“Biciclete cu cravată este primul program de bike-sharing gratuit din România destinat centrelor de business, inițiat de Asociația Green Revolution în anul 2010.
Parcul Național Munții Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaților Orientali și principalul obiectiv turistic natural din Maramureş.
Municipiul Baia Mare a fost desemnat câştigătorul competiţiei “Liga Campionilor Surselor Regenerabile de Energie din România, la categoria 100.000 de locuitori.
Cel mai mic parc național din România, cu o suprafață de doar 4186 ha, se află în nordul județului Vârcea, în sudul Munților Căpățânii.
Parcul Natural Munţii Maramureşului a fost declarat în anul 2004 şi are ca scop protejarea biodiversităţii din această zonă. Suprafaţa totală a parcului este de 133.354 de hectare din care 19.000 sunt cuprinse în rezervaţii.
Lanţul muntos al Carpaţilor României adăposteşte cele mai mari populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi din întreaga Europă.
Natura Europei este ocrotită prin două acte legislative fundamentale: Directiva Păsări şi Directiva Habitate care alcătuiesc reţeaua de arii protejate Natura 2000.
Lacul Văcăreşti, situat în partea sudică a capitalei României, este pe cale să devină o arie naturală protejată.
Parcul Naţional Cozia se întinde pe o suprafaţă de 17 000 de hectare în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, de o parte şi de alta a râului Olt.
In România există 65 de proiecte de imobile eficiente energetic şi cu un impact redus asupra mediului înconjurător, arată un raport realizat, recent, de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC).
Parcul Naţional Cozia se întinde pe o suprafaţă de 17 000 de hectare în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, de o parte şi de alta a râului Olt.
In România există 65 de proiecte de imobile eficiente energetic şi cu un impact redus asupra mediului înconjurător, arată un raport realizat, recent, de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC)...
Oraşul Timişoara a câştigat titlul de Capitala Earth Hour 2013 (Ora Pământului), o competiţie între oraşele din România cu planuri ambiţioase pentru protejarea mediului.
Ariile protejate sunt cele mai utilizate mijloace destinate conservării biodiversităţii, iar România deţine un valoros patrimoniu natural.
Întins pe zeci de mii de hectare, Parcul Natural Porţile de Fier (sud-est) este unul din cele mai mari parcuri naturale din România.