Chirurgia robotică şi telesatelitară
Pe 7 septembrie 2001, o echipă de medici condusă de profesorul francez Jacques Marescaux stabilea o premieră mondială : efectua cu succes o intervenţie chirurgicală robotică la distanţă.
Roxana Vasile, 06.12.2013, 10:43
Pe 7 septembrie 2001, o echipă de medici condusă de profesorul francez Jacques Marescaux stabilea o premieră mondială : efectua cu succes o intervenţie chirurgicală robotică la distanţă. Doctorii se aflau într-un birou din New York, iar pacienta într-un spital din … Strasbourg, la mii de kilometri depărtare. Operaţia era botezată « Lindbergh », după numele celebrului aviator american devenit primul om care survolase, în anii 1920, singur şi fără escală, Atlanticul.
În toamna lui 2001 era un gest chirugical care traversa oceanul ! Manetele robotului, supranumit Zeus, erau instalate la New York, în timp ce braţele lui chirurgicale erau implantate în pacienta din Strasbourg. Toată operaţia era făcută prin cabluri transatlantice France Télécom. Era pentru prima oară în istoria medicinei când se demonstra că există soluţii tehnice pentru scurtarea decalajului temporal inerent unei astfel de transmisii transatlantice prin fibră optică, ceea ce făcea posibilă o asemenea intervenţie chirugicală. Marele pas înainte era, deci, făcut !
Ajuns în Franţa, la începutul anilor 1990, după studii la facultatea de medicină din Târgu Mureş, românul Adrian Lobonţiu întâlnea la Paris confraţi americani care, veniţi din plin Sillicon Valley la un congres în capitala franceză, îi vorbeau despre viziunea lor în chirurgie robotică şi telesatelitară. Fascinat şi poate chiar vizionar, Adrian Lobonţiu devenea, într-un timp relativ scurt, primul medic din Europa specializat într-o astfel de tehnică. El îşi aminteşte : Tendinţa în medicină, acum 20 de ani, cam când am ajuns eu în Paris, era de a evolua de la chirurgia invazivă, prin care deschidem larg pacientul ca să vedem toate organele, la una mai puţin invazivă, pentru ca el să sufere mai puţin, durerea să nu fie aşa de mare, riscul de hemoragie să fie minim, să nu aibă riscuri de febră … într-un cuvânt, să poată să plece mai repede acasă şi să se reintegreze în viaţa socială şi profesională. Dar era foarte greu pentru chirurgi.
De ce ? Pentru că în pacient trebuia introdusă o cameră de luat vederi, medicilor le trebuiau nişte instrumente speciale de aproximativ 30-40 de centimetri, deci foarte lungi … Încercaţi să scrieţi cu un creion de 40 de centimetri, pe care să îl ţineţi de capătul lui ! E foarte greu ! Şi atunci a venit o altă idee : robotica, care fusese introdusă, deja, în toate industriile, doar în medicină nu. Din nou, Adrian Lobonţiu : Tocmai pentru că gestul chirurgului este dificil în chirurgie minim-invazivă sau laparoscopică, între mâinile chirurgului şi vârful intrumentelor chirurgicale, aflate în pacient, a fost introdus un computer. Acest computer redă specialistului flexibilitatea şi tot ce a pierdut trecând de la chirurgia deschisă la cea laparoscopică sau minim-invazivă. Tot chirurgul este pilotul, pentru că tot el comandă robotul, dar ce face acesta ? Îi analizează fiecare mişcare a degetelor, fiecare gest chirurgical făcut … Robotul ştie exact unde se află vârful instrumentelor în pacient, ştie că sunt vase de sânge, nervi care nu trebuie tăiaţi, ştie la ce distanţă se află tumora … El nu numai că îi corectează medicului gestul chirurgical şi îi spune prea mult îţi tremură mâna, acum opresc din tremurăturile astea pentru că nu sunt eficiente chirurgical”, dar îi ameliorează şi performanţa.
Pionier la nivel european în această metodă medicală inovatoare, cu aer de science-fiction, Adrian Lobonţiu devenea rapid cunoscut nu numai pe bătrânul continent, ci în întreaga lume. A fost supranumit the flying surgeon” – chirurgul zburător. Viaţa mea puţin s-a schimbat, pentru că, din acel chirurg standard care merge în fiecare zi la acelaşi spital, în acelaşi bloc operator şi operează doar pacienţii săi, am fost nevoit ca, dobândind această experienţă, în fiecare săptămână să iau câte două-trei avioane în Europa, chiar în Orientul Mijlociu … Am început să operez în Israel, în Liban, Arabia Saudită, Iordania … Veneam foarte des din Paris, luam zborul spre Bucureşti şi aveam foarte mulţi foşti profesori de-ai mei, colegi cu care făcusem facultatea sau specializarea, care sunt foarte pregătiţi şi pe care îi întâlneam nu numai în Bucureşti, ci şi la congrese la care mergeam peste tot în Europa sau în Statele Unite. Cu aceste echipe, cu aceşti oameni, a fost, întotdeauna o mare plăcere să vin – şi veneam destul de des, la câteva luni – să operăm împreună pacienţi, să discutăm anumite cazuri fie în chirugie minim-invazivă, fie robotică.
Dedicat cauzei roboticii medicale, Adrian Lobonţiu a participat inclusiv la un proiect de anvergură : pe port-avionul Charles de Gaulle, aflat undeva în emisfera sudică, erau animale şi modele umane, iar medicii, printre care şi el, se găseau la Paris. Simularea operaţiei era făcută nu prin fibră optică, ca în cazul intervenţiei chirurgicale « Lindbergh » a profesorului Jacques Marescaux, ci, de această dată, telesatelitar. Ce se demonstra în ambele cazuri ? Că, pe de o parte, operaţiile chirurgicale robotice pot fi efectuate la distanţă, un pacient putând beneficia de ajutorul unui profesionist de cea mai înaltă ţinută, pe orice continente, oricât de îndepărtate, s-ar afla cei doi.
Pe de altă parte, însă, costurile pe care le presupun transmisiunile fie ele prin cablu sau prin satelit sunt uriaşe. Cum conceptul există, însă, medicul Adrian Lobonţiu este convins că, în câţiva ani de zile, tehnica telesatelitară, de neimaginat la începutul anilor 1990, ar putea fi introdusă pe scară foarte largă.
