Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Concert de Crăciun cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Cum ar fi Crăciunul fără Jingle Bells, White Christmas sau Let It Snow, fără colinde sau cântecele specifice din repertoriul internațional?

Concert de Crăciun cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Concert de Crăciun cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

, 14.12.2021, 13:25

Cum ar fi Crăciunul fără Jingle Bells, White Christmas sau Let It Snow, fără colinde sau cântecele specifice din repertoriul internațional? Atmosfera zilelor festive este creată de hit-urile care, de zeci de ani, ne pregătesc pentru venirea Moșului.


Joi, 16 decembrie (de la ora 19:00), la Sala Radio, vă veți reîntâlni cu o parte dintre cele mai cunoscute cântece de Crăciun, interpretate de Big Band-ul Radio și de apreciata solistă de jazz Irina Sârbu. Concertul intitulat Christmas is Here! se va derula sub bagheta dirijorului și compozitorului Ionel Tudor, iar programul serii cuprinde piese ca Let It Snow, Have Yourself a Merry Little Christmas, Santa Claus Is Coming To Town, Jingle Bells, White Christmas, Santa Baby ș.a.

Irina Sârbu este mereu apreciată pentru prospețimea interpretărilor sale și pentru spiritul de improvizație ce se bazează pe mulți ani de studiu dedicat muzicii clasice și apoi jazz-ului și pe o pasiune arzătoare pentru folclorul românesc. De la jazz-ul standard la etno-jazz și, mai recent, la partituri instrumentale redate vocal (ca Hora staccato și Hora mărțișorului de Grigoraș Dinicu, Concertul pentru vioară și orchestră în la minor de Bach) parcursul muzical al acestei soliste vocale cu un timbru cu totul special a atras atenția multor muzicieni care și-au dorit să colaboreze cu ea.

Irina Sârbu a devenit pasionată de jazz în timpul liceului, când colegul ei de clasă Andrei Tudor (cel care a devenit ulterior un cunoscut pianist și compozitor), i-a deschis apetitul pentru acest gen muzical. În 2002 a început să cânte jazz, formând împreună cu Andrei Tudor un duo (voce și pian). În același an, a debutat ca interpretă de jazz în cadrul emisiunii Povestiri din Studioul Artelor a Radiodifuziunii Române.

În vara anului 2003 a început să studieze cu Anca Parghel, care i-a devenit profesoară de canto și improvizație și care a adus o contribuție esențială în modelarea și dezvoltarea artistică a solistei. Prima confirmare a venit în 2004, când Irina Sârbu a obținut Premiul pentru debut la Gala Premiilor Jazz pentru anul 2003. Astfel a intrat în atenția muzicienilor consacrați de jazz și a început să colaboreze cu instrumentiști și compozitori cunoscuți: Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian, Virgil Popescu, Pedro Negrescu, Sorin Zlat, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Țăndărică, Lucian Maxim, Ciprian Parghel, Tudor Parghel ș.a. Alături de aceștia a susținut recitaluri și a participat la festivaluri naționale și internaționale de jazz, a cântat pe scena Festivalului Internațional George Enescu, dar și în străinătate, la Viena, Paris, New York, Washington, Madrid, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Atena, Bruxelles, Veneția.

De-a lungul timpului, Irina Sârbu și-a perfecționat tehnica vocală, repertoriul său alăturând jazz-ului genuri adiacente precum bossa-nova și samba, dar și muzică tradițională românească, muzică franceză și rusească, tango argentinian, flamenco, muzică românească interbelică.

Irina Sârbu este solista vocală a formației Ethnotic Project, înființată în 2015 împreună cu alți cinci muzicieni. Ethnotic Project a realizat albumul Șapte scări, apărut în noiembrie 2015 la casa de discuri Soft Records și desemnat CD-ul etno-jazz al anului 2015 de către Institutul Cultural Român. Mare parte dintre aparițiile Irinei Sârbu pe scenele de jazz are loc împreună cu formația sa, Irina Sârbu Band, din care fac parte instrumentiștii Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (contrabas) și Tudor Parghel (tobe și percuție).

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Festivalul Filmului European revine cu ediția 29
Anunțuri - Evenimente vineri, 25 aprilie 2025

Festivalul Filmului European revine cu ediția 29. În 2025 votăm filmul european!

Festivalul Filmului European revine cu ediția 29! Proiecțiile vor avea loc începând cu 8 mai în București, urmate de ediții locale speciale...

Festivalul Filmului European revine cu ediția 29. În 2025 votăm filmul european!
Caravana Shakespeare – peste tot ajunge
Anunțuri - Evenimente vineri, 25 aprilie 2025

Caravana Shakespeare – peste tot ajunge în Gorj, Hunedoara, Timiș, Arad și Bihor

    De Ziua Shakespeare, pe 23 aprilie, Caravana Shakespeare – peste tot a plecat din Craiova spre 61 de localități pentru a aduce...

Caravana Shakespeare – peste tot ajunge în Gorj, Hunedoara, Timiș, Arad și Bihor
Foto: Fundaţia Renaşterea
Anunțuri - Evenimente vineri, 25 aprilie 2025

Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cea mai așteptată cursă pentru Sănătatea Femeii – Race for the Cure România, din 15 iunie

Persoane din alte orașe din țară sau din diaspora pot să participe online, să susțină și să doneze pentru femeile din România, pentru...

Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cea mai așteptată cursă pentru Sănătatea Femeii – Race for the Cure România, din 15 iunie
Soprana Georgeta Stoleriu și pianistul Viniciu Moroianu, autografe la Ateneul Român
Anunțuri - Evenimente miercuri, 23 aprilie 2025

Soprana Georgeta Stoleriu și pianistul Viniciu Moroianu, autografe la Ateneul Român

Joi și vineri, 24, respectiv 25 aprilie, Editura Casa Radio organizează două evenimente găzduite de Ateneul Român, cu ocazia concertelor...

Soprana Georgeta Stoleriu și pianistul Viniciu Moroianu, autografe la Ateneul Român
Anunțuri - Evenimente luni, 14 aprilie 2025

Concetto Armonico a revenit la București cu muzică barocă italiană

Asociația Concetto Armonico din Vicenza a revenit la București, grație colaborării Ambasadei Italiei și a Institutului Italian de Cultură,...

Concetto Armonico a revenit la București cu muzică barocă italiană
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 12 aprilie 2025

Poveste din Bucureştiul de odinioară – concert de muzică românească interbelică în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural

Miercuri, 16 aprilie, de la ora 19:00, Sala Radio va găzdui pentru prima oară Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment aflat la cea de-a...

Poveste din Bucureştiul de odinioară – concert de muzică românească interbelică în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 12 aprilie 2025

Un Recviem German de Brahms, la Sala Radio în Joia Mare

În Joia Mare (17 aprilie, de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (dirijat de Ciprian Țuțu) vă invită la Sala...

Un Recviem German de Brahms, la Sala Radio în Joia Mare
Anunțuri - Evenimente luni, 07 aprilie 2025

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Evenimentul este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Cel...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company