Cât de vulnerabili suntem în fața virusurilor?
Definită ca un proces infecțios ce apare într-o regiune geografică, se răspândește pe areale foarte largi și infectează un procent mare al populației, pandemia este produsă de o tulpină a agentului infecțios față de care populația nu are anticorpi
Corina Cristea, 17.04.2020, 11:44
Definită ca un proces infecțios ce apare într-o regiune geografică, se răspândește pe areale foarte largi și infectează un procent mare al populației, pandemia este produsă de o tulpină a agentului infecțios față de care populația nu are experiență antigenică. Acum ține capul de afiș al tuturor jurnalelor de presă și concentrează toate eforturile la nivel global datorită noului coronavirus semnalat prima dată în China în luna decembrie a anului trecut și căruia i s-a dat denumirea de SARS COV-2.
Nu este, însă, nici pe departe prima pandemie, omenirea experimentând, de-a lungul timpului, alte episoade de anvergură mai mult sau mai puțin similară și care și-au pus puternic amprenta. Vorbim de pandemii precum cea de variolă, din perioada 1870-1874, sau de pandemiile gripale: istoria secolului XX consemnează trei majore produse de virus gripal de tip A – gripa spaniolă, în 1918, originară din China și care a dus la moartea a circa 50 de milioane de persoane; gripa asiatică, în 1957, care a făcut aproximativ 1,1 milioane de victime, respectiv gripa aviară, izbucnită în 1997 și care a infectat milioane de păsări domestice și câteva sute de persoane, dintre care 168 au murit.
Alte încercări majore, de-a lungul timpului, sunt epidemia de HIV/SIDA, epidemia de Ebola, manifestată în Africa, sau rujeola, cunoscută popular sub numele de pojar, și care, în absența vaccinării, produce epidemii frecvente. Ar mai fi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și, anterior, Sindromul respirator acut sever (SARS COV-1), apărut în 2002, în Hong Kong. Și, pentru ca tabloul să fie complet, trebuie amintit și tifosul exantematic, care între 1914 și 1922 a făcut în Europa de Est și în SUA milioane de victime, circa 300 de mii dintre acestea în România. În cifre, bilanțul tragic al pandemiilor însumează undeva în jur de 200 de milioane de persoane.
Cât de vulnerabili suntem în fața virusurilor? Greu de spus cu exactitate, pentru că, dacă vaccinurile reușesc să țină sub control situația în cazul virusurilor deja cunoscute, rămâne mereu prezentă vulnerabilitatea în fața unui virus nou apărut, deci cu un comportament necunoscut, pentru care trebuie identificat un tratament și dezvoltat în cel mai scurt timp un vaccin. Invitat la Radio România pentru a analiza diverse aspecte ce țin de pandemia de SARS COV-2, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, a vorbit despre importanța acestor două instrumente împotriva virusurilor – tratamentul și vaccinul.
„Ambele sunt la fel de importante. Bineînţeles, din perspectiva sănătăţii publice, vaccinul este cel mai important, fiindcă este componenta care asigură cea mai eficientă soluţie de protecţie pentru marea masă a populaţiei. Dar pentru cei care sunt deja infectaţi cu acest virus, tratamentul este esenţial. Şi pentru că vorbim de tratament – la ora actuală, ştim cu toţii că nu există un medicament care să trateze pacienţii bolnavi cu virusul SARS COV-2, în schimb, la ora actuală sunt aproximativ 82 de studii clinice în lume, cu medicamente care există deja şi pentru care se încearcă extinderea indicaţiei terapeutice în tratamentul împotriva acestui virus. Pe de altă parte, este foarte important să ne punem speranţele în vaccinurile care sunt în pregătire.”
Cât de departe suntem de găsirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, care a produs, deja, peste 2 milioane de infectări și a dus la moartea a circa 130 de mii de persoane? „Eforturile care se fac în acest moment sunt uriaşe, este o cursă contra-cronometru care se desfăşoară pentru găsirea unui nou vaccin şi pot să vă spun că s-a realizat o performanţă absolut excepţională în ceea ce priveşte arderea unor etape din procesul de descoperire a unui vaccin – la şapte săptămâni după decodificarea genomului acestui virus s-a realizat un produs, un vaccin, care a intrat în ceea ce numim noi studiul de fază 1” – a explicat Dan Zaharescu.
„Studiul de fază 1 înseamnă studiul pe pacienţi sănătoşi şi se testează efectele adverse sau cât de nociv ar putea să fie vaccinul pentru o persoană sănătoasă. După faza întâi de studiu clinic urmează faza a două de studiu clinic, care se face pe un număr mai mare de subiecţi, vorbim de câteva sute de subiecţi, din nou, voluntari. Aici se evaluează siguranţa şi imunogenitatea, se analizează dozajul necesar pentru vaccin şi se stabileşte calendarul de administrare al vaccinului pentru a fi eficient.
Şi, după aceea, este studiul clinic de fază trei, care, de regulă, durează şi acesta câteva luni, două-trei luni, patru luni, când se evaluează siguranţa şi eficienţa vaccinului pe scară largă. Şi, de asemenea, se face analiza administrării acestui vaccin concomitent cu alte vaccinuri pentru a nu exista interferenţe între ele şi a nu se genera alte probleme. În clipa în care se încheie fazele acestea de cercetare clinică se consideră pregătit dosarul pentru autorizarea acelui vaccin. Procedura de aprobare a unui vaccin, dacă se va face în regim de urgenţă, ar putea să dureze şi ea câteva luni, două-trei luni, deci până se ajunge la aprobarea unui vaccin ar putea să treacă, în cel mai bun caz, o perioadă de şase-opt luni.”
Sute de milioane de euro sprijină aceste eforturi de cercetare pe plan mondial, sumele finale putând să ajungă chiar de ordinul miliardelor. În total, în laboratoarele de pretutindeni sunt în dezvoltare circa 80 de vaccinuri, cele mai avansate în SUA și China. Între vaccinurile aflate în teste în acest moment, în faze preclinice, se regăseşte şi vaccinul românilor de la OncoGen (Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului), din Timişoara.