Statistici și strategii pentru migranți

În 2015, UE s-a confruntat cu sosirea pe teritoriul său a unui număr copleșitor de migranți.

Corina Cristea, 09.10.2020, 12:30

Situația a generat o criză, care a avut nevoie de un răspuns adaptat și
coordonat din partea statelor membre ale spațiului comunitar. Soluții s-au
găsit, dar ele nu au mulțumit sută la sută pe toată lumea, în special țările
aflate în linia întâi a sosirii migranților – Italia, Grecia și Malta -
plângându-se că trebuie să facă faţă unei sarcini disproporţionate. Încă de la
preluarea mandatului, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a
făcut din reforma politicii migratorii în UE una dintre priorităţile sale, iar
la jumătatea lunii septembrie, în primul său discurs despre starea Uniunii a
abordat și dosarul extrem de sensibil al migrației. Un nou pact privind
migraţia și azilul a fost conceput la nivel european, pentru a aduce echilibru
între responsabilitate şi solidaritate.

Invitat la Radio România, eurodeputatul Iuliu Winkler explică:
Cu siguranță, dacă privim statisticile
am putea să avem un sentiment oarecum de ușurare, pentru că începând din 2015,
când am avut peste un million și opt sute de mii de persoane sosite în UE -
folosesc cuvântul sosite pentru că va trebui, bineînțeles, să facem distincția,
în primul rând, între refugiați și migranți și apoi să vorbim despre sosiri
legale sau sosiri ilegale – deci am avut peste 1850000 în anul 2015, iar acest
număr a scăzut în fiecare an – 2019 înregistra undeva sub jumătate de million
de sosiri pe teritoriul UE.

Comisarul Johansson vorbește de o evaluare conform
căreia, circa două treimi din aceste sosiri din ultimul an statistic încheiat,
2019, sunt persoane care nu se califică pentru un statut de viitor rezident de
oricare fel al unui stat al UE, aproximativ o treime fiind persoanele care s-ar
califica pe baza criteriilor și reglementărilor existente în acest moment.

Deci, am putea să fim ușurați dacă ne-am uita doar la aceste cifre. Dar nu
trebuie să fim așa și trebuie să fim conștienți că, în continuare, problema
refugiaților și a migranților din motive economice este o problemă care pune
presiune pe UE. În primul rând pentru că nu avem reguli de comun acord
acceptate și aici vine acestă propunere a Comisiei Europene, care va fi baza de
discuție în următoarele luni între Parlament, Consiliul European, statele
membre și toate entitățile cu competențe în domeniu.

În același timp, trebuie
să fim foarte conștienți de faptul că motivele care crează diviziune între
diferitele state membre ale UE pe acest subiect al migrației și azilului nu au
dispărut. Ele există, sunt acolo, sunt motive foarte, foarte complexe începând
de la tradiție și istorie, până la atitudinea pe care guvernele respectivelor
țări o manifestă în problema migrației și a azilului. Deci, este, cred eu, în
continuare nevoie de mult dialog.

În esenţă, noul pact revizuieşte
principiul din ”Regulamentele Dublin”, conform căruia prima ţară din UE unde
ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale
de azil. Conform noii propuneri, ţara care va examina cererea de azil va fi
aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte
cazuri, prima ţară de sosire va rămâne responsabilă cu soluţionarea acestei
cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei, în cazul unei presiuni migratorii,
activarea unui ”mecanism de solidaritate obligatorie”. Odată ce Comisia
aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar
trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate
ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică
şi de populaţie.

Statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de
azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea
repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal
migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci
pentru o viaţă mai bună în UE. Soluțiile
propuse au în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele
obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad
(Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia) şi Austria, care a reiterat că o
repartizare a migranţilor între statele UE ”nu funcţionează”. Rezolvă
prevederile pactului situația migranților?

Din nou, Iuliu Winkler: Sunt cu siguranță soluții pentru a
stopa sau cel puțin pentru a reglementa fluxurile migratorii, pentru că trebuie
să ne punem întrebarea – oare cu toții în UE doresc stoparea acestor fluxuri?
Oare sunt state membre ale căror economii au nevoie de un influx de forță de
muncă? Cu siguranță la această a doua întrebare răspunsul este da. Și atunci,
problema este aceea de a gestiona așteptările și de a crea proceduri care să
fie previzibile. Pentru că pe insulele grecești, în alte zone, există tabere de
refugiați în care se întâmplă catastrofe umanitare. Și acest lucru nu trebuie
să fie nici acceptat și nici tolerat de către UE. Noi punem la baza Uniunii
noastre drepturile omului. În același timp, trebuie să punem și competența
subsidiarității, a deciziei fiecărui stat membru, care este, în ceea ce
privește reședința, azilul și migrația, la îndemâna sau în competența
guvernului fiecărui stat membru.

În sfârșit, Comisia Europeană vorbește despre
problema apăsătoare a traficului ilegal de persoane. Pentru că știm cu toții că
acei refugiați care de multe ori sunt salvați de pe diverse bărci, obiecte
plutitoare pe Marea Mediterană, sosesc sub un management foarte eficient și
foarte bine organizat al traficanților ilegali. Acești traficanți ilegali unii
dintre ei nu sunt europeni, dar alții sau membri ai acestor rețele sunt
cetățeni ai UE. Toate aceste operațiuni de trafic ilegal sunt pedepsite de lege
sau ar trebui să fie pedepsite de lege. Iată că facem un pas și în acest sens.

Iuliu Winkler atrage atenția, pe de altă parte, că în noul pact nu există
propunere legată de cote de redistribuire obligatorie, există propuneri
alternative.