O decizie cu final deschis
Decizia liderului de la Casa Albă de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului a produs ecouri masive în Orientul Mijlociu şi nu numai.
Corina Cristea, 12.01.2018, 13:21
Decizia liderului de la Casa Albă de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului a produs ecouri masive în Orientul Mijlociu şi nu numai. Ce a urmat? O şedinţă de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, tulburări în teritoriile palestiniene, demonstraţii de protest în mai multe ţări musulmane. Într-o încercare de a obţine susţinere şi din partea UE, premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut, la scurt timp, un turneu în Europa şi a discutat subiectul inclusiv cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă, Federica Mogherini.
Cred că toate sau cele mai multe ţări europene îşi vor muta ambasadele la Ierusalim, îl vor recunoaşte drept capitală a statului evreu şi se vor angaja viguros, împreună cu noi, pentru securitate, prosperitate şi pace” – este mesajul liderului israelian pentru decidenţii europeni. Mesaj care s-a izbit, însă, de poziţia fermă comunitară, exprimată de Mogherini – Credem că singura soluţie realistă în conflictul dintre Israel şi Palestina este bazată pe două state, cu Ierusalimul drept capitală a amândurora, statul Israel şi statul Palestina. Aceasta este poziţia noastră consolidată şi vom continua să respectăm acordul internaţional asupra Ierusalimului până când statutul final al oraşului sfânt va fi stabilit prin negociere între părţile implicate.”
Pacea în această zonă geopolitică, una dintre cele mai sensibile la nivel mondial, este dorită de toată lumea, iar acest lucru a fost subliniat în toate declaraţiile oficiale. A fost, de altfel, şi argumentul invocat de şeful de la Casa Albă atunci când a făcut, la începutul lui decembrie, gestul pe care preşedinţi ai Statelor Unite îl amânau de foarte multă vreme, pentru că există de mult timp o decizie a Congresului american de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Statului Israel, amânată din 6 în 6 luni. Invitat la Radio România, Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor de la Bucureşti, a explicat contextul în zonă: “Este o întreagă dispută legată chiar de oraşul Ierusalim, acolo unde sunt elemente simbolice aparţinătoare celor trei religii monoteiste fundamentale şi unde şi arabii palestinieni şi-ar dori ca propria lor capitală să fie, în Ierusalimul de Est, acolo unde se află Moscheea Al-Aqsa. Deci, marea problemă a diviziunii oraşului Ierusalim, care ar fi, în acelaşi timp, o dublă capitală, a fost în discuţie şi a fost unul dintre subiectele pendinte pe toate procesele de pace până astăzi. Gestul este, deci, mai degrabă simbolic, aş spune eu, dar, cu un simbolism care, în Orientul Mijlociu, are un impact foarte mare, iar costurile, evident, se repercutează, o să vedem.”
E clar că procesul de pace din Orientul Mijlociu era cumva gripat, bătând pasul pe loc, spun analiştii, iar decizia a fost considerată de Donald Trump ca singura variantă pentru deblocare. Din nou, Iulian Chifu: A fost o formulă de a reaşeza toate piesele. Acum speranţa mea este că Washingtonul a făcut şi componenta de management al consecinţelor unei asemenea schimbări. Pentru că, de obicei, când răstorni tabla de şah, lucrurile se pot aşeza şi într-o variantă favorabilă, dar de cele mai multe ori ele se aşează într-o formulă care îţi este detrimentală. Să nu uităm că povestea ucenicului vrăjitor este o chestiune care s-ar putea repercuta şi în această situaţie. Deci, aş lăsa momentul de emoţie acum, care probabil va dura, nu ştiu, poate două luni, şi abia după aceea vom vedea dacă următorul val va duce la o reaşezare potrivită, dacă zona aceasta arabo-palestiniană, dar şi lumea în general, marile puteri, puterile regionale, vor putea să absoarbă această realitate şi ulterior vom putea să concluzionăm în mod absolut dacă a fost un gest avantajos. La prima vedere, cred că este o încălcare a unor linii roşi, care nu face decât să arunce în aer pacea din Orientul Miljociu, aşa cum o cunoaştem noi pentru moment.”
Pe de altă parte, mai spune analistul Iulian Chifu, nu există precedent ca un proces de pace să se poată realiza fără implicarea ambelor părţi: Un proces de pace unilateral se realizează doar atunci când cineva câştigă în mod absolut situaţie pe teren, ori ştim foarte bine, o asemenea situaţie nu este sustenabilă. Cel puţin, în Orientul Mijlociu ne-a arătat-o de nenumărate ori. Au mai fost momente în care unul sau altul dintre combatanţi fluturau streagurile victoriei, pentru ca ulterior să se confrunte cu realitatea de pe teren. De aici cred că aş fi încă o dată foarte rezervat în a vedea care vor fi mişcările ulterioare.”
Nu mai există conflicte îndepărtate şi conflicte apropiate. Din acest punct de vedere orice conflict care pune în pericol stabilitatea, siguranţa cetăţenilor noştri, reprezintă o preocupare”, a exprimat, pe de altă parte, poziţia României, premierul Mihai Tudose, potrivit căruia, Bucureştiul rămâne implicat alături de partenerii din Uniunea Europeană, solidari şi cu partenerii din NATO, pentru orice efort care duce la stabilitate şi securitate în zonă. Deocamdată, finalul rămâne deschis.
