Soluţii privind copiii din afara sistemului de educaţie
Abandonul şcolar, un subiect important pentru instituţiile europene, a devenit o temă de discuţie şi pe agenda publică din România.
Christine Leșcu, 03.07.2013, 09:55
Abandonul şcolar, un subiect important pentru instituţiile europene, a devenit o temă de discuţie şi pe agenda publică din România. Nu doar aflarea exactă a dimensiunilor fenomenului este importantă, ci şi găsirea de soluţii. Iar acestea nu pot veni decât prin colaborarea dintre autorităţile competente în mai multe domenii: educaţie, protecţie socială şi dezvoltare locală. La toate acestea, se referă cercetarea Toţi copiii la şcoală până în 2015, iniţiativă globală privind copiii în afara sistemului de educaţie: studiu naţional”, elaborată sub egida UNICEF. Este un studiu bazat pe o metodologie comună celor 26 de state participante, România inclusiv. La întocmirea raportului privitor la ţara noastră, au contribuit Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Institutul Naţional de Statistică şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Obiectivul studiului este să analizeze contextul abandonului şcolar, să crească gradul de conştientizare legat de acest fenomen şi să propună soluţii. Dar până la găsirea soluţiilor, trebuie să cunoaştem amploarea unui fenomen ale cărui cauze nu ţin doar de domeniul învăţământului.
Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF în România vorbeşte despre o parte din aceste cauze: Copiii aflaţi în pragul abandonului şcolar sunt cei foarte săraci, cei care provin din zone rurale, cei care aparţin etniei rome şi cei cu dizabilităţi. Sistemul de educaţie ar trebui să se axeze mai degrabă pe prevenirea abandonului decât pe măsurile de intervenţie. Trebuie să ne asigurăm că aceşti copii sunt înscrişi la şcoală şi rămân la şcoală. Acest fapt ar reprezenta şi un avantaj financiar, căci e mai ieftin.”
Dezavantajele pe termen lung ale abandonului şcolar afectează întreaga societate şi economie a unei ţări. Potrivit unor date furnizate de Institutul Naţional de Statistică, 52% din tinerii care au părăsit şcoala de timpuriu au ajuns mult mai repede în starea de şomaj. Şi o altă dovadă că abandonul şcolar este o problemă socială constă în faptul că există diferenţe între regiunile ţării. În unele dintre ele fenomenul este mai redus decât în altele în funcţie de situaţia economică şi etnică a zonei. În localităţile unde ponderea etniei rome depăşea 5% din populaţia locului, rata abandonului şcolar era mai mare. Alte date statistice ni le oferă tot Sandie Blanchet: Rata părăsirii timpurii a şcolii a ajuns la 17,5%. E în creştere. Conform agendei Europa 2020, ţintele României sunt de 15% până în 2014 şi 11% până în 2020. Pentru că abandonul şcolar este influenţat de factori sociali precum sărăcia, sănătate, alimentaţie şi mediu familial, sunt necesare soluţiile transversale la nivel sectorial. La nivel local, şcolile, asistenţii sociali, primăriile trebuie să colaboreze ca să prevină abandonul. Calitatea actului educativ este, de asemenea, problematică. 40% din tinerii de 15 ani au un nivel scăzut de alfabetizare. În Polonia, acest procent este de 15%, iar în Ungaria, de 18%. Soluţiile în acest sens sunt reprezentate de profesori calificaţi şi motivaţi şi de o programă şcolară care să accentueze dezvoltarea competenţelor şi nu memorarea informaţiilor. România investeşte 3,5% din PIB-ul său în sistemul de învăţământ. Comparativ, Polonia şi Ungaria alocă 5%.”
Cu toate acestea, statisticile pot fi înşelătoare atunci când nu se cunoaşte întregul context al abandonului şcolar, dar şi modalitatea de calcul a acestei rate. Ciprian Fartuşnic, cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ne spune cum se calculează în România această rată.
Ne uităm la numărul de copii care s-au înscris în septembrie într-o şcoală şi verificăm câţi dintre ei termină anul şcolar în iunie. Rata abandonului se calculează comparând intrările cu ieşirile. Ce aduce nou acest studiu e faptul că se întreabă câţi trebuiau să fie la şcoală. Aflăm astfel că numărul lor e mai mare decât cel al elevilor înscrişi. Cu ajutorul INS, am aflat câţi copii ar fi de vârsta intrării în ciclul preşcolar sau primar. Am comparat această cifră cu numărul copiilor înscrişi în sistemul de educaţie. Făcând o scădere simplă, am aflat că în clasa I intră mai puţini copii decât ar trebui conform datelor demografice. După care fenomenul se accentuează. În ciclul primar, vezi că la grupa de vârstă 7-10 ani sunt peste 55.000 de copii care nu apar în sistemul de educaţie. La gimnaziu, lucrurile stau la fel, deşi copiii ar fi trebuit să fie înscrişi, căci în datele demografice, ei există.”
Folosind metoda de calcul a instituţiilor UE, fenomenul capătă alte dimensiuni şi trebuie înţeles altfel. Ciprian Fartuşnic: La nivelul UE, nu se compară ratele de abandon între statele-membre pentru că există importante diferenţe metodologice. De pildă, există o metodă care face un calcul pe cohorte, urmărite pe mai mulţi ani de studiu. Indicatorul utilizat este această rată a părăsirii timpurii a şcolii. Aceasta se focalizează pe o anumită grupă de vârstă, între 18 şi 24 de ani. De ce? Pentru că acolo te aştepţi să găseşti tineri care au un nivel de bază al educaţiei. Calculând aşa, vedem că aproape 1 din 5 tineri nu au reuşit să termine măcar învăţământul obligatoriu de 10 clase.”
Indiferent de metoda de calcul, soluţiile pentru abandonul şcolar presupun conlucrarea dintre mai multe instituţii şi nu pot trece cu vederea date statistice precum cele incluse în cercetarea Toţi copiii la şcoală până în 2015, iniţiativă globală privind copiii în afara sistemului de educaţie: studiu naţional”.
