Ucraina, încotro?

Manifestaţii gigantice, clădiri administrative asediate şi ocupate, oficiali molestaţi, statui demolate, şi, în replică, o represiune dură, soldată cu morţi şi răniţi şi asezonată cu arestări în spitale, răpiri şi tortură.

Bogdan Matei, 07.02.2014, 14:08

Din toamnă, când preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat, în ultima clipă, să semneze acordurile de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, privilegiind, în schimb, relaţiile cu Rusia, Kievul şi, gradual, întreaga Ucraină s-au transformat, practic, într-n câmp de luptă între manifestanţii pro-occidentali şi poliţia regimului filorus.

Previzibil, evenimentele din teren au provocat reacţii pe măsură din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite, care au acuzat puterea din fosta republică sovietică că a provocat escaladarea violenţelor. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, avertiza că represiunea poate avea efecte grave asupra raporturilor dintre Bruxelles şi Kiev. Ambasada americană la Kiev a anunţat că Washingtonul a revocat vizele pentru unii oficiali ucraineni, ca urmare a recurgerii la forţă împotriva manifestanţilor.

La Moscova, în schimb, elita guvernamentală este convinsă că ciocnirile violente au fost organizate şi finanţate de către Occident. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Uniunea Europeană că sprijină ceea ce a numit “pogromurile” comise de opoziţia de la Kiev. Secretarul de presă al Kremlinului, Dimitri Peskov, pretinde chiar că, alimentând revoltele, Occidentul vrea să submineze Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, din invidie faţă de o Rusie pe care el o vede “puternică, de succes, bogată şi sanătoasă.”

Pentru profesorul român Dan Dungaciu, specialist în geopolitica spaţiului ex-sovietic, în Ucraina se joacă nu doar cărţi de politică internă, ci însăşi apartenenţa la un model de civilizaţie: În opinia mea, în acest moment la Kiev este exemplificată în cel mai înalt mod faptul că falia răsăriteană încă nu este clarificată. Confruntarea în această zonă rămâne, dacă vreţi, de geopolitică, cu sumă nulă: ce câştigă o parte pierde cealaltă şi în acest moment, sub ochii noştri se defineşte tocmai această fixare a frontierei spaţiului euroatlantic sau, dacă vreţi, privind dinspre est, fixare a frontierei spaţiului estic sau a vecinătăţii apropiate, cum îi place Moscovei să spună. Aceasta se întâmplă la Kiev în momentul ăsta, dacă privim de la o distanţă suficient de mare.”

Demisia Guvernului Mykola Azarov, care a orchestrat represiunea, schimbarea legilor antidemocratice şi crearea unei comisii de revizuire a Constituţiei sunt concesii la care Puterea a consimţit pentru a obţine un armistiţiu cu strada. Preşedintele Centrului pentru promovarea tradiţiilor româneşti din Cernăuţi, Iurie Levcic, e unul dintre cei circa jumătate de milion de etnici români din vestul Ucrainei. El nu crede că acalmia va dura prea mult:

Nici până acum nu s-a rezolvat nimic, chiar dacă micile victorii, cum ar fi demisia lui Azarov şi suspendarea legilor din 16 ianuarie, totuşi s-au produs, nu se liniştesc oamenii pentru că nu mai cred în această putere. Au fost minţiţi de foarte multe ori. S-a schimbat poziţia puterii, iarăşi, de foarte multe ori şi acuma oamenii sunt hotărâţi să meargă până la capăt, mai ales că opoziţia acuma abia îşi trasează un plan mai vizibil de luptă împotriva acestui regim.”

Analiştii de la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor din Bucureşti avertizează că incapacitatea Puterii de a stinge tensiunile din societate ar putea provoca un război civil. Acesta ar opune regiunile din vestul Ucrainei, dintotdeauna orientate spre Occident, zonelor cu populaţie rusofonă şi rusofilă din est. Sunt şi ipoteze care evocă partajarea teritorială a republicii, urmând aceeaşi falie geopolitică. Profesorul Dan Dungaciu nu acreditează, însă, asemenea scenarii apocaliptice:

Până la urmă, nu se poate ca cele două tabere din Ucraina, adică cei care trag spre est şi cei care trag spre vest, să meargă până la capăt, pentru că nu există un capăt. Capătul, teoretic, ar fi ruperea Ucrainei în două, dar în acest moment un asemenea scenariu, după părerea mea, este complet neplauzibil pentru că nimeni, nici estul, nici vestul, nu îşi poate asuma un asemenea, dacă vreţi, dezastru, care ar presupune costuri sociale, politice, economice pe care nimeni nu e dispus să şi le asume în acest moment. Deci situaţia trebuie privită în acest fel: cum se va găsi echilibrul pentru cele două părţi ale Ucrainei care, cum spuneam, se uită în direcţii diferite şi acest echilibru trebuie găsit fără ca tensiunea din Kiev să atingă cotele pe care nimeni nu le vrea atinse, adică vreun război civil care să se soldeze cu victime, care ar fi cu siguranţă numeroase.”

Analistul american George Friedman, de la cunoscuta agenţie Stratfor, aminteşte că, prin poziţia strategică şi resursele agricole şi minerale, Ucraina are o importanţă vitală pentru sistemul defensiv al Rusiei. Şi, de aceea, nu crede că Moscova ar consimţi vreodată s-o abandoneze Vestului. Este improbabil ca evoluţia din Ucraina să genereze o schimbare geopolitică decisivă – spune Friedman, dar este un excelent exemplu despre modul în care o tulburare politică într-o ţară crucială din punct de vedere strategic poate afecta sistemul internaţional ca întreg.