Diplomă de excelenţă pentru o jurnalistă Radio România Internaţional
Roxana Iorgulescu Bandrabur, redactor la Secţia Română Radio România Internaţional (RRI), din cadrul Radio România, a primit o Diplomă de Excelenţă la Gala Premiilor de Excelenţă pentru Românii din Comunităţile Istorice.
România Internațional, 03.02.2017, 14:19
Roxana Iorgulescu Bandrabur, redactor la Secţia Română Radio România Internaţional (RRI), din cadrul Radio România, a primit o Diplomă de Excelenţă la Gala Premiilor de Excelenţă pentru Românii din Comunităţile Istorice, ediţia a II-a.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor, cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).
Jurnalista RRI a fost recompensată pentru activitatea remarcabilă desfăşurată în beneficiul românilor de pretutindeni şi pentru păstrarea şi promovarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale româneşti.
Roxana Iorgulescu este specializată pe problematica românilor din jurul graniţelor, pe care a abordat-o şi în cadrul deplasărilor profesionale în Republica Moldova sau în comunităţile româneşti din Serbia şi Albania.