Riscurile mamelor şi ale copiilor din România
Bunăstarea mamelor şi a copiilor dintr-o anumită ţară reprezintă, pe lângă un indicator al performanţelor economice, şi unul al eficienţei politicilor sociale.
Christine Leșcu, 03.09.2014, 12:15
Bunăstarea mamelor şi a copiilor dintr-o anumită ţară reprezintă, pe lângă un indicator al performanţelor economice, şi unul al eficienţei politicilor sociale. În România, din păcate, acest indicator nu are valori prea bune, după cum indică şi un studiu internaţional lansat de Fundaţia Salvaţi Copiii”. Realizat în fiecare an, timp de 15 ani, studiul include şi o cercetare privitoare la România pentru care s-au coroborat date provenind de la Institutul Naţional de Stastică precum şi din alte cercetări europene referitoare la sănătatea mamei şi a copilului. Conform datelor oficiale din 2012, iată care este situaţia. Adina Clapa, membră în cadrul filialei Salvaţi copiii” din România: În studiu au fost introduse 178 de state. Ne-am dat seama că, din nou, la categoria celor mai bune state în care poţi să fii mamă, conduc ţările nordice, cu Finlanda pe primul loc. România este, iar, pentru a 15-a oară, pe ultimul loc din UE şi pe locul 65 în lume (…) România are cea mai mare rată de mortalitate infantilă, 9 la mie, aproape dublă faţă de media europeană care este de 4,3 la mie. Avem o cifră absolută de aproape de 1812 decese în rândul copiilor mai mici de un an. E un top îngrijorător şi ruşinos. Naşterile premature sunt principala cauză, dar şi diferitele afecţiuni respiratorii sau digestive precum şi accidentele casnice. Toate acestea ne spun că aproape o treime din aceste decese pot fi prevenite.
Pe lângă sărăcie, una din cauzele problemelor pe care le au femeile şi copiii în România ţine şi de nivelul de educaţie şi de informare al viitoarelor mame. Multe nu se duc la controalele regulate de monitorizare a sarcinii, iar după naştere, bebeluşii lor nu sunt duşi suficient de des la doctor. Nici după această perioadă, soarta copiilor din România nu e mai bună, după cum aflăm dintr-un alt studiu realizat de Salvaţi Copiii”, sintetizat acum de Ciprian Grădinaru, membru în cadrul fundaţiei.
Studiul a fost realizat în toate cele 28 de state-membre ale UE, la care s-au adăugat Islanda, Norvegia şi Elveţia. Astfel, am observat că în jur de 28% dintre copii – aici intrând şi tinerii până în 18 ani – se află în risc de sărăcie şi excluziune socială. Acest lucru are loc pe fondul unui clivaj între bogaţi şi săraci, după cum indică tot studiul. Pe de altă parte în România, procentul este mult mai mare, aproape dublu: cam 52% dintre copii aflându-se în situaţia asta. Noi împărţim chiar primul loc în UE împreună cu Bulgaria în această privinţă. Un alt element subliniat de studiu, foarte important în cazul României, este că, deşi intensitatea muncii în gospodărie este printre cele mai mari din UE, vedem cât de mare este nivelul de sărăcie al copiilor. O altă concluzie importantă a studiului este faptul că în România, sărăcia afectează în primul rând copiii. Procentul copiilor aflaţi în risc de sărăcie şi de excluziune socială este mai mare cu 13% decât cel al adulţilor.
În condiţiile în care se munceşte mai mult în România, atunci de ce riscul de sărăcie e mai mare? Un răspuns constă în faptul că remuneraţia muncii e mai mică în România. Un alt răspuns ni-l dă acum tot Ciprian Grădinaru: Indicatorul de intensitate a muncii măsoară câţi membri ai gospodăriei muncesc. La noi, pentru a supravieţui, într-o gospodărie trebuie să lucreze cât mai mulţi membri. Şi aici ajungem la exploatarea copiilor prin muncă. Dacă ne uităm bine, şi nu doar la mediu rural, vedem că o bună parte din copiii români sunt activi economic. De aceea, chiar dacă avem o intensitate mare a muncii nu scade nivelul de sărăcie.
O altă organizaţie non-guvernamentală – World Vision – a abordat la rândul ei gradul de implicare al copiilor în susţinerea gospodăriei. Iată ce aflăm de la Daniela Buzducea, Director de Advocacy la World Vision: Ne-am bucurat să vedem într-o primă fază că, în mediul rural, creşterea economică a României care a fost raportată anul trecut ca fiind importantă şi oarecum surprinzătoare se resimte în nivelul de trai al familiilor în general. A scăzut numărul familiilor care spun că-şi acoperă cu foarte mare greutate nevoile de fiecare zi de la 75% la 66%. Ceea ce este însă îngrijorător şi trist este faptul că această bunăstare pe care familiile o resimt nu s-a transmis şi copiilor. De pildă a crescut cu 2% numărul copiilor care declară că se duc seara la culcare flămânzi şi a crescut, de asemenea, numărul copiilor care declară că muncesc şi că uneori lipsesc de la şcoală pentru că muncesc. Vorbim despre o durată a muncii în propria gospodărie sau în gospodăriile învecinate de peste două ore pe zi.”
Sărăcia precum şi faptul că unii copii muncesc explică, de asemenea, şi rata mare a abandonului şcolar. O şansă acordată acestor copii ar veni de la fondurile europene, cu condiţia ca acestea să fie alocate cu înţelepciune şi eficienţă. O altă abordare ar fi cea interinstuţională: colaborarea dintre sistemul educaţional, sistemul de protecţie şi de asistenţă socială precum şi autorităţile locale prin sudarea unui spirit comunitar care, prin întrajutorare, să preîntâmpine abandonul şcolar.
