Space X și viitorul Omenirii în spațiu
În ultimele decenii, Omenirea a experimentat o adevărată revoluție în domeniul explorării spațiale, iar două nume atrag în mod deosebit atenția: SpaceX şi programul Artemis al NASA.
Corina Cristea, 15.12.2023, 09:10
În ultimele decenii, Omenirea a experimentat o adevărată revoluție în domeniul explorării spațiale, iar două nume atrag în mod deosebit atenția: SpaceX, producător aerospațial și companie privată americană de servicii de transport spațial, respectiv programul Artemis al NASA. Cu ambiții de a ajunge atât pe Lună, cât și pe Marte, acestea deschid noi orizonturi și pun bazele unei viitoare colonizări spațiale.
Fondată în 2002 de către Elon Musk, SpaceX a devenit un jucător-cheie în domeniul lansărilor spațiale, reușind să eficientizeze procesele și să reducă costurile asociate cu aceste misiuni, inclusiv prin crearea rachetelor reutilizabile. Planurile de a crea un vehicul de lansare greu la SpaceX datează din 2005. Motoarele metan-oxigen (numite ulterior Raptor) au fost în dezvoltare din 2012, iar planul de construire a vehiculului de lansare a fost anunțat public pentru prima dată în 2016. A primit numele Starship și, cu o înălțime de 119 m și o greutate de 5000 de tone, este cel mai înalt și mai puternic vehicul de lansare supergreu construit vreodată și primul destinat să fie complet reutilizabil. Are două componente: prima treaptă denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spațiu, și treapta superioară, care funcționează ca o navă spațială autonomă pentru transportul echipajului sau încărcăturii.
Primul test de zbor orbital al Starship a avut loc la 20 aprilie 2023, însă vehiculul a fost distrus după ce a scăpat de sub control înainte de separarea treptelor. Al doilea test a avut loc recent, la 18 noiembrie, dar, deși treptele s-au separat cu succes, boosterul Super Heavy a explodat la câteva secunde după separare. Treapta superioară a avut aceeași soartă la aproape opt minute după lansare, timp în care racheta a reușit, însă, să urce la o înălțime de 148 de km.
Invitat la Radio România, cercetătorul Claudiu Tănăselia explică:
Mie îmi place să spun că a fost un test reușit, dar o lansare ratată. O lansare ratată pentru că nu au ajuns aproape de viteza orbitală, nu au înconjurat Pământul să ajungă deasupra Hawaii-ului așa cum era planul și pentru acest test și pentru testul precedent. Deci, din punctul ăsta de vedere putem să spunem că a fost un eșec. Asta nu înseamnă neapărat un lucru rău în filosofia SpaceX. A fost un test reușit pentru că a durat mai mult decât cel precedent, racheta nu doar că a zburat mai mult timp, dar au și reușit să testeze niște faze ale zborului, de exemplu separarea la cald a primei trepte, toate cele 33 de motoare Raptor ale primei trepte au funcționat încă de la pornire și până la separare, ceea ce este deja o îmbunătățire a calității motoarelor Raptor față de primul test din aprilie. E mare lucru să ai 33 de motoare care să funcționeze toate timp de aproape opt minute. Într-adevăr, prima treaptă a explodat după separare, a doua treaptă a explodat și ea, rămân niște semne de întrebare. Dar nu atât de mari ca după testul din aprilie când a fost făcută praf și rampa de lansare, când câteva motoare nu au funcționat probabil din cauza undelor de șoc provocate în timpul lansării, lipsea acel sistem de protecție cu apă care acum a fost pus la punct, deci lucrurile s-au îmbunătățit. Din punctul acesta de vedere testul a fost unul reușit chiar dacă lansarea a fost ratată.
Nu trebuie să trecem cu vederea,mai spune Claudiu Tănăselia, că a ajuns în spațiu, a trecut de 100 de km, nu a ajuns pe orbită, dar a ajuns mai departe decât oricare alt test al rachetei N-1 sovietice din anii 60-70 cu care o comparăm – când sovieticii încercau să-i ajungă din urmă pe americani în cursa spațială spre Lună – ceea ce înseamnă că s-ar putea să vedem în curând și o lansare orbitală:
Acum, problema pe care eu o văd și lucrul care mă îngrijorează puțin – chiar dacă ritmul de la Space X este unul susținut si se lucrează intens și se alocă resurse umane și financiare ieșite dijn comun în această industrie, și vorbim totuși de o industrie de vărf nu orice tip de industrie – ritmul în cadrul programului Artemis. Adică, cât de târziu sau cât de devreme vom ajunge pe Lună, pentru că programul Artemis depinde de Starship. Și Starship încă nu a ajuns pe orbită cu toate eforturile Space X. Starship trebuie să ajungă pe orbită de câteva ori ca să realimenteze o navă cosmică pe care o să o trimită pe orbita Lunii, de acolo să coboare astronauții pe Lună, iar planul NASA este ca acest lucru să se întâmple prin 2025. Iar până în 2025 mai sunt mai puțin de doi ani de zile. Eu nu știu cum SpaceX va putea în acești doi ani să recupereze toate aceste etape și să ajungă să contribuie la aselenizarea din programul Artemis 3. Probabil că vom vedea o amânare a aselenizării din 2025, care va fi împinsă către 2030, asta este estimarea mea având în vedere ritmul de dezvoltare nu doar al rachetei Starship, dar și al costumelor de astronauți care trebuie pregătite de alte companii private ș.a.m.d.
În opinia lui Claudiu Tănăselia, aselenizarea va fi în jurul anului 2030, rămâne de văzut, spune cercetătorul, dacă va fi americană sau chineză, pentru că și China se pregătește de aselenizare tot pentru acea perioadă. Planul este de a merge pe Lună și a rămâne acolo, adică nu mergem punem un steag și ne întoarcem: mergem pe Lună, construim baze, folosim regolitul lunar ca materie primă pentru viitoarele imprimante 3D pentru a ne construi adăposturi pe Lună, baze lunare, poate vom învăța să trăim în peșterile lunare, să ne protejăm de radiația cosmică și, de pe Lună, vom pleca spre Marte, mai spune cercetătorul, care nu crede că acest lucru se va întâmpla mai devreme de 2040-2050.
