Cum votăm?

Imaginile cu mii de români aşteptând la coadă în faţa secţiilor de votare din străinătate pentru a-şi alege preşedintele, la începutul lunii noiembrie, au deschis zile în şir jurnalele televiziunilor din România.

Corina Cristea, 12.12.2014, 10:30

Imaginile cu mii de români aşteptând la coadă în faţa secţiilor de votare din străinătate pentru a-şi alege preşedintele, la începutul lunii noiembrie, au deschis zile în şir jurnalele televiziunilor din România. Şi, în pofida avertismentelor insistente venite din diaspora , situaţia s-a repetat două săptămâni mai târziu, la cel de-al doilea tur de scrutin.

În perspectiva acestuia, oficialii români însărcinaţi cu organizarea alegerilor au luat măsuri pentru îmbunătăţirea procesului de vot, care s-au dovedit, însă, insuficiente. Doi miniştri de Externe au demisionat pe fondul situaţiei create, iar premierul social-democrat Victor Ponta a plătit politic, după propriiile spuse, prin pierderea alegerilor în faţa contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis.

Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Pe 18 noiembrie, Parchetul General a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, pe baza mai multor plângeri primite de la români din străinătate care nu au putut vota deşi au aşteptat mai multe ore la rând.

Ulterior, dosarul votului în diaspora a fost preluat de Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât faptele cu privire la care s-a început urmărirea penală sunt susceptibile de a fi încadrate şi în dispoziţiile legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Conform Codului Penal, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Una din temele dosarului este dacă se puteau organiza sau nu mai multe secţii de votare în străinătate şi dacă exista cadru legal pentru suplimentarea acestor secţii între tururile de scrutin. Dincolo de aspectul juridic al problemei, disfuncţionalităţile constatate au readus în discuţie sistemul de votare, decidenţii din România fiind de ceva timp în căutarea unei variante îmbunătăţite.

Radu Carp, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, explică: Au existat două proiecte de lege privind votul prin corespondenţă. Primul a fost iniţiat în 2011, a fost adoptat de Senat, a fost iniţiat de grupul parlamentar PDL, a fost adoptat de Senat, ulterior a fost trimis la Camera Deputaţilor şi a stat la Camera Deputaţilor aproape 2 ani. El a fost respins în martie 2013 de către actualul guvern PSD. Al doilea proiect a fost iniţiat de patru deputaţi. Era o propunere legislativă care a fost respinsă de Senat pe 25 februarie 2014.”

Un alt proiect care permitea votul prin corespondenţă al electorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate a fost respins de deputaţi chiar în această săptămână. O discuţie care să analizeze toate implicaţiile şi toate aspectele, dar şi să garanteze că nu poate fi fraudat votul prin corespondenţă nu s-a desfăşurat până la ultima consecinţă şi pe această bază nu s-a putut adopta legislaţia în materie, explică europarlamentarul Victor Boştinaru.

Pe de altă parte, reaminteşte Victor Boştinaru, foarte multe state din Uniunea Europeană nu practică şi nu acceptă votul prin corespondenţă. Există, însă, spune el, nişte modele, 3-4 existente la nivelul Uniunii Europene, pe care România trebuie neapărat să le analizeze pentru a decide ce trebuie făcut: O formulă este votul obligatoriu pentru toţi cetăţenii, inclusiv imaginaţi-vă că foarte numeroasa diasporă greacă trebuie să vină în Grecia să voteze. Ei îşi pot exercita dreptul de vot doar în Grecia. Probabil că este foarte restrictivă. O a doua soluţie este cea cu listele în care sunt înregistraţi rezidenţii unui stat pe teritoriul altor state. Ei sunt obligaţi cu aproximativ şase săptămâni înainte, dacă vor să-şi exercite dreptul de a vota, să meargă la o reprezentanţă diplomatică a României, îşi afirmă dorinţă de a vota, precizează localitatea unde sunt rezidenţi şi secţia de votare unde vor să voteze.”

După ce au făcut acestă înregistrare, ei vor fi în ziua votului, fără nicio îngrădire, admişi la vot, dar numai aceia care şi-au anunţat această intenţie. A treia formulă este cea a votului electronic, spune europarlamentarul român: Votul electronic este o soluţie facilă, puţin costisitoare, dar în egală măsură ea trebuie să se bazeze pe un acord politic al tuturor actorilor din parlamentul României, pentru a nu se specula în viitor şi, de asemenea, pentru a garanta că soluţiile tehnice împotriva fraudării sunt acceptate de toţi. În sfârşit, există şi soluţia aceasta prin corespondenţă ca atare, soluţie care este utilizată, spre exemplu, în Italia, dar toate partidele politice au avut o discuţie substanţială şi au ajuns la concluzia că într-un anume mod formula aceasta este de necontestat de către actorii politici.”

România trebuie de urgenţă să găsească o soluţie fezabilă, şi nu una ideală, pentru că altfel – adaugă Victor Boştinaru – a organiza secţii de votare pentru cei 3 milioane de români care trăiesc în străinătate şi au dreptul de vot, în ipoteza că toţi vor merge la urne, este tehnic imposibilă.