Transplantul de organe în România
In România, ca peste tot în lume, transplantul de organe este posibil datorită oamenilor care înțeleg că boala nu alege și nu iartă pe nimeni.
România Internațional, 06.11.2013, 10:12
In România, ca peste tot în lume, transplantul de organe este posibil datorită oamenilor care înțeleg că boala nu alege și nu iartă pe nimeni. Donarea de organe rămâne un act voluntar și anonim, fără alt beneficiu în afară de gândul că undeva un om pe care nu îl cunoști prinde puteri și trăiește. Iată ce ne mărturisește o mamă a unui copil donator: „I-am spus asistentei despre ce organe e vorba: grefe de piele, rinichi, ficat, pancreas, inimă. Dar nu am vrut să donez ochii. Asta a fost singura chestie care a rămas. Am avut posibilitatea să văd două dintre persoanele care au primit organe. Avea nevoie de ficat un băiat de 21 de ani şi de rinichi o femeie de 35 de ani. Erau oameni tineri şi n-aş fi vrut să treacă şi părinţii lor prin ce–am trecut eu”.
Raluca, are 27 de ani, dar la 18 ani a fost diagnosticată cu ciroză şi avea nevoie de transplant: ”Când boala a debutat la 18 ani am avut o anemie foarte puternică, iar în decurs de două săptămâni s-au deteriorat funcțiile hepatice la jumătate. Atunci am mers pe un tratament care a durat vreo 6 ani de zile. Medicii credeau că este cel corect. Intre timp am terminat facultatea. În cele din urmă, medicii mi-au spus că boala s-a decompensat și că este nevoie de mai mult…Am fost pusă imediat pe lista de transplant si am stat doar 6 luni pe această listă. Am fost o norocoasă pentru că atunci era o criză acută de organe..Recuperarea a fost mai grea.. dar a meritat..au fost și complicatii post transplant dar medicii au avut grijă de mine și vreau să vă spun că avem în România o echipă fantastică de medici.. Acum mă simt un om sănătos și nu cred că sunt un om bolnav.”
In România peste 3600 de români sunt pe listele de așteptare pentru transplant de organe. Dacă în Europa mor cam 12 persoane pe an așteptând un transplant, în România cam o treime din cei de pe lista de transplant mor asteptând un donator compatibil. De exemplu, anul trecut au fost 65 de donatori la peste 400 de bolnavi de ficat. Din 2006 ( cînd a luat ființă Agentia Națională de Transplant ) și până în prezent, s-a realizat o creștere anuală cu 30% a numărului de proceduri de transplant efectuate, ceea ce a dus la salvarea a peste 3000 de vieți. In acest an în România s-a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi cu donator aflat în moarte cerebrală, după cum a anunțat medicul Victor Zota, coordonatorul programului național pentru transplant. Am intrat în rândul țărilor care au un număr de donatori deja cu trei cifre. Aceşti 100 și ceva de donatori pe care i-am avut ( și care sperăm noi că până la sfârșitul anului să fie mult mai mulți, ne-am propus cel puţin 150 şi sperăm că şi vom reuși) înseamnă peste 200 și ceva de transplanturi renale numai de la cadavru, aproape 100 de transplanturi hepatice, din nefericire numai un singur transplant de inimă, 200 şi ceva de transplanturi medulare, plus câteva sute de transplanturi tisulare.. Am reușit anul acesta să avem peste 35 de coordonatori intraspitalicești și peste 35 de anestezişti care lucrează în secţiile de terapie intensivă și care au ca sarcină principală decelarea şi urmărirea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală”
Profesorul dr. Irinel Popescu de la Institutul Fundeni din Bucureşti a subliniat rolul decisiv al Agenţiei Naţionale pentru Transplant care guvernează activitatea de transplal dar şi al Ministerului Sănătăţii în privința acoperirii financiare a costurilor legate de aceste operații dar a menţionat că necesităţile de transplant ale României sunt ceva mai mari: „In cazul ficatului, comparându-ne cu cifrele din străinătate, care încearcă să evalueze necesarul de transplant și nu de donatori, am spun de câteva ori, în acest an, că ne situăm undeva între 300-400 de operații de transplant hepatic pe an care ar trebui făcute în România. Ca atare, aşteptăm în continuare creşterea numărului de donatori. In fond aceşti 100 de donatori raportat la 20 de milioane de locuitori înseamnă 5 donatori la un milion, ceea ce este încă o cifră care nu poate să ne satisfacă”.
În România, rata de donare rămâne relativ constantă, cu mici fluctuaţii: creşte atunci când există ştiri pozitive despre transplant, scade atunci când există ştiri negative despre transplant şi apoi, revine la o cifră pe undeva pe la 60-65%, observă prof. dr. Irinel Popescu. De exemplu, episodul legat de transplantul renal de care a beneficiat actorul Alexandru Arşinel a contribuit la o uşoară scădere a ratei de donare, de la 7 la 3 donatori pe săptamână.
In România există un singur centru de transplant hepatic, la Fundeni, trei centre pentru transplant renal, la Bucuresti, Cluj Napoca și Iaşi, două centre de transplant cardiac la Bucureşti și Târgu Mures. Spitalul Sf. Maria“ din Bucureşti este pe cale să devină a doua unitate sanitară din România după Institutul Clinic Fundeni, unde ar putea fi realizat transplant de ficat, fiind deja amenajate, la standarde internaționale, două etaje pentru acest tip de intervenții. De asemenea, este pe cale să se pună la punct şi alte aspecte pentru cei care doresc să devină donatori de organe post-mortem. Aceştia vor putea să se înscrie din timpul vieții într-un registru național creat de Ministerul Sănătații pe baza unei declarații în fața notarului. Declaraţiile ar putea fi scutite de plata onorariilor către notarii publici, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Justiţiei.
