Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

„Lipatti 100” – Concert aniversar la Sala Radio, de Ziua Culturii Naţionale”

Sala Radio va găzdui duminică, 15 ianuarie, ora 19:00, concertul aniversar Lipatti 100.

, 11.01.2017, 13:43

Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi ca parte a evenimentelor de celebrare, în 2017, a Centenarului Dinu Lipatti, Sala Radio va găzdui duminică, 15 ianuarie, ora 19:00, concertul aniversar „Lipatti 100”. Concertul va fi susţinut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu şi de pianiştii Sergiu Tuhuţiu şi Daniel Goiti.



Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi Radio România.



Programul va cuprinde trei lucrări semnate de Dinu Lipatti – Concertino în stil clasic, op. 3, 3 lieduri pentru voce şi pian pe versuri de Paul Verlaine şi suita Şătrarii – şi Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian şi orchestră de F. Liszt.



În cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naţionale, actorul Ion Caramitru va recita din lirica lui Mihai Eminescu.



În acelaşi context, pentru a marca 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (19 martie 1917, Bucureşti – 2 decembrie 1950, Geneva), Romfilatelia va lansa un plic de corespondenţă cu timbru imprimat.



Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.



Profilul, repertoriul şi istoria Orchestrei Naţionale Radio se definesc de aproape un secol de cultură naţională pe planul creaţiei, interpretării si difuzării muzicii în România. Odată cu momentul lansării postului public de radio, în 1928, s-a înfiinţat, din iniţiativa şi sub conducerea compozitorului Mihail Jora, Orchestra simfonică Radio, ce se afirma prin concerte publice începând cu anul 1932. În perioada mai recentă, Orchestra Naţională Radio s-a impus prin turneele întreprinse – Franţa, Italia, Germania, Spania, Elveţia, Rusia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Japonia, China – şi participările la festivaluri internaţionale, evenimente care i-au confirmat pretutindeni prestigiul. Critica muzicală româneasca şi internaţională subliniază valoarea acestei formaţii valoroase în cadrul vieţii concertistice contemporane, asemenea orchestrelor de tradiţie ale Radiodifuziunilor lumii, cu un profil de unicat în dialogul cu publicul, muzicienii şi formaţiile simfonice româneşti.



Reputaţia prefesională a dirijorului Cristian Oroşanu a determinat prezenţa sa pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, Tonhalle Zürich, DSO Berlin, BBC Scotish Orchestra, Lamoureux, Israel Kibbutz Orchestra, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, din Bruxelles ş.a. Cristian Oroşanu este în prezent dirijor permanent al Filarmonicii din Braşov. Mereu atras de latura pedagogică, Cristian Oroşanu este profesor de dirijat la Academia de muzică „George Enescu” din Iaşi şi a organizat mai multe cursuri internationale de măiestrie la Iaşi şi la Braşov.



Teodora Gheorghiu a făcut studiile muzicale în România, la Academia Muzicală „Gheoghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa profesorilor Niculina Mirea şi Gheorghe Roşu. În septembrie 2002, datorită aprecierii calităţilor sale interpretative, la recomandarea tenorului catalan José Carreras, Teodora Gheorghiu a fost recompensată cu premiul special al concursului muzical Julián Gayarre. În anul 2003, Teodora Gheorghiu a câştigat bursa vieneză „Herbert von Karajan”, respectiv premiul al doilea la Concursul „George Enescu” din Bucureşti, care au propulsat-o ulterior spre a deveni solista prestigioasei instituţii artistice. Înaintea angajării sale ca solistă a Operei de stat din Viena, Teodora a lucrat cu Opera Studio din Chapelle Reine Elisabeth, sub bagheta lui José Van Dam, respectiv fructificând ulterior apariţiile sale scenice printr-o colaborare cu celebra scenă lirică La Monnaie din Bruxelles.



Pianistul Daniel Goiţi, absolvent al Academiei de Muzica Gheorghe Dima – Cluj, şi-a desavarşit formarea artistica in cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri şi a realizat concerte şi recitaluri in Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA. A concertat in Romania alaturi de cele mai importante orchestre şi a susţinut recitaluri in ţara şi peste hotare. De-a lungul timpului a fost distins cu premii la numeroase competiţii naţionale, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel (Berlin), iar in prezent este invitat sa jurizeze in cadrul unor importante concursuri.



Câştigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition 2013 din Sankt Petersburg, Sergiu Tuhuţiu s-a afirmat ca unul din reprezentanţii de vârf ai tinerei generaţii de pianişti. Obţine licenţa la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2006) şi două titluri de Master în interpretare pianistică: la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2011 primeşte o bursă de studii la Londra, iar în iulie 2013 este distins cu Artist Diploma la Royal College of Music din Londra. A susţinut concerte pe importante scene din Anglia, Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Rusia, Brazilia, Canada şi România. Printre partenerii săi de muzică de cameră s-au numărat muzicieni precum Şerban Lupu, Ruxandra Donose sau Nelly Miricioiu. Este preşedinte al asociaţiei Lipatti Music Production şi iniţiatorul proiectelor muzicale In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours şi Leading Young Musicians.

Teatrul Național Radiofonic, nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2025
Anunțuri - Evenimente miercuri, 19 februarie 2025

Teatrul Național Radiofonic, nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2025

Producția Societății Române de Radiodifuziune Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, adaptarea radiofonică și regia artistică Cezarina...

Teatrul Național Radiofonic, nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2025
Prof. dr. Alain Fischer / Foto: Radio România
Anunțuri - Evenimente vineri, 14 februarie 2025

Interviu-eveniment cu prof. dr. Alain Fischer

Vă invităm să urmăriți un interviu de excepție cu academicianul, prof. dr. Alain Fischer, una dintre cele mai influente personalități din...

Interviu-eveniment cu prof. dr. Alain Fischer
Afis concert 13febr2025 Stefano di Battista
Anunțuri - Evenimente marți, 11 februarie 2025

Italian Mood – jazz și atmosferă italiană la Sala Radio

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de final de iarnă, decât ritmuri de jazz și o atmosferă cu parfum italian? Joi, 13 februarie (de la ora...

Italian Mood – jazz și atmosferă italiană la Sala Radio
Afiş concert 14 febr 2025
Anunțuri - Evenimente marți, 11 februarie 2025

Gală de operă la Sala Radio cu soprana Adela Zaharia

Soprana Adela Zaharia, considerată o revelație a scenei lirice internaționale, a debutat în această stagiune pe una dintre cele mai importante...

Gală de operă la Sala Radio cu soprana Adela Zaharia
Anunțuri - Evenimente marți, 11 februarie 2025

Forumul Inițiativelor Tinerilor, la cea de-a VI-a ediție

Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România anunță organizarea celei de-a VI-a ediții a Forumului Inițiativelor Tinerilor,...

Forumul Inițiativelor Tinerilor, la cea de-a VI-a ediție
Anunțuri - Evenimente joi, 06 februarie 2025

Dirijorul Gabriel Bebeșelea și violonistul Valentin Șerban, invitați la Sala Radio

Miercuri, 12 februarie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, vă invită la Sala Radio să...

Dirijorul Gabriel Bebeșelea și violonistul Valentin Șerban, invitați la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente marți, 28 ianuarie 2025

The Magic of… Latin Jazz

Te gândești deja la plajă și la zilele de vară? Ritmurile latino și pașii de samba te poartă cu gândul la vacanță! Joi, 30 ianuarie 2025...

The Magic of… Latin Jazz
Anunțuri - Evenimente marți, 28 ianuarie 2025

Câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu – 2022, Alexandra Segal, la Sala Radio

Vineri, 31 ianuarie 2025 (de la ora 19:00), două artiste de top sunt invitate la Sala Radio, în concertul prezentat de Orchestra Națională Radio:...

Câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu – 2022, Alexandra Segal, la Sala Radio

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company