Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Misiuni ale UE pentru provocări majore

Criza climatică și cea sanitară cu care ne confruntăm ne obligă să ne unim forțele în moduri noi și inovatoare.

Misiuni ale UE pentru provocări majore
Misiuni ale UE pentru provocări majore

, 15.10.2021, 23:15

Criza climatică și cea sanitară cu care ne
confruntăm ne obligă să ne unim forțele în moduri noi și inovatoare. Avem
nevoie de o politică curajoasă și ambițioasă, care să stabilească obiective
clare în vederea modelării viitorului pe care ni-l dorim – este poziția
Bruxelles-ului, care vrea să găsească răspunsuri la unele dintre cele mai mari
provocări actuale. Vorbim despre combaterea cancerului, adaptarea la schimbările
climatice, protejarea oceanelor, mărilor și apelor, locuirea în orașe mai verzi,
precum și asigurarea unui sol sănătos și a unei alimentații sănătoase. Pentru
toate acestea au fost lansate misiuni ale Uniunii Europene. De ce este nevoie
de acțiuni comune? Eurodeputatul
Victor Negrescu:

Cred că
pandemia a arătat, încă o dată, cât de important este să fim împreună. În fața
unor provocări globale e nevoie de un răspuns comun. A trebuit să oferim un
răspuns comun la nivel medical, a trebuit să oferim un răspuns comun din punct
de vedere al redresării economice. Și, cu siguranță, pentru a face față noilor
provocări ce țin de tranziția ecologică și digitală e nevoie, în continuare, de
un răspuns comun la nivel european. Eu cred că pandemia ne-a făcut pe toți să
fim mai uniți, să înțelegem mai bine sensul construcției europene și
reprezintă, oarecum, un punct comun de la care putem porni indiferent de
viziunea noastră politică. Așa că eu sper să profităm de acest context care,
din nefericire, nu este unul tocmai favorabil, pentru a înțelege importanța
resetării agendei europene și a unei evoluții substanțiale a tot ceea ce
înseamnă Uniunea Europeană pe viitor.

Ce reprezintă
misiunile? Un efort coordonat, spune Comisia Europeană de a reuni resursele
necesare în ceea ce privește programele de finanțare, politicile și
reglementările, precum și alte activități menite să contribuie la atingerea
obiectivelor. Având drept punct de pornire cercetarea și inovarea, misiunile Uniunii
Europene stabilesc obiective ambițioase, concrete și măsurabile, care trebuie
realizate într-un interval de timp bine definit, pentru a obține rezultate
tangibile pentru toți europenii. Un scop al misiunilor este și acela de a
mobiliza și de a implica activ actorii din sectorul public și privat, precum
statele membre, autoritățile regionale și locale, institutele de cercetare,
antreprenorii și investitorii. Dar și cetățenii, pentru a încuraja adoptarea
noilor soluții și abordări la nivelul societății. Nu în ultimul rând, trebuie spus
că misiunile reprezintă o noutate a celui mai mare program de cercetare și
inovare din bani publici, Orizont Europa, care se va desfășura până în 2027 și despre
care eurodeputatul Cristian Bușoi ne-a precizat: Sigur că acest program Orizont Europa nu
putea să nu țină cont de provocările cu care se confruntă astăzi UE și de
obiectivele strategice ale UE. De aceea, o bună parte din acest program se
concentrează pe schimbările climatice, pe zona de digitalizare, inteligență
artificială și, sigur, pe domeniul sănătății, cu un focus special pe cancer.


Sprijinirea a cel puțin 150 de regiuni și
comunități europene pentru ca acestea să devină reziliente la efectele
schimbărilor climatice până în 2030 este unul dintre obiectivele Uniunii
Europene. Pentru atingerea acestuia, misiunea Adaptarea la schimbările
climatice intenționează să pună, de exemplu, la dispoziție 100 de milioane de
euro pentru acţiuni pe scară largă legate de pericolele climatice majore,
precum inundațiile, adaptate situaţiilor locale. Misiunea
Cancer intenționează să instituie un nou model comun de guvernanță care să
asigure o integrare sistematică și eficace a cercetării, inovării și
evoluțiilor politice în ceea ce privește cancerul în Europa.

Obiectivele
sunt la fel de ambițioase: colaborarea cu Planul european de combatere a
cancerului pentru a îmbunătăți viața a peste 3 milioane de persoane până în
2030 prin prevenire, tratament și soluții pentru a trăi mai mult și mai bine.
Implementarea va depăși cu mult cercetarea și inovarea, dar și
această misiune își are originea în programul Orizont Europa. Misiunea
Oceane și mări va crea o rețea de faruri pe mare și la nivelul bazinelor
hidrografice pentru a extinde rețelele de zone marine protejate. În cadrul
misiunii Orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic, orașele
selectate își vor implica cetățenii în elaborarea unor contracte privind
orașele climatice pentru a contribui la atingerea neutralității climatice până
în 2030.

Un obiectiv, de asemenea, ambițios, a cărui concetizare ar aduce
beneficii importante, cu atât mai mult cu cât, potrivit Organizației Națiunilor
Unite, peste două treimi din emisiile de carbon provin din orașe și metropole. De
asemenea, prin intermediul misiunii Un pact al solului, oamenii vor fi
stimulați să participe la inițiativele științifice cetățenești pentru a
îmbunătăți în mod colectiv sănătatea solului. Misiunile Uniunii Europene vor
sprijini transformarea Europei într-un continent mai verde, mai sănătos, mai
favorabil incluziunii și mai rezilient, spune Bruxelles-ul.

Este vorba despre un set de acțiuni – proiecte de cercetare și inovare,
măsuri de politică și inițiative legislative, implicarea cetățenilor – pentru a
atinge obiective concrete cu impact major asupra societății. Intenționăm să
oferim soluții la principalele provocări globale până în 2030!
, a precizat Margrethe Vestager,
vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Foto; Library of Congress / unsplash.com
Viitorul începe azi vineri, 24 ianuarie 2025

Un nou mandat la Casa Albă

O politică ce pare centrată exclusiv pe interesele naţionale, sub sloganul „Să facem din nou America măreaţă”, așa cum a reieșit...

Un nou mandat la Casa Albă
Steag UE-Ucraina (©European Union, 2023 / Photographer: Xavier Lejeune)
Viitorul începe azi vineri, 17 ianuarie 2025

Provocări majore în 2025

Războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, alegeri în Franța, Germania și Polonia – sunt...

Provocări majore în 2025
Foto: geralt / pixabay.com
Viitorul începe azi vineri, 10 ianuarie 2025

Exercițiu de rezistență

Începutul de an readuce în atenţie viitorul aprovizionării energetice a întregii Europe, odată cu sistarea tranzitului de gaz rusesc prin...

Exercițiu de rezistență
(sursa foto: www.consilium.europa.eu)
Viitorul începe azi vineri, 03 ianuarie 2025

România, în Schengen

Astfel, graniţa s-a mutat la frontiera României cu Serbia, cu Republica Moldova şi cu Ucraina, în timp ce Bulgaria deţine graniţă externă a...

România, în Schengen
Viitorul începe azi vineri, 20 decembrie 2024

România, pe harta turismului viticol

Despre apariția vinului s-au scris multe legende, cele mai vechi dovezi fiind înregistrate în zonele Caucazului, Mesopotamiei sau Egiptului....

România, pe harta turismului viticol
Viitorul începe azi vineri, 13 decembrie 2024

Pericolele stresului asupra organismului

Stresul i-a însoțit pe oameni dintotdeauna și are, până la un punct, un rol protector. Problemele apar însă atunci când stresul devine...

Pericolele stresului asupra organismului
Viitorul începe azi vineri, 06 decembrie 2024

Războiul din Ucraina, o altă etapă

În a 1.000-a zi de război, Ucraina a lovit o ţintă militară aflată în Rusia cu rachete americane ATACMS cu rază lungă de acţiune. A fost...

Războiul din Ucraina, o altă etapă
Viitorul începe azi vineri, 22 noiembrie 2024

Medicina viitorului în România

În același timp, pandemia a declanșat o accelerare masivă a adoptării instrumentelor digitale, dar, spun cei direct implicați, persistă...

Medicina viitorului în România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company