Securitatea alimentelor şi a nutriţiei, între priorităţile UE

Securitatea alimentară se numără, alături de creşterea agricolă prin metode inovatoare, între priorităţile majore de dezvoltare ale Uniunii Europene.

Corina Cristea, 13.05.2016, 09:49

Securitatea alimentară se numără, alături de creşterea agricolă prin
metode inovatoare, între priorităţile majore de dezvoltare ale Uniunii
Europene. Obiectivul este de a proteja consumatorii, garantând, în acelaşi
timp, buna funcţionare a pieţei unice. Au fost convenite anumite standarde prin
care să se asigure igiena produselor alimentare, sănătatea animalelor şi a
plantelor, dar şi combaterea contaminării cu substanţe precum pesticidele. Au
loc verificări riguroase, iar importurile din afara Uniunii trebuie să respecte
aceleaşi standarde ca şi alimentele comunitare. Sunt stabilite limite pentru
aditivii şi reziduurile de medicamente veterinare şi fitosanitare din furaje,
dar şi un sistem strict pentru autorizarea şi comercializarea organismelor
modificate genetic.

Roxana Morea, consilier de presă al reprezentanţei Comisiei
Europene la Bucureşti, explică ce prevede politica europeană în legătură cu
securitatea alimentară: Securitatea alimentară şi de nutriţie are
ca scop garantarea faptului că toată lumea are acces la mâncare, în cantităţi
suficiente, necostisitoare şi hrănitoare. Prin sprijinul acordat în domeniu, UE
de fapt caută să construiască şi să consolideze capacitatea de adaptare la
crizele care se referă la hrană şi să facă în aşa fel încât toate ţările să
aibă suportul necesar pentru ca nimeni să nu rămână flămând. În special
combaterea subnutriţiei este vitală, pentru a da o şansă copiilor din cele mai
sărace categorii să ducă o viaţă sănătoasă, să aibă acces la educaţie şi să le
îmbunătăţească acestora şansele de viitor. În prezent, în lume o persoană din
opt moare de foame în fiecare zi, în special în Africa subsahariană şi sudul
Asiei. De aceea, combaterea foametei este primul obiectiv de dezvoltare
milenară. Iar cadrul de politică europeană pentru securitatea alimentară
stabileşte că această securitate, nutriţia şi agricultura durabilă sunt
priorităţi-cheie pentru UE, în special în domeniul politicii de cooperare
pentru dezvoltare.

Bruxellesul şi-a fixat ca obiective până în 2030 o producţie
mai mare de hrană – de calitate superioară şi la preţuri rezonabile – dar şi o
creştere sustenabilă şi favorabilă incluziunii, în condiţiile schimbărilor
climatice, a reducerii resurelor naturale şi a măririi numărului de locuitori
la nivel mondial. Din nou, Roxana Morea: Accesul la hrană este o
provocare ea însăşi. Important nu este doar accesul, ci şi faptul ca nutriţia,
respectiv hrana care este disponibilă să fie adecvată din punct de vedere
nutriţional. Politica UE prevede un sprijin în mod special pentru ţările în
curs de dezvoltare, astfel încât acestea, prin sprijinul acordat de UE, să
acopere cei patru piloni recunoscuţi la nivel internaţional în cadrul
summitului global privind hrana din 1996 – creşterea disponibilităţii resurselor
de hrană, îmbunătăţirea accesului la acestea, îmbunătăţirea conţinutului
nutriţional al consumului alimentar, precum şi consolidarea capacităţii de
răspuns şi gestionare a crizelor. Din acest punct de vedere, securitatea
alimentară este un sector de politică a UE în care angajamentul Uniunii este
pentru o coerenţă cu întreaga politică de cooperare pentru dezvoltare. Pentru
creşterea adaptabilităţii la crize sunt importante proiectele de prevenire şi
pregătire. Acestea au în vedere gestionarea riscurilor ciclice, precum uragane
sau furtuni puternice, sau vulnerabilităţi care nu pot fi prevăzute, cum ar fi
cutremurele.

Un capitol important în politica europeană în ceea ce
priveşte securitatea alimentară ţine de prevenirea transmiterii bolilor de la
animale la oameni. Normele UE garantează că zoonozele, ca de exemplu salmoneloza
sau tuberculoza, sunt ţinute sub control şi că doar animalele sănătoase şi
produsele provenind de la acestea intră în lanţul alimentar. Un aspect la fel
de important se referă la limitarea utilizării antibioticelor în ferme.
Utilizarea antibioticelor pentru a
compensa creşterea necorespunzătoare a animalelor şi păsărilor a dus la
creşterea rezistenţei bacteriilor în faţa tratamentelor pentru oameni. În
condiţiile în care aproape jumătate din antibioticele
fabricate pe plan mondial sunt folosite în ferme, se impun anumite măsuri, au
decis recent eurodeputaţii, care au votat o propunere de actualizare a
legislaţiei Uniunii Europene privind medicamentele veterinare, în sensul restricţionării
folosirii medicamentelor antimicrobiale existente şi dezvoltării altora noi.
Acestea în condiţiile în care avertismente ale Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii spun că riscăm să ne apropiem de o eră post-antibiotice
unde rezistenţa antimicrobiană provoacă mai multe decese decât cancerul în
fiecare an.

În
opinia preşedintelui Colegiului
Medicilor Veterinari din România, Viorel Andronie: Această
precizare constituie un semnal de alarmă şi toţi factorii de decizie implicaţi
în domeniul respectiv trebuie să-şi dea mâna şi fiecare pe domeniul lui să facă
ceea ce trebuie făcut astfel încât reducerea antibiorezistenţei să fie la
maximum posibil. Şi, ceea ce este foarte important, să dăm posibilitatea
oamenilor de a beneficia de antibiotice atunci când au nevoie.

România a
interzis încă din 2006 utilizarea antibioticelor ca promotori de creştere.