Reţeaua citostaticelor
De aproximativ doi ani şi jumătate, bolnavii de cancer din România îşi găsesc cu mare dificultate medicamentele necesare.
Christine Leșcu, 21.02.2013, 10:27
De aproximativ doi ani şi jumătate, bolnavii de cancer din România îşi găsesc cu mare dificultate medicamentele necesare. Mai precis, în urma atenţionărilor asociaţiilor de pacienţi, Ministerul Sănătăţii a fost nevoit să recunoască „discontinuităţi de aprovizionare” în cazul a peste 20 de citostatice, cei mai afectaţi fiind bolnavii de leucemie şi cei cu Limfom Hodgkin, dar nu numai ei. Cum s-a ajuns aici? Birocraţia nefuncţională, ar fi răspunsul, potrivit lui Vlad Mixich, jurnalist specializat pe probleme medicale pe site-ul “Hotnews.ro”: “Legea în România prevede asigurarea gratuită a tratamentului pentru bolnavii de cancer indiferent dacă bolnavii plătesc sau nu contribuţiile sociale de sănătate. Aici s-a ajuns din incapacitatea statului român de a finanţa serviciile pe care promite că le oferă şi, mai ales, din incapacitatea sa de a gestiona o problemă organizatorică. O bună parte din aceste medicamente sunt destul de ieftine, dar politica statului român este de a impune cel mai mic preţ din UE pentru medicamentele pe care le cumpără. Este un preţ impus producătorilor. Or, la acest preţ minim, distribuitorii de medicamente care activează în România nu sunt interesaţi să aducă aceste cistostatice în România pentru că nu obţin niciun fel de profit.”
Pe lângă distribuitorii particulari, există, însă, şi o companie de stat însărcinată cu achiziţionarea şi distribuirea de medicamente, UNIFARM. Subfinanţaţă, UNIFARM a fost prinsă, la rândul său, în hăţişul birocratic. Spre supriza tuturor, la începutul anului, s-a aflat că, de fapt, în depozitele sale se aflau o parte din citostaticele care lipseau de pe piaţă. Dar, de ce nu ajungeau la spitale şi la pacienţi? Vlad Mixich: Iadul birocratic şi-a spus din nou cuvântul. UNIFARM-ul susţine că a anunţat managerii de spitale de existenţa acestor medicamente. La rândul lor, managerii spun că au solicitat ministerului obţinerea acestor citostatice, semnalând periodic absenţa lor. Cert este că UNIFARM declară că ei nu pot împărţi aceste medicamente spitalelor, iar spitalele spun că, deşi au anunţat lipsa lor, nimeni nu le aduce citostaticele. Directorii de spitale nu puteau achiziţiona medicamentele din depozitele UNIFARM pentru că CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) decontează spitalelor banii pentru aceste medicamente cam la 200 de zile după achiziţionarea lor. Or UNIFARM dorea plata cu banii jos de la spitale. Astfel, medicamentele, deşi erau în depozitele UNIFARM, nu puteau ajunge la pacienţi.”
În timp ce spitalele, casele de asigurări şi UNIFARMUL se luptă cu birocraţia, bolnavii se luptă cu un duşman mult mai nemilos: cancerul. Drept pentru care, au lăsat autorităţile pe seama birocraţiei create de ei şi au început să caute singuri soluţii. Una dintre ele este reţeaua citostaticelor”, denumită aşa de jurnalistul care a prezentat-o pentru prima dată opiniei publice: Vlad Mixich: Reţeaua funcţionează foarte simplu. Există un site www.medicamente-lipsa.ro pe care oricine are nevoie de aceste medicamente poate intra. Acolo consultă o listă care este actualizată periodic. Dacă îşi găseşte medicamentul pe acea listă, completează un formular care ajunge la administratorii acestui site. Medicamentul respectiv este solicitat prin reţeaua de voluntari – sunt câteva sute – care există în fiecare ţară din UE. Ei merg şi caută medicamentele la farmaciile din oraşul european unde locuiesc. Dacă-l găsesc, anunţă administratorii site-ului, pacientul este, la rândul lui, anunţat. Când pacientul îşi dă acordul, voluntarul merge şi-l cumpără cu banii lui pe baza reţetei primite de la pacientul din România. Medicamentul este trimis fie cu avionul, fie prin poştă, fie prin autocar. Odată ajuns la pacient, medicamentul este plătit de pacient, iar banii ajung din nou la voluntarul care l-a cumpărat.”
Pe site-ul reţelei sunt deja înscrişi sute de persoane. Voluntarii din reţeaua citostaticelor se află, în mare parte, în UE, căci legislaţia de aici prevede posibilitatea ca în orice farmacie din Uniune să se poată elibera medicamente pe baza unei reţete eliberate în oricare alt stat-membru.
Cristian Cojocaru, diagnosticat cu limfom Hodgkin, este membru în reţeaua citostaticelor, la care a ajuns după ce a apelat, fără succes, la diverse asociaţii şi după ce şi-a căutat medicamentele pe internet, contactând chiar firmele producătoare din Japonia şi SUA. Cristian Cojocaru: „În România nu am căutat foarte mult timp, pentru că am ştiut de la bun început că nu există. M-am descurcat destul de repede. Am avut acces la internet, la telefonia internaţională… La un moment dat, am sunat la toate farmaciile din Debrecen, Ungaria, unde mi-ar fi fost foarte uşor să ajung ca să-mi iau tot setul de medicamente. Este foarte important să nu începi tratamentul până nu ai tot setul de medicamente. Dar ăsta a fost cazul meu. Dacă ne gândim la o mamă care locuieşte, de pildă, într-o comună din Galaţi, unde iarna mai rămâi şi-nzăpezit, cu siguranţă ea nu ar fi ajuns să-şi procure medicamentele.”
Aşadar, chiar şi cu ajutorul reţelei, medicamentele nu pot ajunge decât la bolnavii care au anumite facilităţi. Dar şi pentru aceştia căutările care pot dura luni de zile le încetineşte tratamentul. Guvernul a luat, la sfârşitul lunii trecute, o decizie menită să deblocheze criza: Ministerul Sănătăţii a împrumutat 800.000 de euro de la Trezorerie, bani care vor merge la compania naţională UNIFARM pentru achiziţionarea în avans a medicamentelor oncologice. Cristian Cojocaru nu-şi pune, însă, prea multe speranţe în această hotărâre: Medicamentele deja le-am comandat pe aceeaşi filieră. Le voi avea săptămâna viitoare, iar peste două săptămâni încep tratamentul. Să fim serioşi! Lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta. Medicamentele trebuie să le găseşti în momentul în care ai nevoie de ele, nu peste o săptămână sau peste o lună.”
Până când citostaticele vor ajunge în farmaciile spitalelor, Ministerul Sănătăţii anunţă diverse intenţii lăudabile. Se doreşte regândirea programului naţional, cu accent pe partea de educaţie, prevenţie primară şi depistare precoce a bolii, dar şi realizarea unui registru naţional având ca scop creşterea echităţii în accesul la servicii de diagnostic şi tratament.