Semidependența tinerilor în privința locuirii

Statisticile europene indică, de mai mulți ani, existența unui fenomen care nu dă deloc semne de încetineală: numărul mare de tineri adulți - între 19 și 34 de ani - care locuiesc împreună cu părinții.

Christine Leșcu, 08.06.2022, 16:16

Statisticile europene
indică, de mai mulți ani, existența unui fenomen care nu dă deloc semne de
încetineală: numărul mare de tineri adulți – între 19 și 34 de ani – care locuiesc
împreună cu părinții. Visul unei independențe cât mai timpurii pare să nu mai
marcheze tinerețea europenilor de mulți ani, iar România nu face excepție. De
pildă, în 2018, cam 42% dintre tinerii români între vârstele de 25 și 34 de ani
locuiau cu părinții în timp ce date mai noi arată că numărul lor ar fi de peste
2,2 milioane. Pandemia nu a schimbat cu nimic această situație, țara noastră
aflându-se printre primele 10 țări europene cu cea mai mare rată de corezidență
a tinerilor adulți de peste 25 de ani cu părinții. Pe primele locuri se află
Croația, Grecia și Slovacia, iar pe ultimele țări nordice precum Suedia,
Finlanda și Danemarca. Sociologul
Dumitru Sandu, profesor universitar în cadrul Universității București, a
studiat fenomenul și a analizat cele mai recente date.

Pentru 2020, în ierarhia
europeană, Croația avea 65% tineri în situație de corezidență, Grecia 60%, Slovacia 53%. România se afla se afla pe
locul 10 cu un procent de 43%. De fapt, schimbarea majoră care se întâmpla în
cei doi ani de zile dintre 2018 și 2020, este o schimbare legată de diferențele
de gen între bărbați și femei. Ponderea de tineri adulți bărbați de peste
25 de ani și până în 34 care locuiau cu părinții era de 55%, deci peste
jumătate. Pentru tinerele de aceeași vârstă ponderea
este de 29% la sută. Deci practic avem de-a face cu o diferență de aproximativ
27 de puncte procentuale. Cum ne situăm din acest nou punct de vedere al
decalajelor de gen? Suntem pe locul 2 imediat după Bulgaria. Bulgaria
are un procent mai mare decât România 20, diferența între între bărbați și
femei fiind de 28% față de 27% cât este în România. Deci, în Europa, este vorba
de un decalaj nu între vechea UE și noua UE, ci între extremele geografice. Există
țările sudice precum Croația, Grecia, Slovacia și România, dar apropiate de ele
ca comportament demografic și Portugalia, Spania, Italia și Malta, și cele
nordice. Deci este o poziție majoră între sudul Europei
și nordul Europei.

Prima cauză la care ne gândim când
analizăm această situație este cea economică. Șomajul
mai ridicat în rândul tinerilor, chiriile mari sau costul mare al locuințelor
sunt tot atâtea motive care-i țin mult timp pe tineri în casa părintească. Dar e posibil ca persistența unor modele
culturale sau sociale mai vechi să constituie, de asemenea, o cauză, având în
vedere mai ales discrepanțele de gen. Sociologul
Dumitru Sandu revine cu explicații.

Motivația economică stă în picioare, dar
există și o motivație culturală sau socială în sensul că în modelul tradițional
cultural, bărbatul este principalul aducător de venit. El contează mai mult pe
piața forței de muncă. Această motivație socială are o importanță foarte mare
în analizele sociologice. Am măsurat starea socială a celor 27 de țări prin
speranța de viață la naștere, un indicator care e folosit în cercetările de
specialitate ca măsurare pentru dezvoltarea socială. Pe scurt, societățile cu servicii
sociale și medicale pentru populație mai puțin dezvoltate tind să îi oblige pe
tineri să trăiască mai multă vreme cu părinții. Pe tinerii bărbați, mai ales.
De aici decalajul foarte mare între bărbați și femei în sudul Europei față de
nordul Europei.

Totuși,
explicația această nu acoperă în întregime fenomenul, căci sudul Europei este
în schimbare de mult timp, iar România constituie un caz exemplar în această
privință, consideră Dumitru Sandu.

Mai ales în țările sărace, sudice, din
Europa a avut loc în ultimii 10-20 de ani un proces de creștere accelerată a
nivelului de aspirații pentru tineri. Pe scurt, tinerii din România, indiferent
de starea lor economică și starea economică a țării, vor să trăiască precum în
Occident. În aceste condiții o parte dintre ei, dacă vor să trăiască precum în
Occident, pleacă în Occident, dar alții rămân în țară. Pentru ca setul de
condiții de trai din viitoarele tinerele gospodării să fie cât mai apropiate de
setul de condiții din Occident, ei acceptă o perioadă tampon în care cheltuiesc
mai puțin pentru persoana proprie și se pregătesc de întemeierea unei familii
mai mult conexat. De pildă, societatea românească începe să investească din ce
în ce mai mult în calitatea copilului. Ideea e: nu mai vrem copii mulți, ci
vrem să avem condiții în familie, în gospodărie și în societate în așa fel încât copiii mai puțin pe care-i
avem să aibă acces la o educație bună și la un trai bun. Astfel, aceste amânări
care par ciudate la prima vedere sunt absolut raționale. Rezultă din creștere
bruscă a nivelului de aspirații la tineretul relativ sărac din sudul Europei
care tot amână întemeierea unei familii și gospodăriei proprii până când se
apropie de condițiile ideale.

Din
păcate, niciuna din datele actuale nu relevă faptul că gradul de corezidență al
tinerilor cu părinții va scădea în viitorul apropiat, cel puțin nu atâta timp
cât condițiile economice nu se modifică.