din roman, care-l definesc pe Stavroghin ca reprezentant al nihiliştilor pe care romanul îi are în centru. Scriitura radiofonică adoptă tehnica colajului, în acord cu nevoile transpunerii în limbaj auditiv, lansând întrebări şi îndemnând, fără îndoială, la meditaţie, la confruntarea cu ideile dostoievskiene despre credinţă, moarte, esenţa (ambiguitatea) fiinţei umane. Acest nucleu dramatic răscolitor este încadrat de poezia lui Charles Bukowski, dedicată lui Dostoievski, adăugată de regizoare care face un racord spectaculos la contemporaneitate, aducând lumea spectacolului aproape de noi, publicul de secol XXI.

Ilinca Stihi abordează creativ universul dostoievskian, cu o concepţie precisă asupra spaţiului auditiv, izbutind o producţie sonoră iconoclastă, vie, ritmând secvenţele spectacolului prin discontinuităţi, întreruperi ale compoziţiei acustice ori alăturări neobişnuite de sunete, cuvinte, stări şi sentimente. Planul dialogului este dublat în permanenţă de un plan auditiv secund, care comentează, însoţeşte, câteodată chiar contrazice inspirat conţinutul vorbelor rostite. Viaţa interioară damnată a lui Stavroghin este redată prin modalităţi de expresie noi, incitante, în spiritul evoluţiei formelor auditive şi al posibilităţilor din ce în ce mai rafinate de explorare a lumii sunetelor.

Din acest punct de vedere, pentru spectacolul radiofonic Spovedania s-a dovedit mai mult decât benefică colaborarea cu Tom Brânduş, artist vizual, muzician, compozitor, autor de performance-uri multimedia şi producţie video, implicat în numeroase producţii teatrale, cinematografice şi de operă, pe scenele naţionale şi internaţionale.

Regizoarea Ilinca Stihi şi Tom Brânduş, autor al sound design-ului şi al muzicii originale, au recreat subtila ţesătură de întâmplări, sentimente, emoţii, impulsuri sufleteşti, din scrierea lui Dostoievski, învăluind faptele stranii într-un halou sonor atent elaborat, în care sunetele, inflexiunile, pauzele îşi află o ipostază organică şi dovedesc o mare putere de sugestie, izbutind să impună sentimentul de deznădejde şi damnarea, proprii acestui univers. Înregistrările au fost realizate într-un spaţiu subteran, în uzina de la subsolul Radioului (excelentă corespondenţă cu subterana lui Dostoievski!), zgomotul motoarelor în surdină, dozate diferit, însoţind în permanenţă jocul actorilor, generând o ambianţă acustică ciudată, apăsătoare. Spaţializarea sunetului, atenţia maximă la detalii, alternanţa de planuri şi muzica originală a lui Tom Brânduş amplifică atmosfera, stările personajelor, susţinând dialogul, ideile, pasiunile, viaţa subtilă, ascunsă, intensă, de dincolo de cuvinte.

Regizoarea Ilinca Stihi a invitat, în distribuţia spectacolului radiofonic Spovedania, personalităţi actoriceşti distincte, ale căror voci răscolitoare dau viaţă, fie şi numai în câte o scenă, acestor personaje şi întâmplări, antrenându-ne în confesiunea lor simbolică. În rolul lui Nikolai Stavroghin, Zoltan Octavian Butuc întruchipează cu forţă şi expresivitate ambiguitatea personajului, dedublarea, multiplicarea, negativismul exacerbat, apăsarea şi chinurile sufleteşti. Prin vocile actorilor şi prin tot amalgamul sonor atent gândit spectacolul capătă dramatism, intensitate, poezie, emoţie.

Astfel încât, producţia Spovedania, scenariu radiofonic de Doina Papp după Dostoievski, în regia artistică a Ilincăi Stihi devine un spectacol radiofonic profund, tulburător, care pune în valoare ideile genialului scriitor rus, susţinut fiind impecabil de către actori, o montare care vorbeşte publicului de azi, printr-un limbaj sonor universal.

Suitele Carmen (Bizet), la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente luni, 20 ianuarie 2025

Suitele Carmen (Bizet), la Sala Radio

În istoria muzicii se spune că, în mod paradoxal, cele mai reușite creații spaniole sunt de fapt semnate de mari compozitori francezi? Bizet,...

Suitele Carmen (Bizet), la Sala Radio
Concert folcloric aniversar: Emilia Drăgotoiu-Nanu – 30 de ani de carieră artistică
Anunțuri - Evenimente miercuri, 15 ianuarie 2025

Concert folcloric aniversar: Emilia Drăgotoiu-Nanu – 30 de ani de carieră artistică

Orchestra de Muzică Populară Radio continuă și în noul an tradiţia evenimentelor lunare la Sala Radio, care propun publicului folclor de...

Concert folcloric aniversar: Emilia Drăgotoiu-Nanu – 30 de ani de carieră artistică
Afis concert Sala Radio
Anunțuri - Evenimente marți, 14 ianuarie 2025

Seară americană la Sala Radio

Vineri, 17 ianuarie 2025 (de la ora 19:00), Matthias Foremny (Germania), dirijor principal invitat al Operei din Leipzig și fost dirijor principal...

Seară americană la Sala Radio
De Ziua Culturii, Radio România dă pagina… online
Anunțuri - Evenimente luni, 13 ianuarie 2025

De Ziua Culturii, Radio România dă pagina… online

În fiecare zi, Radio România prețuiește valorile naționale și le oferă ascultătorilor acces la marile scene ale lumii. Cărți, concerte,...

De Ziua Culturii, Radio România dă pagina… online
Anunțuri - Evenimente luni, 13 ianuarie 2025

Analia Selis prezintă: Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”

Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea,...

Analia Selis prezintă: Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”
Anunțuri - Evenimente joi, 09 ianuarie 2025

Cristian Mandeal dirijează primul concert al noului an la Sala Radio

Miercuri, 15 ianuarie 2025 (ora 19:00)*, primul concert al noului an la Sala Radio* va fi prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta unuia...

Cristian Mandeal dirijează primul concert al noului an la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente miercuri, 04 decembrie 2024

5 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio

Dacă vă doriți un cadou muzical pentru copii de Moș Nicolae sau căutați un concert tradițional de colinde, așa cum s-au păstrat ele în...

5 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente marți, 03 decembrie 2024

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România se deschide miercuri, 4 decembrie

Președintele de onoare al acestei ediții este scriitorul Mircea Cărtărescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale peisajului literar...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România se deschide miercuri, 4 decembrie

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company