Acord privind schimbările climatice
Semnat în 2015 de aproape 200 de state şi având scopul de a limita creşterea temperaturii globale, Acordul de la Paris privind schimbările climatice urmează să intre în vigoare în luna noiembrie.
Corina Cristea, 14.10.2016, 09:27
Semnat în 2015 de aproape 200 de state şi având scopul de a limita
creşterea temperaturii globale, Acordul de la Paris privind schimbările
climatice urmează să intre în vigoare în luna noiembrie.
Acordul internaţional,
care stabileşte liniile directoare ale abordării globale a schimbărilor
climatice după 2020, este al treilea document semnificativ în domeniu, după
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, din 1992, şi
Protocolul de la Kyoto, din 1997. La Washington, preşedintele Barack Obama a
confirmat că acordul va intra în vigoare în noiembrie în urma adoptării
acestuia de către unii dintre cei mai mari poluatori din lume. SUA şi
China, cele mai mari economii din lume şi cei mai mari emitenţi, s-au alăturat
acordului şi, astăzi, lumea a traversat în mod oficial pragul pentru a
implementa Acordul de la Paris. Astăzi, lumea întreagă ajunge în momentul în
care, dacă urmăm angajamentele menţionate, acest Acord ar putea fi considerat
de istorie drept un punct de reper pentru planeta noastră – consideră liderul
de la Casa Albă, calificând documentul de la Paris drept cea mai bună şansă de a salva
singura planetă pe care o avem.
La Bucureşti, prof. univ. dr. Mircea Duţu aminteşte
contextul în care survine acest acord, prezentând situaţia ultimilor ani din
punct de vedere al schimbărilor climatice: Trebuie să admitem faptul că, în
ciuda părerilor unora cum ca am asista la o relantizare a ritmului schimbărilor
climatice, în realitate acesta s-a menţinut şi, în perioadele în care au apărut
fenomene globale, precum El Nino sau la Ninia, fără îndoială că temperaturile
medii au cunoscut oscilaţii, mai ales în sensul creşterii acestora peste
mediile obişnuite. În orice caz, se admite faptul că după anul 2000 asistăm la
peste 10 ani cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice, că
evenimentele extreme climatice tind să devină regula şi, ca atare, unii vorbesc
de dereglări climatice, alţii de schimbări climatice şi, în fine, cei mai
pesimişti se gândesc chiar la o schimbare a climei, a sistemului climei aşa cum
am fost obişnuiţi mai ales până la mijlocul veacului trecut, anii 1960. În
orice caz, este de remarcat faptul că, în condiţiile în care concentraţiile de
dioxid de carbon din atmosferă au depăşit pragul critic de 400 părţi de milion
trebuie să ne aşteptăm în continuare, în condiţiile în care nu intervin factori
naturali perturbatori majori, la o tendinţă de creştere a nivelului
temperaturii medii globale. În această situaţie, pentru a nu se ajunge la un
dezechilibru care să creeze un ritm rapid de dereglări climatice şi să schimbe
radical condiţiile de existenţă ale umanităţii, se acţionează de mai mult timp
la nivel internaţional. Primul semnal şi document ferm în acest sens a fost
încheiat la Rio în 1992 – Convenţia-cadru privind schimbările climatice. Am
avut apoi experienţa Protocolului de la Kyoto şi iată că în ultimii ani s-a pus
problema – Ce facem post-Kyoto?
Spre deosebire de precedentul acord
ONU privind încălzirea globală – Protocolul de la Kyoto din 1997 -, care a avut
nevoie de opt ani pentru a intra în vigoare şi care viza doar ţările bogate,
Acordul de la Paris urmează să fie pus în aplicare rapid. Poate şi pentru
faptul că, potrivit proiecţiilor unor studii ONU, pe baza tendinţei actuale
temperaturile medii mondiale urmează să crească cu trei grade Celsius sau mai
mult până în 2100. Iar anul 2016 ar urma să fie cel mai cald de la
înregistrarea acestor date, în secolul al XIX-lea. Ce aduce nou Acordul de la
Paris? Academicianul Mircea Duţu: Acordul de la Paris,
semnat de 195 de state membre, reprezintă primul succes al unei negocieri
condusă sub egida ONU după anul 2000, deci în secolul XXI. Amploarea sa este
universală, iar natura de drept internaţional îi permite să se aplice în
dreptul intern chiar dacă este un acord preponderant politic. Ceea ce este fără
precedent este faptul că societatea civilă se găseşte angajată şi mobilizată
alături de state pentru îndeplinirea obiectivelor fixate – limitarea ridicării
temperaturii globale la două grade Celsius în raport cu nivelurile
preindustriale şi, pe cât posibil, la 1,5 grade Celsius. De asemenea, se are în
vedere asigurarea unei neutralizări a emisiiilor de gaze cu efect de seră
începând cu 2050. În acelaşi timp, însă, el stabileşte contribuţii naţionale
voluntare care să fie revizuite la fiecare 5 ani. Asumat prin consens, Acordul
de la Paris comportă, însă, şi o serie de lacune majore. Mai întâi, nu este obligatoriu, contribuţiile
naţionale rămân obiective voluntare, nu e prevăzut niciun mecanism de
verificare, totul are la bază transparenţa şi atitudinea statelor privind
respectarea obligaţiile asumate.
În ceea ce priveşte România, profesorul Mircea Duţu aminteşte că aceasta
nu are probleme în privinţa asumării şi îndeplinirii angajamentelor privind
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a depăşit standardele şi
obiectivele propuse în privinţa ponderii energiei regenerabile în consumul
general de energie şi are capacităţi de a asigura îndeplinirea obiectivelor
europene în domeniu.