Semnificaţiile vizitei papei Francisc în România

La 20 de ani de la prima vizită a unui suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă, actualul cap al Bisericii Catolice, papa Francisc a venit în România, într-o vizită care a stat sub semnul unităţii de credinţă creştină.

Corina Cristea, 07.06.2019, 13:10

La 20 de ani de la prima vizită a unui
suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă, actualul cap al Bisericii
Catolice, papa Francisc a venit în România, într-o vizită care a stat sub semnul
unităţii de credinţă creştină. O vizită care a început cu momente de
încărcătură diplomatică şi în care suveranul pontif a vorbit despre
fraternitatea de sânge de la care se revendică, deopotrivă, catolicismul şi
ortodoxia: Legăturile de credinţă care ne unesc îşi trag originea de la apostoli,
martorii celui Înviat, în special de la legătura care îl unea pe Petru de
Andrei – care, conform tradiţiei, a adus credinţa pe aceste meleaguri. Au fost
chiar fraţi de sânge şi, într-un mod special, prin vărsarea sângelui pentru
Domnul. Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precede şi
care, ca un curent tăcut şi dătător de viaţă, n-a încetat niciodată de-a lungul
secolelor să ude şi să susţină drumul nostru.

Papa Francis a remarcat, pe
de altă parte, progresele pe care România le-a făcut în ultimii 30 de ani de
când s-a angajat în construcţia unui proiect democratic, în pofida numeroaselor
dificuttăţi şi lipsuri cu care s-a confruntat. Greutatea simbolică a vizitei
Papei în România stă în ceea ce acesta a definit drept preţul uman plătit de
România pentru a intra în secolul XXI – diaspora şi rolul bisericii pentru a
sluji întreaga comunitate, a apreciat la Radio România teologul şi preotul Radu
Preda: E limpede că, în ceea ce
priveşte mesajul social şi etic, suprafaţa de contact şi chiar de identificare
a valorilor între ortodocşi şi catolici este foarte mare. Papa reprezintă nu
doar un vector de imagine într-o persoană, este sinteza unei istorii, care, sigur,
are şi pagini mai puţin plăcute în raport cel puţin cu noi, cu ortodocşii.

Dar
una peste alta, în contextul internaţional mondial, este limpede că avem nevoie
de o solidaritate intracreştină mai mare decât am dovedit până acum. A
subliniat preţul uman pe care noi îl plătim pentru ca România să ajungă în
secoul XXI. Iată, sunt milioane de concetăţeni de-ai noştri, fraţi şi surori
cum s-a exprimat el foarte bine, care au părăsit ţara lor în care nu şi-au
putut, din păcate, vedea visul cu ochii şi care aduc o plus valoare în alte
ţări, în primul rând în Italia. Să nu uităm comunitatea noastră din Italia,
dacă nu mă înşel, este chiar cea mai numeroasă, urmată apoi de Spania şi abia
pe locul III, dacă nu mă înşel, vine Germania. Aşadar, accentul acesta pus pe
diaspora.

Papa Francisc
a adus un omagiu sacrificiului fiilor şi fiicelor României care, prin cultura
lor, prin patrimoniul valorilor şi al muncii lor, îmbogăţesc ţările în care au
emigrat, iar prin roadele eforturilor lor, îşi ajută familiile rămase în
patrie. Spre deosebire de vizita pastorală din 1999 a papei Ioan Paul al
II-lea, care a avut un caracter primordial ecumenic,
beneficiind, pe lângă invitaţia autorităţilor de stat şi de invitaţia Bisericii
Ortodoxe Române, Papa Francisc a venit în România la invitaţia preşedintelui şi
a Bisericii Catolice din România. Iar prin celebrări liturgice, vizita a fost
orientată pastoral, în primul rând, spre credincioşii catolici.

Călătoria
apostolică a Papei Francisc în România a marcat câteva premiere – a durat trei
zile, lucru care nu s-a întâmplat în nicio altă țară europeană, timp în care
papa i-a vizitat deopotrivă pe toți creștinii catolici în diversitatea lor
lingvistică și liturgică, dar și pe cei ortodocși. Ultima zi
a vizitei, rezervată Bisericii Greco-Catolice, a fost încărcată de un simbolism
aparte – la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, Papa a beatificat şapte episcopi greco-catolici,
martiri în timpul regimului comunist, care au îndurat suferinţe şi şi-au dat
viaţa pentru a se opune unui sistem care a reprimat drepturi fundamentale ale omului,
după cum a amintit suveranul pontif.

Vorbind despre vizita Papei în România,
Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică: În contextul Balcanilor, această întâlnire mi se pare extraordinar de
importantă. Pentru că, dacă ne uităm la nord de România, în Ucraina există
fracturi, divizări, separări în Biserica Ortodoxă – tendinţe de rupere, de
fragmentare a unităţii creştine. Sunt acolo două sau trei, deja, biserici, una
ţine de Moscova, una ţine de Constantinopol şi alta nu ţine de nimeni, deci
este autonomă.

De asemenea, în Republica Moldova există două, iarăşi,
comunităţi – o mitropolie care ţine de Moscova şi una care ţine de Bucureşti,
mai jos de noi, Buiserica Ortodoxă a Bulgariei ţine de Moscova, nu ţine de
Constantinopol. Mai jos, Biserica din Republica Macedonia de Nord s-a rupt de
Serbia şi vrea să se afilieze Bisericii Ortodoxe din Bulgaria. Vedeţi, sunt
aceste tendinţe de reaşezare, de despărţire, de unificare şi singura biserică
ce transmite un mesaj de unitate şi de biserică profilată, unitară cumva, este
Biserica Ortodoxă din România.

Am venit în această ţară frumoasă şi
primitoare ca pelerin şi frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă
întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri.
Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în
rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar
mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugaţi pentru mine!’, a spus Suveranul
Pontif, la finalul vizitei.