Cine se teme de eurosceptici?
Euroscepticismul, populismul şi chiar extremismul sunt în creştere în Uniunea Europeană, fapt anticipat de sondajele de opinie şi confirmat de scrutinul europarlamentar din mai.
Corina Cristea, 06.06.2014, 09:52
Euroscepticismul, populismul şi chiar extremismul sunt în creştere în Uniunea Europeană, fapt anticipat de sondajele de opinie şi confirmat de scrutinul europarlamentar din mai. Harta noului executiv comunitar indică menţinerea pe prima poziţie a Grupului Partidului Popular European (creştin democrat), urmat de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor. Liberalii rămân al treilea grup în noul Parlament European, urmaţi de Verzi. Toate cele patru grupuri pierd, însă, locuri faţă de executivul anterior. Stânga radicală este în urcare, la fel şi grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, construit în jurul UKIP. Altfel spus, rezultatele au confirmat temerile celor care se tem de partidele eurofobe şi eurosceptice.
Există motive puternice pentru aceste temeri – formaţiunile amintite reprezintă un glas critic la adresa a ceea ce este Europa astăzi şi împărtăşesc multe idei „contra”: sunt anti-imigraţie, contestă spaţiul Schengen şi libera circulaţie a persoanelor, susţin renunţarea la euro, considerat principal vinovat pentru criza economică din Europa şi, în sfârşit, nu exclud ideea de a lăsa Uniunea Europeană să se prăbuşească.
Nu este atât de greu de înţeles de ce aceste mişcări radicale şi anti-UE seduc şi conving tot mai mulţi europeni, spun analiştii de la DIÁRIO ECONÓMICO – pentru că cei care guvernează au ratat prea multe aşteptări, au permis rigorii Bruxelles-ului să preia frâiele, le-au permis economiilor europene să se fragmenteze şi să se nască o Europă divizată între bogaţi şi săraci, între puternici şi slabi, între autoritari şi supuşi. Şi în faţa atâtor incertitudini, cine poate să nu devină sceptic cu privire la viitorul Europei? S-a spus despre aceste alegeri europarlamentare că vor fi diferite, inclusiv din punct de vedere al campaniei.
Analistul politic Bogdan Chirieac explică: “A fost o campanie pe subiecte post-criză economică. Deci, nu s-a vorbit despre Europa viitorului ci despre imigraţie, şomaj, locuri de muncă, deci chestiuni de politică internă mai degrabă specifice fiecărui stat. Europa, în general, nu cred că are a fi mândră cu rezultatul acestor alegeri şi cu campania care s-a desfăşurat.”
Ceea ce este surprinzător este prezenţa la vot mai bună decât acum cinci ani de zile, remarcă, pe de altă parte, analistul Cristian Pârvulescu: Şi în Europa, în general, şi în România, e un semn al faptului că europenii s-au mobilizat împotriva Europei sau nu? Dacă ne luăm după rezultatele din Franţa, da. Dacă ne luăm după rezultatele din România sau Belgia, situaţia pare mult mai complicată. Extrema dreaptă antieuropeană câştigă mandate importante, dar cu toate acestea, principalele partide politice europene controlează în continuare Parlamentul European de la distanţă.”
Alegerile din România nu au adus mandate care să consolideze rândurile euroscepticilor. Care a fost miza cea mare a acestor alegeri europarlamentare în România? Din nou, Bogdan Chirieac: A fost una singură în România. Alegerile prezidenţiale din toamnă. Nimic alteva. Politicienii noştri nu au reuşit să trezească interesul românilor pentru europarlamentare. Pur şi simplu nu s-a reuşit acest lucru. A fost o încleştare îngrijorătoare pe teme de politică internă, nici măcar pe teme de politică internă, ci pe atacuri la persoană între domnul Băsescu şi domnul Ponta. Dânşii au ocupat întreaga scenă politică şi întreaga scenă media şi rezultatele s-au văzut în consecinţă. A fost o campanie pro şi anti-Băsescu. Câştigătorul cel mare este PSD, pierzătorii sunt, acum când vorbim, PNL şi PDL fiindcă PMP şi rezultatul pe care l-au obţinut îl scot pe domnul Băsescu, în opinia mea, din politica activă.”
Până acum, România a ţintit cel mai des funcţii cu mai mică însemnătate în Parlamentul European – vicepreşedinţi de comisii, de delegaţii. Spre ce se va tinde acum? Din nou, Bogdan Chirieac: Nu cred că vor fi modificări spectaculoase. Gândiţi-vă că am avut un supercomisar european la agricultură, Dacian Cioloş, care a acţionat, în primul rând, ca un comisar european, nu ca un trimis al României în Comisia Europeană. Deci, standardul european este satisfăcut, standardul românesc însă şi, în general, standardul tuturor naţiunilor care au oameni în asemenea funcţii ar fi trebuit satisfăcut altfel. Deci, să nu aşteptăm nimic de la românii puşi în funcţii mari la Bruxelles – vor fi critici acerbi ai României în primul rând.”
România trimite în Parlamentul European 32 de reprezentanţi. Alianţa electorală de stânga, la guvernare, PSD-UNPR-PC, câştigătoarea scrutinului, a obţinut 16 mandate, iar partidelor din opozitia de centru dreapta, PNL şi PDL, le-au revenit şase, respectiv cinci mandate. UDMR (partener la guvernare) a obţinut 2 mandate, la fel şi Partidul Mişcarea Populară (pro-prezidenţial, opoziţie). Lista este completată de independentul Mircea Diaconu, apariţie suprinzătoare într-o lume dominată de structuri de partid.
