Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reconectarea pădurilor bătrâne din Munții Făgăraș

În Munții Făgăraș, în centrul României, Fundația Conservation Carpathia îngrijește o arie demonstrativă din cadrul proiectului european cunoscut sub acronimul SUPERB.

padure-conservation-carpathia-fotope-poza
padure-conservation-carpathia-fotope-poza

, 23.02.2024, 11:30

În Munții Făgăraș, în centrul României, Fundația Conservation Carpathia îngrijește o arie demonstrativă din cadrul proiectului european cunoscut sub acronimul SUPERB. Anul trecut, echipa fundației de mediu și-a propus recrearea unor conexiuni între zonele cu păduri bătrâne, ca parte a unui proces de lungă durată. În acest context, s-au desfășurat lucrări de completare a plantărilor în zonele afectate de tăieri neconforme în trecut, în special pentru diversificarea compoziției speciilor existente și s-au continuat lucrările de inițiere a revenirii tipurilor naturale de pădure în monoculturile de molid.

Un loc aparte ca dificultate l-au constituit lucrările de plantare a unor specii de arbori și arbuști care trăiesc la peste 1.700 metri altitudine, respectiv zâmbru, jneapăn și ienupăr. Aici s-a urmărit refacerea unui habitat rar, strict protejat (rariști de molid cu zâmbru) precum și refacerea tufărișurilor subalpine de ienupăr și jneapăn.

De asemenea, cu ajutorul specialiștilor de la Universitatea din Praga, a fost demarat un studiu de monitorizare a punctelor și etapelor de reconstrucție ecologică. Rezultatele și bunele practici au fost împărtășite în cadrul unui workshop, care a reunit reprezentanți ai ocoalelor silvice și ai autorităților. Au fost plantați 2.900 de puieți de ienupăr, jneapăn și zâmbru la marginea zonei alpine, ceea ce a reprezentat o provocare îndeplinită cu succes de zilierii și rangerii Fundației. Aceștia au parcurs pe jos, în fiecare zi, aproape 3 ore către zona de plantare, iar în realizarea lucrărilor au fost folosiți și măgari – care au ajutat la transportarea puieților, zona fiind inaccesibilă mijloacelor mecanizate.

Zâmbrul a fost plantat în premieră de Conservation Carpathia, el fiind un arbore care joacă un rol important în zonele montane înalte pentru că protejează solul împotriva eroziunii şi contribuie la formarea solului pe grohotişuri şi stâncării. Zâmbrul (Pinus cembra) este singurul conifer din Europa care își păstrează formă arborescentă și la altitudini mari și poate trăi până la 3 secole.

Iată ce ne spune Mihai Zota, director de conservare în cadrul fundației, despre programul SUPERB: „Este un proiect european într-o linie de finanțare Horizon 2000 și este un proiect la care au aderat 36 de organizații partenere, atât publice cât și de drept privat, din 16 țări din Uniunea Europeană și trei țări din afară Uniunii.

Este un proiect interesant, la care noi suntem un fel de arie demonstrativă împreună cu alți 13 parteneri din diferite țări. În aceste arii demonstrative, practic se testează, inclusiv ca model pilot, diferite idei de reconstrucție ecologică, care în general au același principiu de a reda funcționalitatea ecosistemelor forestiere care au fost afectate în trecut de activități antropice.

Deci de un management silvic care a fost mai mult orientat pe profit și pe anumite oportunități care au existat în trecut în economia forestieră și nu pe un management care să fie orientat mai mult pe natură. Din experiențe care deja există de peste 150 de ani în Europa, acolo unde noi ne-am crezut mai deștepți decât natura am cam dat greș peste tot, pentru că pădurile naturale sunt un rezultat al evoluției poate de sute de mii, milioane de ani, în forma în care ele există acum și niciodată n-o să putem fi noi mai buni ingineri.

Au fost aceste monoculturi de molid și pin în toată Europa care după o anumită vârstă au început să fie afectate de doborâturi de vânt, de atacuri de insecte. Deci ăsta deja este un lucru cumva mai mult sau mai puțin tacit general recunoscut în Europa – că trebuie să ne orientăm pe o silvicultură mai apropiată de mersul naturii. Și atunci, în aceste arii demonstrative, se implementează idei de reconstrucție ecologică cât mai apropiate de mersul natural.”

Alte lucrări au constat în completări în zonele unde au avut loc tăieri fără respectarea regulamentelor silvice, în perioada 2005 – 2010. Peste 15 mii de puieți de molid, fag, brad și paltin au fost plantați în primăvară pe Valea Superioară a Dâmboviței, iar pe perioada toamnei s-a revenit în teren pentru întreținerea acestora.

Tot în cadrul proiectului SUPERB, Fundația Conservation Carpathia a derulat acțiuni de conversie a monoculturilor de molid pe o suprafață de peste 77 de hectare aflate pe Valea Tămaș. Conversia este un proces de durată, în câteva etape succesive, care pot să dureze și douăzeci de ani și care are ca scop readucerea treptată a pădurilor de amestec care existau în zonă până în anii ’50.

Aceste acțiuni de reconstrucție ecologică sunt necesare deoarece monoculturile artificiale de molid au o diversitate redusă a speciilor de plante şi animale, sunt mai fragile în fața furtunilor, zăpezilor şi calamităților cauzate de insecte și influențează negativ structura și aciditatea solului.

SUPERB este un proiect susținut de Uniunea Europeană și coordonat de Institutul European al Pădurilor și se desfășoară în perioada 2021-2025. Este cel mai mare proiect transfrontalier de refacere a peisajelor forestiere de pe Bătrânul Continent. Aria demostrativă din România are o suprafață de aproximativ 2.300 de hectare.

RadioRomaniaInternational · Terra verde – 23.02.2024
(foto: anncapictures / pixabay.com)
Terra Verde vineri, 27 decembrie 2024

Către o economie circulară

În fiecare an, Uniunea Europeană produce conform estimărilor peste 2,2 miliarde de tone de deșeuri. Ca atare, în prezent legislația referitoare...

Către o economie circulară
Foto: Scott Goodwill / unsplash.com
Terra Verde vineri, 29 noiembrie 2024

Schimbările climatice și impactul lor asupra României

În contextul schimbărilor climatice accelerate, vara anului 2024 a adus o nouă serie de recorduri alarmante la nivel global și regional,...

Schimbările climatice și impactul lor asupra României
Gala Green Report 2024
Terra Verde vineri, 25 octombrie 2024

Gala Green Report

Gala Green Report este o inițiativă care își propune să recunoască și să premieze meritele locale ale companiilor, autorităților și...

Gala Green Report
Foto: pixabay.com
Terra Verde vineri, 27 septembrie 2024

Via Danubiana

În România, se lucrează la un traseu ecoturistic care îi va asigura exploratorului experiențe inedite, de la patrimoniul natural și cultural...

Via Danubiana
Terra Verde vineri, 26 iulie 2024

Plajele românești lărgite artificial – între avantaje și dezavantaje

Pe litoralul românesc al Mării Negre s-au făcut, în ultimii zece ani, ample lucrări de lărgire a plajelor, după ce acestea au suferit un...

Plajele românești lărgite artificial – între avantaje și dezavantaje
Terra Verde vineri, 28 iunie 2024

Consecinţele climatice globale ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Războiul pornit de Rusia în Ucraina a dus la consumul a miliarde de litri de combustibil folosiți de vehiculele militare, aproape un milion de...

Consecinţele climatice globale ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Terra Verde vineri, 31 mai 2024

Cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean

Primele nouă cuiburi au fost deja montate pe piloni la jumătatea lunii aprilie, în baza unui parteneriat cu Transelectrica, în mai multe locuri...

Cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean
Terra Verde vineri, 26 aprilie 2024

Poluarea fonică în România

Zgomotul reprezintă din ce în ce mai mult o provocare la adresa societăților moderne, putând crea probleme grave de sănătate, cum ar fi cele...

Poluarea fonică în România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company