Ce urmează după Crimeea?
Remarcabilă, deopotrivă, prin eficienţă şi cinism, anexarea pensinsulei ucrainene Crimeea de către Rusia a fost, spun specialiştii în geopolitică, o capodoperă a genului.
Bogdan Matei, 04.04.2014, 09:54
Remarcabilă, deopotrivă, prin eficienţă şi cinism, anexarea pensinsulei ucrainene Crimeea de către Rusia a fost, spun specialiştii în geopolitică, o capodoperă a genului. Întreaga operaţiune a durat mai puţin de trei săptămâni şi s-a produs aproape fără vărsare de sânge. Invazia armată a fost dublată de un discurs în care Moscova a uzat de nenumărate argumente, în aparenţă rezonabile.
Istoric, Crimeea i-a aparţinut până în 1954, când liderul sovietic din epocă, ucraineanul Nikita Hruşciov, a transferat-o sub autoritatea Kievului. Demografic, cea mai numeroasă comunitate din peninsulă nu sunt nici ucrainenii, nici tătarii, ci etnicii ruşi, mulţi posesori de paşapoarte ruseşti. Democratic, aceştia au votat în cvasiunanimitate, prin referendum, pentru revenirea la Rusia, iar Moscova e datoare să-şi apere cetăţenii de ameninţarea naţionalismului ucrainean. În sfârşit, din perspectiva dreptului internaţional, există precedentul provinciei sârbe Kosovo, care, sub protecţie occidentală, a ieşit de sub controlul Belgradului şi a devenit stat independent.
Faţă de episodul Crimeea, corecţiile precedente aplicate de Rusia post-sovietică fostelor sale colonii au fost mult mai brutale şi inabile. A fost nevoie de lupte, soldate cu sute de morţi, pentru ca, sub protecţia trupelor ruseşti, în 1992, Transnistria să se separe, de facto, de Republica Moldova (majoritar românofonă), iar în 2008, când tancurile fostei Armate Roşii erau la doi paşi de Tbilisi, Abhazia şi Osetia de Sud să fie decupate de pe harta Georgiei.
Analiştii şi cancelariile occidentale nu-şi ascund îngrijorarea că şi pentru liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pofta vine mâncând şi că, odată deschis, apetitul teritorial al Moscovei va pretinde noi ofrande. Putin însuşi afirmă, de altfel, că, pentru armata rusă evenimentele din Crimeea au fost un examen”.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a recunoscut că se teme că viitoarele ţinte ar putea fi provinciile rusofone şi rusofile din estul Ucrainei. Iar preşedintele României, Traian Băsescu, exprimă angoase împărtăşite de întreaga comunitate europeană şi euro-atlantică: Nu mai putem privi la incidentele din 2008, când Federaţia Rusă a ocupat Abhazia şi Osetia de Sud, ca la nişte incidente izolate. A urmat Ucraina şi orice om politic, ca şi orice strateg militar, trebuie să îşi pună întrebarea ce sau cine urmează. Că o fi Transnistria, că o fi şi Republica Moldova, sunt întrebări pe care oricine poate să şi le pună. Impredictibilitatea Federaţiei Ruse ne obligă să analizăm variante, dar şi posibilităţi de reacţie.”
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi-a reafirmat, al rândul său, îngrijorarea faţă de posibile repercusiuni ale precedentului din Ucraina asupra Republicii Moldova. Există regimul transnistrean secesionist care, din păcate, poate, prin decizii unilaterale, să provoace astfel de situaţii” – a avertizat şeful guvernului pro-occidental de la Chişinău. Analistul militar Cornel Codiţă, general în rezervă al Armatei Române, nu pare, în schimb, convins de similitudinile dintre Ucraina şi Republica Moldova: Sunt două state cu greutate diferită din punct de vedere politic şi cu probleme – şi istorice, şi juridice, şi legale – foarte diferite. Sigur că multă lume s-a gândit că după Crimeea ar putea urma Transnistria. Părerea mea este că această mişcare a Rusiei creează suficient de multe probleme pentru ca o bucată de timp destul de lungă asemenea episoade să nu mai apară. Pe de altă parte, Ucraina este un obiectiv strategic pentru Rusia, în timp ce Transnistria sau Republica Moldova nu reprezintă decât auxiliarele unei politici care oricum va fi pusă în aplicare de Moscova.”
Se poate pune Chişinăul la adăpost sub umbrela Uniunii Europene şi NATO? Pe de o parte, acordurile de asociere şi liber schimb cu Uniunea au fost parafate în toamnă şi ar putea fi semnate în curând. Pe de alta, apartenenţa Republicii Moldova la o alianţă militară e exclusă prin Constituţie, dar, după Crimeea, au apărut voci care spun că acest tabu e, de fapt, desuet. Cornel Codiţă: Reacţia de la UE a fost de accelerare a procesului de asociere. Foarte probabil că un eventual parcurs spre NATO rămâne o problemă de dezbatere internă, în primul rând politică, în Republica Moldova, şi de abia după ce vom avea o poziţie clară de la Chişinău am putea să spunem dacă acest parcurs e credibil, poate fi făcut rapid sau mai degrabă mai lent sau deloc.”
Pentru moment, însă, marea provocare pentru Putin e Crimeea însăşi, văzută prin efectele financiare pe care le implică anexarea sa – afirmă experţii centrului de analiză Early Warning de la Bucureşti. Costurile invaziei propriu-zise ar putea atinge 9 miliarde de dolari. Pensiile şi lefurile funcţionarilor din Crimeea, de acum angajaţi ai statului rus, trec de 15 miliarde, în condiţiile în care cheltuielile anuale ale guvernului federal de la Moscova sunt de circa 400 de miliarde de dolari. Putin ne-a arătat că prestigiul primează în faţa costurilor, iar el este pregătit să-şi asume riscul, în numele grandorii – mai scrie Early Warning. Momentan, ruşii salută decizia liderilor lor privind Crimeea, însă inflaţia apărută mai devreme sau mai tâziu le va schimba drastic atitudinea. În consecinţă, conchid analiştii, nota de plată pentru Crimeea ar putea costa destul de scump.
