Parcul Naţional Buila Vânturariţa

Cel mai mic parc național din România, cu o suprafață de doar 4186 ha, se află în nordul județului Vârcea, în sudul Munților Căpățânii.

România Internațional, 31.01.2014, 10:01

Cel mai mic parc național din România, cu o suprafață de doar 4186 ha, se află în nordul județului Vârcea, în sudul Munților Căpățânii. Este vorba despre Parcul Național Buila Vânturarița. Acesta cuprinde creasta calcaroasă liniară a Masivului Buila Vânturarița cu o lungime de cca 14 km, creastă dominată de cele două vârfuri care dau numele masivului: Vârful Buila (1849 m) și Vârful Vânturarița Mare (1885 m). De-a lungul timpului, râurile Bistrița, Costești, Cheia și Olănești și-au săpat în munte chei spectaculoase și cascade. Cheile Bistriței reprezintă cel mai cunoscut sector prin faptul că sunt foarte înguste. Au o lungime de 1000 m şi sunt străbătute de la sud la nord de un drum forestier ce a înlocuit vechea cale ferată. Peisajul este uimitor. In versanții abrupți se află peste 20 de peşteri, unele fiind declarate arii protejate cum ar fi Peștera Grigore Decapolitul. Parcul Național Buila Vânturarița, viitor sit al Rețelei europene Natura 2000, a fost înființat în urmă cu 10 ani. Directorul parcului, Cosmin Botez, ne destăinuie argumentele care au dus la crearea acestei arii protejate: “De-a lungul timpului, oamenii au observat particularități deosebite ale vegetației, ale faunei care au dus la declararea Rezervației de tisă din Cheile Cheii în anii ‘60, a Rezervației Muntele Stogu tot în aceeași perioadă, a peșterii Arnăuților, a peșterii Sfântul Grigorie Decapolitul sau Peștera Liliecilor. A fost observată o populație mare de capre negre, exemplare de râs, de lup, de urs, căprior că să nu mai vorbim de mistreți, cocoși de munte și alte elemente ale faunei. In ceea ce privește flora, covorul vegetal, aici se găsesc exemplare de garofiță, iedera albă, iar din etajul arborilor amintim tisa care este specie protejată, jneapănul care crește la altitudini de peste 1600 de metri sau ienupărul. Mai avem, în Parcul Național Buila Vânturarița, 17 habitate recunoscute și protejate. De asemenea, avem 6 specii de lilieci strict protejate, avem acvila mare și acvila mică..”

Principalii inițiatori ai înființării Parcului Național Buila Vânturarița au fost membrii unei organizaţii neguvernamentale – Asociația Kogayon care a derulat multe proiecte destinate dezvoltării infrastructurii, amenajării spațiilor de campare, refacerii traseelor turistice dar și educației ecologice.Cosmin Botez: S-au realizat foarte multe proiecte, cel mai mare dintre ele având o valoare de 100 de mii de euro în 2008. In cadrul acțiunilor de conștientizare și educație ecologică am organizat, din doua în două luni, întâlniri cu membrii comunităților locale, alternativ, în cele două văi principale de acces ale Parcului Național și anume în Băile Olănești pentru Valea Cheia și Olănești și în comuna Costești pentru comunele Costești și Bărbătești. La aceste acțiuni de conștientizare și educație ecologică am invitat toți factorii de decizie și cei interesați din cadrul comunităților pentru a-i informa despre desfășurarea proiectelor, dar și despre problemele specifice ariilor protejate, de legislatie.. schimbări.. Așteptăm cu interes continuarea proiectelor POSMEDIU 2014-2021 care este anunțată dar încă nu a apărut ghidul de finanțare. Am dori să mai implementăm un proiect, poate cu finanțare LIFE Plus, în colaborare cu on ONG din Bihor “Batlife”, o asociație pentru protecția liliecilor. Ei au experință în acest domeniu și se pare că ar fi interesați să multiplice această experiență și la nivelul castrului din masivul Buila Vânturarița unde avea peste 150 de peșteri”.

In Parcul Național Buila Vânturarița se găsesc peste 500 de hectare de păduri virgine, cele mai valoroase din punctul de vedere al biodiversității: arbori seculari alături de puieți de copaci din foarte multe specii, luminişuri pline cu flori rare, specii de animale din întreaga piramidă a lanțului trofic. De oriunde te-ai uita, te surprind peisaje uimitoare ale pădurilor de mesteacăn, fag și molid străbătute de izvoare ce şi-au format mici cascade, creste ascuțite de calcar, abrupturi de stânci prăvălite, culmi domoale cu pajişti înflorite și stâne de oi. În pădurile sălbatice ale Builei se află celebra roză de Cozia (unicat al Vâlcii) sau crinul de pădure (Lilium martagon), floare rară ocrotită. Găsim aici și multe specii de orhidee, nu mai puțin de 28 de specii din totalul de 58 ce cresc la noi. Orhideele sunt cel mai amenințat grup de plante la nivel mondial. Mai sus, spre culmi se întinde împărăția pajiștilor alpine și a stâncăriilor. Aici poți vedea, de primăvară până toamna, cele mai rare și fragile flori de munte. Bulbucul de munte (Trollius europaeus) asemeni unui trandafir galben, în locurile umede și umbroase din zăvoaie apare angelica (Angelica archangelica), o floare alb-verzuie sau garofița de stâncă care dă culoare marginilor de poteci. In pajiștea alpină dăm de argințica (Dryas octopetala), cu tulpina culcată la pământ şi cu flori mari de culoare albă sau întâlnim iedera albă (Daphne blagayana) cu miros plăcut de vanilie. Simbolul crestelor rămâne însă floarea reginei, (Leontopodium alpinum) ocrotită de lege din 1931, și care, așa cum i-o arată și numele, este cu adevărat regina florilor alpine. Dintr-un astfel de mediu sălbatic nu puteau lipsi viețuitoarele, de la cea mai mică insectă până la regele pădurilor, ursul carpatin. Deasupra tuturor, pe stâncăriile greu accesibile apare capra neagră (Rupicapra rupicapra), o altă specie periclitată, simbol al crestelor. In văzduh, aerul tare de munte mai este încă brăzdat de aripile păsărilor răpitoare: ziua, de gaia rosie (Milvus milvus), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) sau vânturelul de seară ( Falco Vespertinus), iar noaptea, mai ales de buhă (Bubo bubo). Fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria), poate una dintre cele mai frumoase păsări din România, se întâlnește în zona cheilor. Este o pasăre mică, ce zboară printre pereții stâncoși înalți și are aripile asemănătoare, ca aspect, cu cele ale unui fluture.

Multă vreme, acest munte a ascuns în liniștea sa lăcașuri sfinte, știute doar de câțiva pelerini. Mărturie sunt schiturile și mănăstirile aflate în zona de periferie a parcului şi legendele legate de întemeierea lor.