Animale nou apărute în fauna României
Datorită condiţiilor pedoclimatice deosebite, fauna României este una dintre cele mai bogate din Europa. Pe lângă speciile autohtone de carnivore mari, de-a lungul timpului, o serie de alte noi animale au ocupat ecosistemele naturale prielnice, s-au adap
România Internațional, 26.12.2014, 10:17
Datorită condiţiilor pedoclimatice deosebite, fauna României este una dintre cele mai bogate din Europa. Pe lângă speciile autohtone de carnivore mari, de-a lungul timpului, o serie de alte noi animale au ocupat ecosistemele naturale prielnice, s-au adaptat şi au format populaţii viabile sporind astfel biodiversitatea. Aceşti imigranţi necuvântători au venit fie accidental, fie ca urmare a unor fenomene precum schimbarea climei, fie în căutarea hranei sau ca specii destinate vânătorii.
Cunoscut încă din antichitate pentru carnea sa gustoasă, muflonul, strămoşul oilor sălbatice din Europa, era răspândit odinioară în toţi masivii muntoşi ai Mediteranei. In prezent, muflonii sunt răspândiţi din zonele izolate din Corsica, Cipru şi Sardinia până în zonele îndepărtate din Asia Mică. În România muflonii au fost colonizaţi, pentru aclimatizare, în zona de sud a Dobrogei, unde solul este stâncos, pădurile ascund suficiente izvoare, iar clima este apropiată de cea mediterareană. Ion Bogdan, directorul Direcţiei Silvice Constanţa: “Ţarcul de la Negureni este parte componentă a unul complex de creştere intensivă a vânatului, în special muflon. Pe lângă muflon mai există căprior şi intenţionăm să introducem în acest complex şi cerbul lopătar. Avem circa 65 de exemplare de muflon. Ţarcul a fost înfiinţat pe această suprafaţă, de 270 de ha, în 2004. Până în acel an, începând de la Revoluţie, a fost un ţarc mic de 1,5 ha în care au fost cazaţi 15 mufloni dar care nu au avut o viaţă prea bună. Drept dovadă, în 2004, am fost nevoiţi să extindem acest ţarc. Am adus din Austria un nucleu proaspăt de circa 30 de exemplare tinere de muflon care prin împerechere cu nucleul existent a dus la dezvoltarea unei populaţii sănătoase de muflon.”
Cerbul lopătar este un mamifer bine conformat, viguros şi destul de falnic. Legătura mitologică a cerbului cu lumea de sus se explică prin identificarea coarnelor sale lungi şi rămuroase cu razele soarelui şi crengile copacului. Ele se reînnoiesc periodic, de aceea, cerbul este şi un simbol al regenerărilor şi renovărilor din natură. Rar se întâmplă ca într-o casă tradiţional românească, mai ales în zona nordică a ţării, să nu descoperi măcar un singur exemplar de coarne de cerb sau de căprior aninate de perete păzind liniştea şi bunăstarea familiei. Se mai spune că cerbul este vestitorul luminii, arată drumul spre lumina zilei. Ovidiu Ionescu, prodecan la Facultatea de Silvicultură Braşov: “Cerbul lopătar sau Dama dama este o specie venită în fauna României, a fost importată. Este o specie care are o istorie destul de interesantă, apreciată pentru frumuseţea sa încă din antichitate. În Imperiul Roman a fost răspândit de împăraţii romani în tot imperiul şi tot atunci în întreaga Europă. A fost adus, ceva mai târziu, şi în România, în timpul Imperiului austro-ungar şi primele populaţii s-au stabilit în vestul ţării. Un rol foarte important în răspândirea cerbului lopătar în România l-a avut Parcul de vânătoare de la Şarlota. Acesta a constituit principala sursă pentru colonizarea cerbului lopătar pe alte terenuri de vânătoare din toată ţara, constituindu-se peste 40 de populaţii. In timpul comunismului aceste populaţii au fost stabilite în 27 de judeţe care au avut condiţii favorabile pentru aceasta specie. Cea mai numeroasă populaţie de cerbi a fost la Scorniceşti acolo unde era şi un fond de vânătoare special pentru vânătorile prezidenţiale. Apreciat atât în gastronomie, cât şi în fauna sălbatică, ca un element deosebit de valoros cerbul lopătar, în momentul de faţă, s-a integrat în fauna României şi face parte din compoziţia biodiversităţii multor păduri din zonele de deal şi de câmpie”.
În vestul României, la 44 km de Timişoara se află cel mai vechi şi mai mare domeniu de vânătoare din România întemeiat de coloniştii germani în 1771. Este vorba despre domeniul vânătoresc de la Charlottenburg ( Şarlota ) care are, în prezent, 1200 de hectare de pădure. In 1890, aici s-a construit o casă de vânătoare, apoi, din 1902, începe împrejmuirea şi amenajarea pădurii ca parc de vânătoare, pe o suprafaţă iniţială de 18 hectare. Parcul a fost colonizat cu exemplare de cerb lopătar aduse din Serbia, iar mai apoi din Boemia, Germania şi Austria. Periodic, aristocraţii vremii veneau acolo pentru a se distra la o partidă de vânătoare. După primul război mondial, pădurea şi parcul de vânătoare Şarlota trec sub administrarea statului. Regele pădurilor de la Şarlota este cerbul lopătar. Este cea mai mare populaţie de cerbi lopătari de pe un domeniu de vânătoare din ţară. Pădurile de aici sunt un adevărat rai pentru vânătorii din ţară şi străinătate.
Pentru marcarea celor 110 ani de existenţă a parcului de vânătoare de la Sarlota, Romsilva a inaugurat Muzeul Cinegetic Charlottenburg ca sursă de informare pentru publicul larg referitor la vânatul şi vânătoarea din Banat. Andrei Kiss, specialist al Muzeului Banatului din Timişoara. Orice muzeu de ştiinte ale naturii are menirea să prezinte colecţii şi, în cadrul colecţiilor, curiozităţi despre natură, respectiv, dacă se poate, despre toată biodiversitatea. O serie de principii ecologice care există astăzi în lume vis-a-vis de cunoaşterea şi aprecierea respectiv protejarea acestei biodiversităţi, poate să pornească de la un punct fix de muzeu”.
Romsilva adiministrează, în prezent, după modelul de la Şarlota, un număr de 11 ţarcuri de vânătoare, înfiinţate pentru creşterea unor specii precum: cerbul lopătar, mistreţ, cerbul comun sau muflon.